Patru pentru Downing Street 10

miercuri, 20 iulie 2022, 01:50
4 MIN
 Patru pentru Downing Street 10

Din cei patru candidaţi rămaşi în cursă pentru şefia Partidului Conservator britanic, unul singur este bărbat. Din perspectiva originii etnice, doi din patru aparţin unor minorităţi non-europene (indiană, respectiv africană).

Dacă aceste alegeri ar fi avut loc într-un context mai puţin agitat, toată lumea ar fi salutat eforturile conservatorilor de a pune în practică ideea şanselor egale, de a se desprinde de imaginea oarecum nedreaptă ce le este ataşată: un partid prea puţin modernizat, dominat de bărbaţi proveniţi din clasele superioare şi, desigur, instruiţi în universităţile scumpe şi elitiste ale Marii Britanii – mai ales ale Angliei.

Dar, după cum se ştie, contextul este diferit. Procedura are loc după plecarea intempestivă a lui Boris Johnson, pe fondul înlănţuirii de scandaluri ce i-au afectat cabinetul. Nici membrii de rând, nici opinia publică nu au dispoziţia necesară pentru celebrări, mai ales că sondajele de opinie rămân necruţătoare: conservatorii sunt cu circa 10 procente în urma laburiştilor, iar plecarea lui Boris Johnson nu a pus capăt derutei. Pentru refacere este nevoie de stabilizarea guvernamentală şi de garanţii că noua echipă se va comporta bine, atât în materie de politici publice, cât şi la capitolul etică. Aşadar, altele sunt preocupările momentului.

Dar, dincolo de presiunile zilei, este interesant de urmărit cum s-a schimbat galeria aspiranţilor la şefia partidului, prin comparaţie cu precedentele competiţii de acest gen. În 2005, David Cameron a triumfat împotriva unui grup restrâns de rivali, constituit exclusiv din bărbaţi albi, rodaţi în funcţii guvernamentale şi de partid. Victoria Theresei May, în 2016, nu a avut legătură cu temele feministe, ci mai degrabă cu nostalgia partidului pentru o fermitate feminină de tip thatcherist. Şi, din nou, competiţia a reunit doar politicieni convenţionali şi, cu o singură excepţie, foarte experimentaţi. Pe de altă parte, victoria lui Boris Johnson, în 2019, s-a produs în contextul unei curse ceva mai deschise, cu prezenţe feminine, ale minorităţilor etnice şi, foarte important, ale unor politicieni mai tineri, promotori ai unui suflu nou în partid. Dar nimic nu putea sta în cale, atunci, suflului vijelios al lui Johnson, aşa că eventuala deschidere spre inedit s-a amânat cu câţiva ani. Au fost, iată, doar trei, mai puţini decât îşi închipuiau conservatorii, după triumful în alegerile generale.

A trebuit să vină criza politică şi guvernamentală din acest an pentru ca partidul să reintre în logica de competiţie deschisă, cu un număr respectabil de candidaţi (opt) şi cu un echilibru între granzi şi nou veniţi. În prima categorie ar intra miniştrii de finanţe şi externe din perioada de normalitate a cabinetului Johnson, în timp ce actualul ministru de finanţe, numit la începutul acestei luni, ar intra mai degrabă în categoria nou-veniţilor. Această din urmă garnitură a fost completată de două doamne aparţinând minorităţilor etnice, dar şi de un domn aparţinând etniei şi culturii majoritare. Cât despre prima, şi ea prezenta diversitate de gen şi etnie, ceea ce confirmă tendinţa de emancipare a grupurilor menţionate mai sus.

Calculele de acest gen sunt, până la urmă, doar un complement în raport cu problema principală: nevoia conservatorilor de a desemna un lider şi, implicit, un premier capabil să schimbe percepţia publicului asupra gestiunii guvernamentale a partidului. Bărbat sau femeie, european, indian sau african de origine, viitorul şef al guvernului va trebui să-şi asume toate promisiunile rezonabile făcute de Boris Johnson, renunţând la cele nerealiste. Iar primul pas ar fi restabilirea reputaţiei de competenţă şi rigoare în domeniul politicilor economice, pe care conservatorii au pierdut-o în ultima vreme sub bagheta lui Johnson, mereu predispus la cheltuieli publice consistente, adesea exagerate.

Dat fiind faptul că grupul parlamentar nu va mai face decât să elimine din cursă doi din cei patru aspiranţi rămaşi, iar finala se va tranşa prin votul direct al membrilor partidului, se ridică întrebarea: în ce măsură deţinerea unei poziţii de răspundere în cabinetul Johnson va mai reprezenta un avantaj? Tocmai de aceea are emoţii Rishi Sunak, fostul ministru de finanţe, ale cărui competenţe executive sunt evident superioare celor etalate de orice contracandidat. În fine, tocmai de aceea au o şansă la funcţia de vârf persoane care, în alte condiţii, ar fi fost considerate insuficient de experimentate pentru o funcţie atât de înaltă.  

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii