Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Paul Simon şi-a vândut întreg catalogul muzical companiei Sony Music Publishing

GALERIE
Paul Simon
  • Paul Simon
- +

Cântăreţul şi compozitorul american Paul Simon, în vârstă de 79 de ani, şi-a vândut întreg catalogul muzical companiei Sony Music Publishing, relatează BBC.

Nu a fost dezvăluită suma pentru care Sony a cumpărat catalogul cu cântecele compuse de Simon pe parcursul a şase decenii de carieră. El cuprinde piese din perioada Simon & Garfunkel, precum „Bridge Over Troubled Water” şi „Mrs Robinson”, şi compoziţii solo ca „You Can Call Me Al” şi „50 Ways To Leave Your Lover”.

Simon a transmis că este „mulţumit” că Sony va fi custodele pieselor sale în următoarele decenii. În ultima jumătate de an, mai mulţi artişti importanţi şi-au vândut cataloagele muzicale, între ei numărându-se Bob Dylan, Neil Young, Debbie Harry, Barry Manilow, Shakira şi Stevie Nicks.

Sony a spus că cea mai recentă achiziţie a sa presupune „colecţia completă” a pieselor clasice ale lui Paul Simon, inclusiv „The Boxer”, „The Sound Of Silence”, „Me And Julio Down By The Schoolyard” şi „Still Crazy After All These Years”. Preşedintele companiei, Rob Stringer, a transmis: „Să ne fie încredinţate cântecele şi muzica lui înregistrată este un privilegiu de cel mai înalt nivel”.

Paul Simon, născut pe 13 octombrie 1941, în Newark (New Jersey), şi-a început cariera ca interpret folk, la finalul anilor 1950, şi a devenit unul dintre cei mai respectaţi compozitori şi textieri ai generaţiei lui. Primele succese au fost înregistrate alături de prietenul său din copilărie, Art Garfunkel, după ce duo-ul şi-a schimbat numele din Tom and Jerry în Simon & Garfunkel.

Piese precum „Cecilia”, „I Am A Rock” şi „A Hazy Shade Of Winter” au devenit cunoscute în întreaga Americă, dar şi la nivel internaţional. Ultimul lor disc, al cincilea, „Bridge Over Troubled Water”, apărut în 1970, a petrecut zece săptămâni în fruntea Billboard 200 şi 33 de săptămâni pe primul loc în topul britanic.

Simon a început să cânte solo în anii 1970, primind şi mai multe aprecieri pentru muzica şi versurile sale inspirate. Cel mai recent, în 2018, el a lansat albumul „In The Blue Light”. În acelaşi an a anunţat că renunţă la turnee. De-a lungul carierei, el a fost nominalizat de 35 de ori la premiile Grammy şi a primit 16 trofee din partea Recording Academy.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri