Patru ani și restul zile și vin hainele civile…

Pe 23 februarie 2022 Rusia sărbătorea, ca de obicei, Ziua Armatei poporului adică acea adunătură de barbari subumani, puși pe crime, violuri și jafuri așa cum au fost ei instigați de la Ivan cel Groaznic încoace. Armată Roșie, de la sângele nevinovat vărsat, lașă și dezorganizată, fugind schelălăind din fața unui adversar organizat și eficient, dar sălbatică și inumană, gata să terorizeze compensatoriu atunci când avea de-a face cu civili nevinovați sau cu adversari copleșiți numeric. Trăgându-și iluzoriu descendența de la Hoarda de Aur, ciolovecii au fost tot timpul o adunătură de haimanale vicioase și crude astfel încât, oriunde ai întreba despre ei pe fața pământului nu vei primi decât un singur răspuns: satane! Pentru că nu mai avea cu ce să-i hrănească, cel mai interlop dintre conducătorii de la Moscova i-a trimis la furat: ucideau oameni nevinovați în Ucraina ca să le salte laptopurile, televizoarele, mașinile de spălat sau cuptoarele cu microunde pe care să le trimită acasă, în stepă. Pentru că, desigur, în prima linie nu erau beizadelele mafioților regimului de la Sankt Petersburg sau Moscova, ci amărâții de pe coclaurile Rusiei ademeniți cu un purcoi de bani devalorizați. Da, milionul de morți de pe front sunt din zonele rurale, luați cu arcanul de KGB și trimiși în prima linie să se apere cu puști ruginite din cel de-Al Doilea Război Mondial, armament vechi care ținea locul scriptic armamentului nou, inexistent, din cauza banilor furați de elita militaristă rusă.

Ca să fiu sincer, nu am crezut, în urmă cu patru ani, că Putin va trece linia roșie și va călca în picioare Memorandumul semnat în 1994 la Budapesta prin care garanta suveranitatea Ucrainei. Nu am crezut că va merge atât de departe pentru că această invazie neprovocată asupra unui stat suveran din Europa călca în picioare întreaga arhitectură de securitate postbelică și deschidea Cutia Pandorei pentru orice regim militarist, agresiv, care ar vrea noi cuceriri teritoriale. Linia roșie nu era atât în privința războiului ca atare, războaie care, de regulă, în ultima jumătate de secol erau duse prin proxy de marile puteri care-și testau astfel armamentul, prin diverse locuri ale planetei, cât de faptul că teritoriul lumii civilizate, europene sau nord-atlantice fusese considerat tabu pentru astfel de expediții criminale. Deși… ocuparea Crimeei și omuleții verzi din Donbas fuseseră un avertisment pe care nimeni, cu excepția Ucrainei, nu l-a luat în serios. Istoricii viitorului vor judeca la rece responsabilitatea occidentală față de escaladarea putinistă. Răspunsul moale al lui Barack Obama și complicitatea iresponsabilă a Angelei Merkel l-au făcut pe locotenent-colonelul kaghebist, ajuns prin jocul întâmplării și prin „pilele” oligarhilor la Kremlin, să se creadă un nou Petru cel Mare, cel care a pus laba și a subjugat Rusia Kieveană, a cazacilor care aveau catedrală la Kiev când la Moscova urlau lupii în pădure. Cum spuneam, cu excepția ucrainenilor care au avut dibăcia să se pregătească pentru invazie, nimeni nu a crezut cu adevărat că regimul militarist, autocratic de la Moscova va merge totuși atât de departe.

La o emisiune cu Călin Ciobotari, la vreo două săptămâni după invazieⁱ, spuneam că, cel mai probabil, Rusia va lua Donbasul (unde sunt mineralele rare!), va păstra Crimeea și se va face o linie de contact, supravegheată de Căștile Albastre ale ONU după modelul Coreei de Nord cu cea de Sud. Știam atunci că desantul rusesc de la aeroportul militar de la Hostomel, din apropierea Kievului, eșuase, iar șirul de kilometri de tancuri care încercase să ajungă în capitală, la peste 1000 de kilometri, fusese deja spulberat, iar vitejii cu jumătatea de zvastică (Z) pe frunte, măcelăriți. Erau niște observații de bun-simț, fără vreo pretenție de evaluare militară, strategică sau politico-diplomatică, dar nu lipsite de un realism premonitoriu. Ce vedem azi?

În primul rând, sacrificiul și curajul exemplar al ucrainenilor care, aproape singuri, abandonați de un Trump complice cu invadatorii și duși cu vorba de o Europă nevolnică, au ținut piept hoardelor rusești spulberând unitățile de elită și tocând mărunt masa imensă de soldați cretinizați și proști. Apoi, vedem o armată ucraineană care s-a adaptat rapid la noile tehnologii, cu o structură de informații militare între cele mai bune din lume și cu o flexibilitate strategică uimitoare. Doar masa uriașă de carne de tun adusă la abator de Putin mai ține, prin volum și aglomerație, frontul în condițiile în care și numărul militarilor ucraineni se subțiază, în ciuda avansului tehnologic, tactic și strategic al acestora. Sigur că Rusia, finalmente, a trebuit să se adapteze după pierderile uriașe de pe front (ca un detaliu macabru, soldații ruși morți sunt lăsați pe câmp pentru ca armata să-i declare „dispăruți”, iar guvernul putinist să nu plătească despăgubirea prevăzută în contract pentru familii!) și, „tâgâdâm, pâș, pâș” să cumpere licența de drone Shahed de la iranieni pentru a se descurca pe front. Rusia păstrează mereu amenințarea nucleară ca argument de presiune, dar nu e limpede, dată fiind înapoierea tehnologică a arsenalului său nuclear dacă nu cumva există riscul ca o astfel de rachetă cu focos să explodeze la lansare, precum deja hilarul Satan-2 (de asta mai fac probe cu racheta balistică Oreșnik, cu focoase multiple ne-nucleare). În fapt, sunt patru ani de când Rusia bate pasul pe loc, păstrând o bună parte din Donețk și Luhanskul ocupat inițial (plus, desigur, Crimeea) și sperând ca prietenul Trump să oblige Ucraina să cedeze întreg Donbasul pe care nevolnica armată rusă nu l-a putut cuceri. E un rezultat care arată forța militară reală a combatanților în ciuda diferenței strivitoare de mărime. David ucraineanul a fost mult mai inteligent, mai flexibil și mai curajos decât mujicul Goliat, greoi și nespălat. Dar poate asta ține la nesfârșit? Evident că nu și cum lecția istoriei ne învață (de la primul război al Crimeei, 1853-1856) că rușii nu ascultă decât de bici este evident că pacea încă nu se întrevede. Mai ales că mediatorul, adică Statele Unite aflate sub dominația MAGA a unui președinte cu apucături tiranice, se dovedește incredibil de părtinitor. Nu voi specula aici de ce Trump se lasă îngenuncheat de Vladimir Vladimirovici și nici nu voi imagina scenarii fanteziste cu strategii complexe, invizibile profanilor, prin care Donald Întâiul ar vrea să-l țină de partea sa pe Putin într-o posibilă confruntare cu China, căci ceea ce vedem la Washington ne umple de scârbă. Deocamdată, spre cinstea lor, ucrainenii țin fiara departe de Europa, iar dominoul complex al dictatorilor pe care armata SUA începe să-l dărâme, întâi în Venezuela și acum în Iran, nu știm unde va duce. Poate, cine știe, anul acesta să fie o bornă a răsturnării unor tirani sângeroși și să vedem cum simulările și analizele complexe făcute de inteligența artificială în plan militar, prin intermediul sistemului AI Claude de Anthropic, schimbă regulile jocului și pentru interlopul mediocru și crud de la Kremlin. AMR-ul oare să fie în scădere? Dă Doamne!

ⁱÎn care am fost un pic cam histrionic, dar nu lipsit de realism

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași și scriitor

Publicitate și alte recomandări video