marti, 28.06.2022
Patru pacienți care au fost infectați cu coronavirus, declarați vindecați şi în cazul cărora boala a reapărut sunt internați la Spitalul de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" din Iaşi, potrivit managerului unității medicale, Carmen Dorobăţ. "Infecţia cu noul coronavirus ne arată noi faţete aproape în fiecare zi", afirmă medicul.
"Infecţia cu noul coronavirus ne arată noi faţete aproape în fiecare zi, iar noi, medicii, ne punem noi întrebări. Credem că putem vorbi de recăderi în cazul infectării cu COVID-19. La Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi în momentul de faţă sunt patru pacienţi care pot fi etichetaţi drept recăderi. Ei sunt pacienţi declaraţi vindecaţi, au avut două teste negative la interval de 24 de ore, ulterior fiind pozitivi la o nouă testare. Unii au fost simptomatici, alţii au fost asimptomatici. Am observat că în general organismele imunodeprimate pot prezenta forme simptomatice de boală. Din nefericire, şi o colegă de la Suceava a avut o astfel de recădere, dar are o formă care nu pune probleme deosebite", a declarat Carmen Dorobăţ, citată de Agerpres.
Ea a spus că nu se cunosc motivele recăderii în unele cazuri de infectare cu COVID-19.
"Este un virus pe care nu îl cunoaştem. Ar trebui să răspundem la întrebări multe. Aşa cum am văzut, nu toate organismele reuşesc să elimine virusul din organism, pentru că probabil nu toate organismele reuşesc să producă o cantitate de anticorpi suficientă sau în timp util astfel încât să ducă la eliminarea virusului, şi atunci apar astfel de recăderi. Noi, infecţioniştii, ne-am mai reîntâlnit cu astfel de situaţii şi în infecţia cu virusul hepatitei B. Ca urmare, trebuie monitorizare în cazul pacienţilor cu COVID-19 din partea medicului infecţionist", a declarat dr. Dorobăţ.
Spitalul de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" din Iaşi, care are o capacitate de cazare de 210 paturi, este centru regional unde sunt aduse pentru testare şi internate persoane confirmate cu COVID-19. Majoritatea pacienţilor cu coronavirus sunt din judeţele Suceava, Neamţ, Botoşani şi Bacău. În prezent, la Spitalul de Boli Infecţioase mai sunt disponibile opt locuri de cazare în saloane şi rezerve şi doar un loc la Terapie Intensivă.
Bilanțul oficial al cazurilor de coronavirus din România a urcat vineri la 21.404, după raportarea a 222 de infecții noi. Este a doua zi la rând când se anunță un număr de cazuri de peste 200, ieri fiind raportate 237 de cazuri noi.
Cuvinte cheie: + imbolnavire, infectioase, iasi pacient covid
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Descoperire macabră într-un camion în Texas: 46 de morţi şi 16 răniţi!
Schimbări majore în strategia NATO. Ce se întâmplă pe flancul estic şi în zona Mării Negre
Simona Halep o va întâlni astăzi în primul tur la Wimbledon pe Karolina Muchova
Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei, ameninţă cu al treilea război mondial
Zelenski acuză că statul rus a devenit cea mai mare organizaţie teroristă din lume
Ruşii au luat la ţintă un centru comercial din Ucraina în care se aflau peste 1.000 de oameni
Surpriza campaniei de transferuri a verii? Poli Iaşi urcă la munte
Cu ce mesaje au plecat în lume cei 1.540 de absolvenți de la Medicină
(VIDEO) La Chicerea, Tomeşti, apa curge doar la miezul nopţii, cât un fir de aţă
Maşina este pe numele soţiei, dar o conduce soţul. La cine rămâne la divorţ?
Majoritate instabilă PNL-PMP în Consiliul Local. A căzut proiectul cu zeci de vile în Bucium
Accidentul mortal de la Hălceni: logodnica primeşte daune mărite, familia însă, nu
Vot ruşinos ieri în CJ: PNL-PMP, împotriva recuperării pagubelor din dosarele "Alexe-Baba" şi "Ursu"
Iaşul are un nou secretar de stat. Profesorul care a demontat un mit
Importanța serviciilor de software development pentru afaceri (P)
Gheorghe Flutur vrea reînfiinţarea Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Suceava
Absolvenţi de matematică notaţi cu 2 şi 3 la examenul de Bacalaureat. Cum se explică?
În oraşul Harkov alarmele antiaeriene nu contenesc niciodată
Ce se întâmplă dacă statele baltice vor fi atacate? NATO şi-a schimbat strategia
Croatia ar putea fi primită în zona Schengen de la 1 ianuarie 2023
Celebrul portar Petr Cech nu va mai fi consilier tehnic şi de performanţă la Chelsea
Preşedintele Klaus Iohannis pleacă la Summit-ul NATO de la Madrid. Cea mai gravă criză de securitate
Vasile Blaga, fostul şef al PDL, scapă de dosarul în care era acuzat de trafic de influenţă
Consiliul Județean Iași consolidează relațiile cu Republica Moldova (P)
Gustavo Petro, noul preşedinte columbian, îi pune la adăpost pe traficanţii de droguri
Sorin Cîmpeanu: În 2027 cel mai devreme putem să avem un examen de Bacalaureat radical schimbat
Interceptări telefonice masive în Venezuela. Se vorbeşte despre o ”supraveghere în masă”
Parada Gay de la Istanbul a fost reprimată agresiv. Peste 200 de participanţi au fost arestaţi
Ciolacu susţine că impozitarea progresivă nu poate fi implementată începând de anul viitor
Cum şi-a cunoscut Bono fratele vitreg. El a aflat de existenţa lui abia în urmă cu 11 ani
Andrei Lupu a demisionat din USR. Deputatul pleacă la REPER, partidul lui Cioloş
Anunţ lansare proiect „Granturi pentru capital de lucru FAST SERVICE SRL” (P)
ONU avertizează că războiul Rusiei din Ucraina este un teren fertil pentru droguri
FBI a confiscat 25 de lucrări care ar fi atribuite lui Jean-Michel Basquiat
Companiile de energie din Franţa cer populaţiei şi companiilor să strângă imediat cureaua
Testul CPP vs. ROB, în contextul crizelor succesive și/sau suprapuse
Briscan ZARAEducaţia colaterală |
Cristina DANILOVSe mărită Adriana! |
Nichita DANILOVOglinda fisurată a lui Nicolae Stan |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.