VIDEO: Filmul accidentului de ieri de la Miclăuşeni. Două persoane şi-au pierdut viaţa
Eugen Damatar de 63 de ani si sotia Lucia de 60 circulau ieri spre Butea într-un Logan, dinspr (...)
citeste totmiercuri, 29.03.2023
Patru tineri ieșeni fac parte din cei 30 de muzicieni și artiști vizuali care au fost selectați în programul național Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României. Aflați la începutul drumului artistic, Ștefania Ciobanu, Eduard Leahu, Radu Macarie și Claudiu Șuțu vor primi burse individuale în valoare de până la 2.000 de euro, prin sesiuni de mentorat, stagii de masterclass intergeneraționale și oportunități de promovare a talentului lor artistic.
Cei 30 de tineri provin din familii cu venituri modeste și au fost selectați la categoriile muzică și arte vizuale pentru a face parte din ediția 2023 a proiectului. Aceștia au vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, studiază la licee și universități de arte și muzică din București, Iași, Suceava, Galați, Cluj-Napoca, Târgu Mureș. Datorită ajutorului primit, își vor putea urma propriile idei artistice prin implicarea și susținerea unor artiști consacrați și a multor oameni cu viziune, resurse și dragoste pentru artă.
Cei 4 tineri ieșeni care vor primi sprijin pentru a dezvolta o carieră artistică prin acordarea de burse individuale, în valoare de până la 2.000 Euro, prin sesiuni de mentorat și stagii de masterclass intergeneraționale, sunt:
Lista celor 15 tineri muzicieni și 15 artiști vizuali poate fi consultată aici.
Au fost 144 de tineri muzicieni și artiști vizuali care și-au exprimat, pe parcursul lunii noiembrie a anului trecut, intenția de a deveni bursieri. Procesul de selecție a constat în analiza dosarelor depuse, selecția candidaților de către juriul de specialitate și anchete sociale. Au fost 74 înscriși la categoria Arte Vizuale și 40 la categoria Muzică. În funcție de talentul și potențialul artistic demonstrate timp de șase zile, membrii juriului celei de-a XV-a ediții a proiectului i-au desemnat pe cei 30 de candidați.
Juriul a fost format din: Verona Maier – pianistă, Iulia Isaev - soprană, Tiberiu Soare – dirijor, Rafael Butaru – violonist, Florin Pane – trombonist, Zoli Toth – artist conceptual, Ileana Dana Marinescu – artist vizual, prof. univ. dr. Carmen Apetrei - grafician, Andrei Tudoran – pictor și lect. univ. dr. Sergiu Chihaia – artist vizual.
În 2022, pentru a patra oară, Tinere Talente a fost recunoscut ca fiind cel mai bun program de Artă și Cultură din România, laureat la Gala Societății Civile. Până în prezent, au fost acordate 380 de burse tinerilor talentați, aflați la început de drum, care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România. În susținerea bursierilor, au fost organizate 110 recitaluri și concerte, 77 de expoziții, 114 sesiuni de mentorat sau masterclass. Mai multe detalii despre programul Tinere Talente pot fi găsite aici: http://www.tineretalente.org/.
Cuvinte cheie: + burse, fundatia regala, tineri, Iasi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Pacienții cu cancer pot fi ajutați să-și gestioneze depresia și anxietatea
Protest al sindicatelor din Educaţie, în Piaţa Victoriei. Revendicările sindicaliştilor
Simulare pentru un BAC unde absovenții de „real” iau 2 la mate'. Note sub 5 după 12 ani de română
“Să nu ucizi – medicina în luptă cu agresivitatea” de Călin Scripcaru și Silviu Labeș
Ajutorul pentru refugiații ucraineni scade de la 2100 de lei de persoană, la 2000 de lei per familie
O a doua „gaură” gigantică a apărut pe Soare. Ce se va întâmpla cu Pământul vineri
Histeroscopia: metodă modernă de diagnostic și tratament pentru afecțiuni ginecologice
Studiu de fezabilitate: şosea cu patru benzi de la ieşirea din Iaşi spre Sculeni
Câte carduri de energie s-au împărţit în Iaşi şI cum au fost folosite până acum
Donaţii de mii de euro: un ieşean a „îmbrăcat” zece echipe de juniori locale
La Iaşi se desfăşoară un concurs naţional pentru elevii cu deficienţe de auz
Un copil de patru luni, la un pas de moarte, adus cu elicopterul la Iași
600.000 lei de la Primărie pentru mai multe evenimente ale unor organizaţii private
Competitivitatea regională României în context european: cele 11 butoane roșii de pe tabloul de bord
Cum mai luptă statele europene cu inflaţia? Portugalia a redus la zero TVA-ul la alimentele de bază
Cine este Toni Greblă, noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente
Ministerul Sănătăţii anunţă că încep înscrierile pentru concursul de rezidenţiat din luna mai
Transformarea spațiilor: Cele mai bune materiale de suport pentru piatra decorativă (P)
MI5 este în alertă maximă. Ameninţarea internă din Irlanda de Nord evaluată la un nivel “sever”
VIDEO: Filmul accidentului de ieri de la Miclăuşeni. Două persoane şi-au pierdut viaţa
Un nou accident feroviar în România: O locomotivă care împingea un tren de marfă a deraiat
Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei, a fost primit de preşedintele Iohannis la Palatul Cotroceni
The Guardian susţine că Putin pregăteşte Rusia pentru un "război veşnic" cu Occidentul
Matt Turner, portarul echipei SUA, a aflat pe teren sexul viitorului său copil
100 de oi au murit într-un incendiu izbucnit la o stână din Măcin
Fundaşul Ionuţ Nedelcearu are viroză respiratorie şi a părăsit cantonamentul de la Mogoşoaia
Şofer rănit după ce remorca unui camion s-a dezmembrat, din cauza vântului, pe E87
Bărbat, cercetat după ce a spart geamurile unei maşini parcate pe o stradă
Japonezul Ryota Murata, campion WBA la categoria mijlocie, se retrage din activitate la 37 de ani
Evaziune fiscală uriaşă în domeniul financiar: Percheziţii la cinci bănci din Franţa
Fii omul potrivit la locul potrivit, folosind o mașină de închiriat performantă! (P)
5 IDEI de cocktailuri pe care trebuie să le încerci și tu dacă ești în căutare de gusturi noi (P)
Lucian DÎRDALAPenultimul obstacol pentru Finlanda |
Florin CÎNTICDe ce scriu? |
Radu PĂRPĂUȚĂMeditaţie despre europubelă |
Alex VASILIUSpectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I) |
Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.