Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Dacă în articolul anterior am vorbit despre expoziţia centrală şi tematicile ei, mă voi concentra acum asupra pavilioanelor naţionale. Prima parte a istoriei de 127 de ani a bienalei de artă de la Veneţia a format imaginea unei „olimpiade a artei”, în care naţiunile concurează pentru a prezenta ce au mai bun. Cele 30 de pavilioane naţionale construite în amplasamentul tradiţional al bienalei, Giardini, sunt favorizate, celelalte ţări trebuind să se mulţumească cu pavilioane în cadrul Arsenale sau să închirieze diverse clădiri şi spaţii prin Veneţia.
În general, cele peste 90 de ţări care participă cu pavilioane încearcă să se conecteze la tema principală stabilită de curator, deşi sunt numeroase cazuri în care proiectele expoziţionale nu sunt sincronizate. Ceea ce se întâmplă în fiecare pavilion e complet asumat de ţara respectivă, de la selecţia artiştilor, concept curatorial şi până la finanţarea producţiei. Acesta e şi motivul pentru care, de exemplu, în 2019 pavilionul Venezuelei a rămas gol (lucrările n-au ajuns la timp din cauza turbulenţelor interne), iar anul acesta pavilionul Rusiei rămâne închis (imediat după atacarea Ucrainei, artiştii ruşi şi curatorul lituanian s-au retras), păzit de privirile încruntate ale vizitatorilor de către carabinieri.
Mulţi vizitatori încep turul de forţă cu pavilioanele naţionale din Giardini, care au, cum spuneam, cea mai mare vizibilitate. În zilele deschiderii oficiale pentru profesioniştii din lumea artei, cocheta grădină era neîncăpătoare pentru miile de curioşi, care formau cozi în faţa unor pavilioane în care accesul era limitat la grupuri mai mici, din cauza unor proiecţii, performance-uri sau utilizării unor echipamente ce restricţionau numărul de persoane care le puteau utiliza simultan.
Deja după primele ore se stătea la coadă în special în faţa pavilioanelor Franţei, Marii Britanii, SUA, Greciei şi României. Dacă în prima zi am încercat să le evit, curiozitatea m-a făcut să-mi asum provocarea de a aştepta o oră şi jumătate până să văd pavilionul Franţei, despre care se discuta cel mai mult şi care părea candidat pentru Leul de Aur (marele premiu). Multe persoane din jurul meu au renunţat pe parcurs, unele şi după o oră. Am fost motivat de stoicismul unei artiste în vârstă de peste 80 de ani, care venise din Boston să vadă bienala, obicei pe care îl respecta cu sfinţenie din 2 în 2 ani, şi care a aşteptat răbdătoare cele 90 de minute.
Franţa s-a prezentat cu un concept complex, bine realizat, al artistei cu origini algeriene Zineb Sedira. Chiar de la intrare am înţeles de ce trebuise să aşteptăm aşa de mult la coadă: doi performeri executau un dans într-o încăpere amenajată ca o cafenea, iar în încăperea de la finalul traseului puteai urmări proiecţia instalaţiei video cu temă anticolonială Dreams have no titles, într-un set-up de cinematograf.
Cel mai mult mi-a plăcut însă pavilionul SUA, unde artista de culoare Simone Leigh a avut, pe lângă o serie de sculpturi în interior, o intervenţie critică asupra clădirii, pe care a acoperit-o cu stuf şi i-a adăugat coloane de lemn, într-o referinţă atât la Expoziţia colonială din Paris (1931), cât şi la locuinţele africane pe care acest tip de expoziţii doreau să le exoticizeze. De altfel, Simone Leigh a primit Leul de Aur în acest an, dar nu pentru pavilion, ci pentru cel mai bun artist din expoziţia centrală, unde a avut o sculptură intitulată Brick House.
Pavilionul SUA
Pavilionul SUA - interior
Leul de Aur pentru cel mai bun pavilion a fost câştigat de Sonia Boyce (tot o femeie de culoare) pentru proiectul asumat de Marea Britanie. Boyce a ales 5 muziciene de culoare şi, printr-o serie de înregistrări video, instalaţii şi material de arhivă, a urmărit să reliefeze contribuţia, de multe ori trecută cu vederea, artiştilor de culoare la istoria muzicii britanice. Aşa cum Boyce e prima femeie de culoare care reprezintă Marea Britanie la bienală, Sedira e prima artistă franceză cu origini algeriene în această ipostază.
Alte pavilioane din Giardini care mi-au stârnit interesul au fost cele ale Coreei de Sud, impresionant ca de fiecare dată prin realizările tehnologice; Belgia, unde video-urile artistului Francis Alys, care acum locuieşte în Mexico City, arată jocuri de copii filmate în Irak, Afghanistan, Congo sau în Danemarca; Elveţia, care prezintă un peisaj post-apocaliptic de după ascultarea unei bucăţi muzicale accesibile cu un cod QR sau Australia, unde artistul făcea riff-uri şi solo-uri de chitară live, suprapuse pe diverse imagini care se derulau extrem de rapid sub forma unei proiecţii de mari dimensiuni.
Pavilionul Coreei de Sud
Pavilionul Elvetiei
În nota permutărilor transnaţionale, pavilionul Nordic este redenumit anul acesta Sami, o populaţie indigenă din Suedia, Norvegia, Finlanda şi Peninsula Kola (Rusia), cunoscută mai demult sub numele de laponi, termen considerat acum învechit şi peiorativ. Olanda a mers mai departe şi a cedat pavilionul Estoniei (voi vorbi despre el în articolul următor).
Pavilionul Sami
Ucraina are un pavilion în Arsenale unde a ajuns într-un final, datorită curatoarei care a trecut-o graniţa în Polonia în primele zile de după război, lucrarea artistului Pavlo Makov, o sculptură din 78 de piese de bronz. În Giardini a fost înfiinţată o piaţă Ucraina (Piazza Ucraina), o instalaţie în aer liber a artistei şi arhitectei Dana Kosmina, care face referinţă la practica de a acoperi cu saci de nisip monumente pentru a fi protejate împotriva bombardamentelor.
Tot la Arsenale se remarcă, printre altele, pavilioanele Irlandei, Maltei sau Letoniei. Din cauza cozilor imense n-am văzut Italia şi Chile, despre care am auzit lucruri bune. Am vizitat câteva pavilioane şi în alte locaţii din oraş, dar impresia generală pentru această ediţie este că majoritatea curatorilor au ales proiecte destul de cuminţi, corecte politic. Una dintre ţările care au îndrăznit mai mult în 2022 a fost România, dar despre pavilionul naţional şi alţi reprezentanţi români implicaţi voi vorbi în ultima parte a relatării de la bienala de artă de la Veneţia 2022.
Pavilionul Irlandei
Pavilionul Letoniei
George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |