Patronii restaurantelor de pe Valea Oltului, disperați după închiderea drumului. Vor munci doar noaptea
Închiderea circulației rutiere pe DN7 – Valea Oltului, între 8 iulie și 9 august, pe perioada zilei, pentru lucrări la autostrada Sibiu – Pitești, va pune în pericol major nu doar turismul, ci și restaurantele de pe DN7.
Administratorii restaurantelor de pe Valea Oltului se tem că nu vor putea „supraviețui” odată cu închiderea rutei DN7 – Valea Oltului. O parte dintre aceștia iau în considerare trecerea la programul non-stop, ceea ce ar însemna costuri mai ridicate.
Anca Sighencea, directorul adjunct al restaurantului „Casa Dacilor”, susține că vor fi afectați de închiderea drumului, dar vor încerca să se mențină pe linia de plutire, trecând la un program pe timp de noapte, atunci când șoferii vor putea circula pe Valea Oltului.
„Suntem și noi afectați la fel ca toată lumea. O să încercăm să ținem deschis pe timp de noapte, dar nu credem că vom putea acoperi costurile salariale. Lumea nu se va mai opri la noi să mănânce. Încercăm de noapte, dar dacă ținem cont de taxe și impozite, nu știm dacă vom reuși. Vom încerca luni și marți să lucrăm și pe zi, iar un alt scenariu pe care îl luăm în considerare este și intrarea în concediu”, a declarat Anca Sighencea, director adjunct al restaurantului „Casa Dacilor”.
FOTO: Dada restaurant
Mai mult, pe oradesibiu
Publicitate și alte recomandări video