Patronii au devenit mai zgârciţi cu angajaţii
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Patronii au devenit mai zgârciţi cu angajaţii

Creşterile salariale din sectorul privat au încetinit în acest an la 4,6%.

GALERIE
salariu
  • salariu
- +

Creşterile salariale din sectorul privat au încetinit în acest an la 4,6%, de la 5,1% în 2012, dar s-au plasat peste rata inflaţiei, potrivit studiului salarial şi de beneficii PayWell, realizat de compania de audit şi consultanţă PwC România

“Temperarea creşterilor salariale nominale se poate observa la nivelul tuturor sectoarelor analizate în cadrul studiului PayWell, cu excepţia IT&C, dar sectoarele cu creştere salarială reală (peste inflaţie) sunt cele de producţie (auto, industrială), de bunuri de larg consum, distribuţie, IT&C şi farmaceutice, în timp ce companiile din sectorul bancar şi retail au aplicat creşteri salariale sub nivelul inflaţiei”, se arată într-un comunicat al companiei.  Nivelurile cele mai ridicate ale creşterilor medii salariale au fost alocate managementului (4,9%), urmate de personalul de suport (4,7%) şi personalul operaţional şi de vânzări (4,5%). “În ultimii ani, creşterile salariale efective au fost semnificativ mai mici decât cele planificate în anul anterior, iar pentru anul următor tendinţa continuă: doar 28% dintre companiile participante la studiul PayWell şi-au stabilit deja o politică de creşteri salariale, procentul mediu fiind cel mai redus din ultimii 5 ani: doar 5,2%. Acest fapt reflectă deopotrivă ancorarea aşteptărilor inflaţioniste într-o zonă mai redusă, dar şi menţinerea unei atitudini prudente, angajatorii fiind foarte atenţi la evoluţia economică şi nemaifiind dispuşi să crească costurile salariale decât în limita câştigurilor de productivitate”, a declarat Horaţiu Cocheci, Senior Manager, Liderul Echipei de Consultanţă în Resurse Umane, PwC România. În ceea ce priveşte componenta salarială variabilă, mai mult de jumătate dintre companiile participante la studiu acordă bonusuri de performanţă. Aceste stimulente sunt mai frecvente pentru management, fiind oferite de 52% dintre respondenţi, în timp ce mai mult de o treime oferă aceste bonusuri pentru personalul operaţional şi de vânzări. Nivelul mediu efectiv plătit însă al bonusului de performanţă a fost mai scăzut decât cel planificat şi variază între jumătate de salariu şi patru salarii lunare. Numărul de companii care oferă prime fixe este de asemenea în scădere faţă de anii anteriori. Conform ediţiei de anul acesta a studiului, doar 28% dintre companiile participante oferă prime fixe tuturor categoriilor de angajaţi. Acest tip de prime este oferit de obicei în sectoarele cu activitate de producţie, ca urmare a clauzelor incluse în contractul colectiv de muncă. Bonusurile fixe pot fi atât sume predeterminate, valoarea lor variind între 200 lei şi 1.500 lei, cât şi procent din salariu, iar în acest caz valoarea medie este echivalentul unui salariu lunar. În privinţa principalelor beneficii oferite pe piaţa din România, s-a observat o creştere a numărului de companii care oferă beneficii legate de stilul de viaţă al angajaţilor, de exemplu activităţi sportive, în timp ce pentru celelalte categorii de beneficii -sociale, de siguranţă, etc- se păstrează tendinţa de scădere din anii anteriori. Potrivit studiului citat, structura pachetului total de remunerare s-a schimbat în sensul creşterii componentei variabile (bonusurile de performanţă şi comisioanele din vânzări) simultan cu scăderea ponderii salariului fix garantat în pachetul de remunerare, în timp ce ponderea beneficiilor rămâne aceeaşi ca anul trecut.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Digitalizarea lui Chirica: 2 milioane de euro, din 6,7 miliarde disponibile

Cosmin PAȘCA

Digitalizarea lui Chirica: 2 milioane de euro, din 6,7 miliarde disponibile

Undeva la graniţa UE, într-un oraş în care vacile încă mai pasc prin cartiere înalţate de nicăieri, frustrările birocratice ale Berlinului sunt privite cu amuzament de edilul-şef, ca fapt divers, nicidecum ca priorităţi. În acest oraş marginal, primarul crede că digitalizarea înseamnă să baţi obrazul cu degetul unor jurnalişti care nu scriu după dictare.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Eschive

Codrin Liviu CUȚITARU

Eschive

„A venit nenorocita asta de pandemie, şcoala a trecut on-line, iar eu nu m-am mai putut eschiva. Am fentat o vreme sistemul cu lozinca defecţiunilor tehnice, dar nu mi-a mers mult. Studenţii au început să mă caute insistent şi am fost nevoit să-mi închid toate canalele de comunicare. Am dispărut pur şi simplu. Ca atare, a apărut deunăzi zvonul că profesorul Şmen ar fi decedat. Am alergat îngrozit la decanat, la rectorat, la serviciile de personal, pentru a le semnala că informaţia era aberantă. Sunt viu, pentru numele lui Dumnezeu!”

Economisirea în timpul pandemiei

Alin ANDRIEȘ

Economisirea în timpul pandemiei

Indiferent de comportamentul de consum şi de economisire pe care îl aveam înainte (super-economisitor sau mare cheltuitor), pandemia a avut un impact major asupra noastră şi a reprezentat un moment critic care va influenţa pe termen lung modul în care ne vom gestiona finanţele personale.

Saboţii lui Claude (III)

Florin CÎNTIC

Saboţii lui Claude (III)

Editura Sedcom Libris din Iaşi a publicat recent un volum de memorii1 semnat de Claude Karnoouh, cu ocazia unei frumoase aniversări a acestuia. Şi cartea, şi autorul merită din plin atenţia noastră.

pulspulspuls

Să râdem sau să plângem cu Chirica? Noi am dat cu basca de pământ

Să râdem sau să plângem cu Chirica? Noi am dat cu basca de pământ

Un amic de-al amicului Archibald Tănase ne-a tras de mânecă ieri pe la amiaz’ să ne întrebe dacă am văzut postarea aia nervoasă şi cleioasă la adresa noastră scrisă de dom’ premare Chirica. 

Caricatura zilei

Dezmembrări rovere Marte

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.