PDI, 10 ani de excelență în dermatologie (P)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 24.07.2021

PDI, 10 ani de excelență în dermatologie (P)

GALERIE
PDI2021
  • PDI2021
- +

Nu peste mult timp, Iașul va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente ale lumii medicale și științifice. Este vorba despre cea de-a zecea ediție a Primăverii Dermatologice Ieșene (PDI), o manifestare națională cu participare internațională devenită deja o tradiție nu doar pentru mediul academic medical românesc, ci și pentru cel internațional.

Lansat în 2012 în aula Bibliotecii Centrale Universitare, proiectul, care poate pentru unii avea conotații utopice, s-a dovedit a fi o idee vizionară, ce a adus transformări importante în lumea medicală, apoi în industria farmaceutică. PDI a adus în realitate un concept a cărui necesitate o simțeau mulți medici, dar nu l-au pus în practică – interdisciplinaritatea, idee căreia i s-au raliat nume sonore din multiple specialități, care astfel au început o colaborare sinergică, totul fiind în sprijinul bolnavului. Faptul că o astfel de manifestare era necesară a fost dovedit și de numărul mare de participanți încă de la prima ediție. În aula edificiului a cărui piatră de temelie a fost pusă de Regele Ferdinand s-au aflat 35 de lectori din țară și din Slovenia, Germania și SUA, ale căror prelegeri au fost urmărite de peste 450 de participanți, medici, studenți, rezidenți și cadre universitare. Numărul mare al specialităților a dovedit necesitatea unei astfel de manifestări care încă de la început a avut girul multor societăți medicale de renume (Societatea Franceză de Dermatologie, Societatea Franceză de Flebologie, Societatea Internațională de Dermatologie, Societatea de Medici și Naturaliști Iași, Societatea Română de Dermatologie, Societatea de Imunologie și Alergologie Clinică, Societatea de Chirurgie Vasculară), al Colegiului Medicilor și al universităților de medicină și farmacie din toată țara.

„Am fost pionieri și vizionari, am deschis larg ușile către școala modernă de dermatologie. Conceptul acestei manifestări ştiinţifice a fost unul avangardist prin abordarea extinsă a acelor boli dermatologice ce necesită, pentru o corectă şi completă rezolvare, munca în echipă a mai multor specialităţi medicale. Un nucleu foarte important în PDI este reprezentat de alergologi, un altul de chirurgii vasculari, de către flebologi, imunologi. Am adus dermatologia la interfața cu alte specialități”, a spus prof. univ. dr. Daciana Brănișteanu, președintele Asociației Dermatologilor din Moldova, fondatorul PDI.

„Universitatea de Medicină și Farmacie dobândește multă vizibilitate prin astfel de evenimente, își sporește imaginea și vorbește tot mai mult despre realizările ei, despre studenți, despre cadrele didactice, despre activitatea științifică a cărei imagine va fi mult mai bine reliefată în exterior”, a fost de părere prof. univ. dr. Lăcrămioara Ionela Șerban, decanul Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Grigore T. Popa” Iași. „Suntem onorați de parteneriatul cu o astfel de manifestare. Am fost de la început alături și ne bucurăm de acest lucru. Este un eveniment foarte mare și ne bucură să vedem că și la Iași se derulează astfel de manifestări”, a apreciat și conf. univ. dr Liviu Oprea, președintele Colegiului Medicilor din România, filiala Iași.

Evenimentul a evoluat cu medici preoponderent din zona Moldovei. Încă de la început au fost lectori internaționali și lectori din alte zone ale țării, făcând încă de la prima ediție ca manifestarea să fie una națională și nu zonală, acest lucru dovedind dorința inițiatorilor ca PDI să fie un amfiteatru deschis pentru cât mai mulți medici. A fost prima manifestare care nu doar a inoculat în lumea medicală românească ideea de interdisciplinaritate (și nu de multidisciplinaritate), ci și primul eveniment conceput ca o succesiune de cursuri, workshopuri și prelegeri. Calitatea științifică extraordinară a fost asigurată, pe de o parte, de cursivitatea temelor prezentate de-a lungul anilor, care au fost continuate de aceiași lectori, care an de an și-au lărgit echipa. Lectorii sunt în sine cărți de vizită. Ei nu sunt doar practicieni, ci și oratori impecabili, care pot oferi informații de înalt nivel cu acuratețe, motiv pentru care sălile de conferințe au fost neîncăpătoare, inclusiv la ediția online, când din nou a fost evident spiritul vizionar al organizatorilor. „Mă bucur mult că Primăvara Dermatologică Ieșeană a mers mai departe. Apreciez mult faptul că putem intra în dialog din nou și mă bucur că suntem împreună”, a apreciat prof. univ. dr. Simona Roxana Georgescu (UMF „Carol Davila” București), co-președinte al PDI.

Școala de dermatologie ieșeană ajunsă la apogee

PDI este școala de dermatologie ieșeană ajunsă la apogeu, care a depășit granițele Iașului și ale Moldovei. Este națională, are confirmarea caracterului național prin participarea lectorilor de la toate universitățile de medicină din România, dar și a medicilor din toată țara. Renumele acestei manifestări a trecut peste granițe, motiv pentru care foarte mulți speakeri de peste hotare și-au dorit să fie lectori, să ofere din cunoștințele lor fără a cere nimic în schimb, entuziasmați de atmosfera de la PDI, de unde participanții au plecat de fiecare dată cu informații oferite în premieră. Ei au venit în calitatea lor de profesori, au fost convinși de calitatea acestui eveniment, motiv pentru care au acceptat să fie alături de cei care instruiesc, dincolo de granițe și dincolo de perimetrul european. În sălile PDI au conferențiat nume sonore – prof. univ. dr Andrew Nicolaides (supranumit părintele bolii venoase, Londra), prof. univ. dr. Niazi Khusrow (reputat chirurg cardio-vascular de la Universitatea Emory, Atlanta, SUA), Michel Perrin (Societatea Franceză de Chirurgie), Mario Marchetti (coordonatorul Departamentului de Farmacologie al Societății anti-Ageing, Italia), Claudine Hamel (Președintele Societății Franceze de Flebologie), Torello Lotti (Președintele Societății Internaționale de Dermatologie și al Word Health Academy), Aristides Tsatsakis (Directorul Departamentului de Toxicologie și Științe Legale al Școlii de Medicină de la Universitatea din Creta și Spitalul Universitar din Heraklion), Christiane Deydier (Lyon), Martine Bagot (Președintele Societății Franceze de Dermatologie, Paris) etc. Alături de lectorii străini s-au aflat nume importante ale medicinei românești – prof. univ. dr Adrian Streinu-Cercel, regretatul prof. univ. dr. Marin Burlea, academicianul Călin Giurcăneanu (Preşedintele Societății Române de Dermatologie), Alin Nicolescu (Secretarul General al Societății Române de Dermatologie), cunoscutul chirurg vascular Ștefan Jianu, reputatul chirurg plastician Dana Jianu, conf. univ. Daniel Boda (Universitatea „Carol Davila” București), prof.univ.dr Simona Roxana Georgescu (Universitatea „Carol Davila” București), prof. univ. dr. Monica Hăncianu (UMF „Grigore T. Popa” Iași), prof. univ. dr. Lăcrămioara Ionela Șerban (UMF „Grigore T. Popa” Iași). O dovadă a nivelului științific ridicat a fost și faptul că mulți specialiști de top au acceptat să fie președinți de onoare – prof. univ. dr. Niazi Khusrow, prof. univ. dr. Andrew Nicolaides, prof. univ. dr. Torello Lotti, prof. univ. dr. Michel Perrin, prof. univ. dr. Aristides Tzatzakis, prof. univ. dr. Demetrios Spandidos, dr Martine Bagot, prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel, prof. univ. dr. Lăcrămioara Ionela Şerban (Iași), acad. Călin Giurcăneanu (București), dar și vicepreședinți de onoare – Alexandru Oanță (Brașov), Vasile Benea  (București), Daniel Boda  (București), Diana Deleanu (Cluj), dr. Daniel Costache (București), dr. Dana Mihaela Jianu (București), Alin Nicolescu  (București). „Un mănunchi de oameni, de vorbitori care împreună au realizat într-adevăr o armonie, o culoare și o speranță extraordinară pentru pacienții dermatologici”, a spus, încă de la prima ediție, prof. univ. dr Monica Hăncianu, în calitate de decan al Facultății de Farmacie din cadrul UMF „Grigore T. Popa” Iași.

Încă de la bun început a fost evident că toate conceptele lansate la PDI vor deveni reguli de bună practică, după cum a remarcat, în 2013, la cea de-a doua ediție Claudine Hamel Desnos, președintele Societății Franceze de Flebologie: „Este magnific și sunt impresionată de organizare. Lucrările propuse au fost foarte interesante, de înalt nivel științific. Foarte importantă este colaborarea cu specialiștii din celelalte specialități, caracterul interdisciplinar fiind de apreciat”. „Scopul primordial al manifestării a fost, în fiecare an, să afle cum poate ajuta pacienții, cu informații medicale de ultimă oră. Apoi a urmărit să educe medicii, să-i provoace la schimbul de idei. Îi învață pe tinerii medici că doar prin colaborare pot excela”, a apreciat și prof. univ. Niazi Khusrow, președinte de onoare la ultimele șapte ediții la care a participat constant. „PDI este o manifestare foarte importantă pentru practica de zi cu zi, oferă foarte multe informații medicale de ultimă oră care ne ajută să aflăm ce putem face pentru pacienți, dar și pentru comunitatea științifică”, este convins prof.univ.dr. Torello Lotti, președintele World Health Academy. Tot PDI a fost o scenă foarte importantă și pentru industria farmaceutică, ai cărei oficiali au susținut manifestarea încă de la început și cărora li s-a oferit posibilitatea lansării multor medicamente inovatoare. În simpozioanele atent pregătite au fost prezentate medicamente de ultimă oră, care au oferit sprijin în tratarea eficientă a multor afecțiuni dermatologice, ce ridicau mari probleme. Foarte important a fost, la ediția din 2019, și parteneriatul cu Laser Europe, un congres internațional care a reunit la Iași crema chirurgilor plasticieni din Europa. Remarcabil a fost și sprijinul oferit studenților, care au putut participa în mod gratuit la cursuri, workshopuri și prelegeri. Ei sunt viitorii medici de mâine, iar cei care au participat la edițiile anterioare ale PDI au intrat deja formați în sistemul medical, cu multe cunoștințe importante acumulate, amprentați cu o atitudine benefică bolnavului. Mulți dintre studenți și rezidenți, ajunși astăzi medici, s-au regăsit pe listele de lectori ale edițiilor anterioare ale PDI, dovedindu-se astfel pregătirea lor profesională impecabilă.

10 ani de excelență medical

PDI a creat o comunitate medicală unită, în care dorința de perfecționare este permanentă, în care s-au legat prietenii durabile, care au primit girul timpului inclusiv la ediția din 2020, când pandemia adusă de SARS-COV-2 a mutat dialogurile în mediul online. A noua ediție a PDI a fost primul eveniment medical de o asemenea amploare în România, cu o prezență de peste 2700 de participanți. Un record pentru România, care nu avea un istoric sau o experiență în organizarea evenimentelor medicale în spațiul virtual. Privind în urmă la cele nouă ediții, în sălile PDI au fost susținute peste 600 de cursuri, workshopuri și prelegeri, oferite de peste 650 de lectori, care au fost audiați de peste 10.000 de participanți, cam cât populația unei localități mici. PDI a demonstrat că doar dorința nu este de ajuns atunci când vrei să construiești lucruri durabile, ci este nevoie de curaj, de știință la înalt nivel și de acea pasiune care susține focul lăuntric al vizionarului, idei în jurul căreia s-a creionat și cea de-a zecea ediție, una aniversară, care va avea loc între 20 și 24 iulie 2021, la Iași, al doilea oraș al României unde a fost lansată una dintre manifestările medicale de elită din Europa.

 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce mai rămâne din idealurile olimpice

Nicolae GRECU

Ce mai rămâne din idealurile olimpice

O mega-competiţie internaţională cu sportivi aleşi pe sprânceană, pe baza unor calificări la sânge şi în urma căreia cel mai bun trebuie să câştige cel mai mult.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (4)

Autorul continuă evocarea unor ani din anotimpul paradisiac al copilăriei şi adolescenţei petrecute pe malurile Dunării.

A fi creştin ieri şi azi

pr. Constantin STURZU

A fi creştin ieri şi azi

În viaţă experimentăm mult şi, cel mai adesea, ne alegem cu un gust amar, cu un gol în suflet. Chiar şi când suntem curioşi să aflăm cât mai multe dintr-un domeniu sau altul, ajungem la concluzia că toată ştiinţa noastră nu valorează, în faţa morţii, nici cât o ceapă degerată. Ba chiar şi când avem curiozitatea de a interacţiona cu anumite persoane, riscăm uneori prin a sfârşi dezamăgiţi.

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ioan STANOMIR

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ceea ce criza sanitară a impus, în mod dramatic şi poate ireversibil, este politica fricii. Creşterea fără precedent a controlului statal, invadarea unor teritorii care păreau până atunci de neatins, vocaţia domesticirii cetăţenilor, toate acestea sunt simptomele răului pe care administrarea pandemiei l-a născut în societăţile noastre. Liberul-arbitru şi drepturile constituţionale au fost constant şi agresiv erodate. Frica, iar nu prudenţa, a dominat.

pulspulspuls

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

PULS

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

Când credeau şi liberalii noştri de la Iaşi că măcar pe jumate tot or să fie în tabăra câştigătoare, căci oricum jumatea lui Muraru merge cu Cîţu, iar jumatea lui Alexe se duce cu Orban, hop că dinspre Bucureşti vin veşti care răstoarnă toată calimera de la Iaşi.

Caricatura zilei

Răzbunarea lui Bill

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.