Pauze la ore diferite pentru ca elevii romi să nu interacționeze cu ceilalți copii din școală?
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

Romii ieşeni acuză segregarea din şcoli. Reacţie surpriză a ISJ

Pauze la ore diferite pentru ca elevii romi să nu interacționeze cu ceilalți copii din școală?

GALERIE
elevi
  • elevi
- +
Acuzaţii de segregare făcute ieri în mod oficial la Iaşi. Asociaţia Partida Romilor „Pro Europa“ - Centrul Regional Iaşi a organizat în cursul zilei de ieri o dezbatere pe tema „Educaţia elevilor romi între ignorare şi îngrijorare. Impactul segregării şcolare în procesul de incluziune educaţională“, la eveniment participând reprezentanţi ai mai multor organizaţii pentru apărarea drepturilor romilor, dar şi reprezentaţi ai romilor din cadrul Ministerului Educaţiei, de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, de la Agenţia Naţională pentru Romi, dar şi reprezentanţi ai romilor din Botoşani, Galaţi şi Iaşi. În cadrul întâlnirii a participat şi un reprezentant al Inspectoratului Şcolar. „Nu am ştiut că problema este atât de gravă pe cât mi-a fost prezentată aici“, a admis reprezentantul ISJ.

Întâlnirea care a avut loc în cursul zilei de ieri, de la ora 11.30, la Hotel Ramada, Sala New York, a adus la masa de discuţii reprezentanţi ai mai multor organizaţii pentru apărarea drepturilor romilor din judeţ, dar şi din zona Moldovei şi din Bucureşti, care au prezentat problema segregării romilor în educaţie atât de la nivel naţional, dar şi de la nivel local. Astfel, conform Deliei Grigore, preşedinta Centrului Rromilor Amare Rromentza, lector universitar doctor la Universitatea din Bucureşti unde predă etnologie rromani în cadrul Catedrei de Limbi şi Literaturi Orientale, a menţionat că Iaşul se numără printre judeţele cu cele mai mari probleme în ceea ce priveşte segregarea romilor, fiind propus un proiect pilot pentru trei judeţe din ţară, printre care şi Iaşul, în care să fie introdusă o metodo­logie de către Ministerul Educaţiei prin care să se împiedice fenomenele de segregare.

Două cazuri prezentate la întâlnire

Pe lângă statisticile şi datele prezentate în cadrul întâlnirii, statistici care arată că cea mai discriminată şi pasibilă segregării în România este comunitatea de romi, în cadrul întâlnirii de ieri au fost prezentate şi cazuri concrete de la nivelul judeţului. Astfel, deşi ISJ Iaşi şi Şcoala „Bogdan Petriceicu Haşdeu“ au fost amendate recent de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru o sesizare depusă în 2016 pentru segregarea rasială a copiilor de etnie romă, Inspectoratul Şcolar a fost acuzat ieri că nu a luat măsuri pentru ca astfel de fenomente să nu mai apară în şcolile din judeţ.

Mai exact, în cadrul Şcolii „Haşdeu“ majoritatea elevilor de etnie romă înscrişi la acea unitate de învăţământ au fost repartizaţi într-un singur corp de clădire, reprezentanţii romilor prezentând în cursul întâlnirii de ieri că astfel de fenomente încă au loc în şcolile din Iaşi. Astfel, a fost adus exemplul Şcolii „Ion Neculce“ din Iaşi, aflată la doar câteva sute de metri de Şcoala „Titu Maiorescu“. Astfel, la „Ion Neculce“ sunt înscrişi preponderent elevi de etnie romă, în anumite cazuri clasele fiind subdimensionate, cu 13-15 elevi, pe când la „Titu Maiorescu“ clasele au depăşit efectivul de elevi sau s-au creat clase noi. Mai mult, un etaj de la „Ion Neculce“ este folosit în acest moment de elevi din învăţământul primar de la „Maiorescu“, reprezentanţii comunităţii rome din Iaşi afirmând că s-a ales inclusiv ca elevii romi să aibă pauze la ore diferite pentru a nu interacţiona cu ceilalţi elevi.

De asemenea, reprezentanţii comuntăţii rome afirmă că li se refuză dreptul de studia limba maternă. Atfel, conform acestora, la Voineşti sunt 200 de cereri ale părinţilor care cer ca copiii lor să studieze limba maternă, iar la Moţca ar exista 30 de astfel de cereri. Chiar dacă legislaţia permite înfiinţarea unor astfel de clase inclusiv după începerea anului şcolar, până în acest moment, nu au fost luate măsuri.

Prefectura promite să plece urechea

Inspectorul şcolar pentru Management insituţional din cadrul ISJ Iaşi, Cristinel Iordăchioaia, prezent la întâlnire, a recunoscut că „nu am ştiut că problema este atât de gravă“.

Inspectorul Iordăchioaia este unul dintre cei care au ajuns la Şcoala Dagâţa, unde a fost indicat recent un caz de discriminare, dar şi faptul că există două exemple de segregare. Mai exact, există două clase de a V-a şi două clase a VII-a, fiecare având fie doar elevi din centrul comunei, fie doar elevi de etnie romă şi din satele învecinate. La finalul anchetei de la Dagâţa, autorităţile şcolare au ajuns la concluzia că nu este vorba de discriminare. În cadrul întâlnirii de ieri, inspectorul şcolar a afirmat faptul că va prezenta pe larg problema inspectorului general şi că vor fi luate măsuri pentru eliminarea unor astfel de cazuri de segregare.

El a menţionat şi faptul că „nu am simţit că la nivelul judeţului Iaşi segregarea sau problema romilor ar fi atât de gravă cum am aflat astăzi în prima etapă a dezbaterii. Întotodeauna , vrând-nevrând, am colaborat cu toţi directorii şcolilor în care învaţă elevi de etnie romă, am tratat cu celeritate maximă problemele romilor, am avut o bună colaborare cu doamna Motaş, fost inspector pentru problemele romilor în cadrul ISJ Iaşi, dar şi cu domnul Viorel Motaş. Acesta mi s-a destăinuit, ca unui coleg, la începutul acestui an, că există o pro­blemă mai gravă legată de segregarea romilor la nivelul judeţului Iaşi. Am discutat, am încercat să vedem care sunt cauzele şi cum s-ar putea diminua acestea. Am avut puncte de vedere diferite, dar sunt convins că Inspectoratul Şcolar, şi vreau şi dumneavoastră să credeţi, va face tot posibilul ca problema aceasta a segregării să se diminueze cât mai mult şi chiar să fie eradicată“, a menţionat inspectorul.

De asemenea, prezent la întâlnire, Constantin Blănaru, subprefect al judeţului, a menţionat că se va asigura ca toate problemele legate de segregare să fie ascultate de către instituţiile abilitate.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Aukus-ul şi starea relaţiilor transatlantice

Alexandru LĂZESCU

Aukus-ul şi starea relaţiilor transatlantice

Ambiţiile Franţei de a determina decuplarea UE de Statele Unite, în baza conceptului „autonomie strategică”, şi de adoptare a unei poziţii neutre în competiţia geopolitică dintre America şi China, în coroborare cu focalizarea Washingtonului pe zona Indo-Pacifică, riscă să divizeze serios Europa şi să fractureze grav relaţia transatlantică.

Filmuletul zilei

opinii

Un geniu

Nichita DANILOV

Un geniu

Aici ar trebui să depună jurământul atât preşedintele, cât şi tot guvernul României, a spus el. Da, aici, în fosta închisoare de la Sighet, unde se mai aud scâncetele şi urletele foştilor deţinuţi politici care au fost supuşi la privaţiuni şi chinuri inimaginabile, tocmai ca să avem acum o temelie pentru a ne clădi noua democraţie şi noua societate...

Practicile mele agricole

Michael ASTNER

Practicile mele agricole

Zilele trecute, pe când culegeam strugurii reci de la ploaie şi burniţă ba din vârf de vişin (unde s-a căţărat fraga neagră), ba din corzile tăiate cu crăci de vişin cu tot, deci la sol, mi-am adus aminte de copilărie, când, cam tot în perioada asta, eram duşi, după doar două săptămâni de şcoală, la practică agricolă.

Etimologicale pescăreşti (VIII)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (VIII)

A venit acum momentul ca să dedic câteva paragrafe admirabilei lotci lipoveneşti, indisolubil legată în memoria mea afectivă de explorarea apelor Dunării, pentru pescuit sau în alte scopuri.

pulspulspuls

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Pentru că tot a făcut Şoşoaca cinste târgului care a ales-o anul trecut senatoare, venind la hramul Sfintei şi făcând şi olecuţă de circ, am zic că nu ar strica să vă prezentăm o fotografie mai de arhivă, din colecţia rară, că ar fi multe de comentat şi, mai ales, de băgat la cap dacă vrem să ştim de unde şi de către cine ne-a fost paraşutată pe listeaceastă revelaţie politică. 

Caricatura zilei

Sochoauxă

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.