Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

COMUNICAT DE PRESA

Pe banii noştri: Maricel Popa se războieşte cu Chirica în timp ce Iaşul stă pe loc!

GALERIE
Popa and Chirica
  • Popa and Chirica
- +

“Acum, i-am oferit şansa de a avea în Consiliul Local un preşedinte de şedinţă liberal”, susţine Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, îl atacă dur pe primarului Iaşului, Mihai Chirica. Popa îi reproşează mai multe nereuşite în atragerea fondurilor europene şi nu pierde ocazia să se laude cu sumele pe care le-a atras el, sume care ar fi putut asigura construcţia Spitalului Regional de Urgenţe. Mai jos redăm comunicatul integral.

„Suntem foarte aproape de sfârşitul unui an cu o conotaţie istorică determinantă pentru formarea statului unitar român. Cei 100 de ani de la Marea Unire trebuie să reprezinte cu adevărat un moment de reflecţie pentru toţi cei care ne aflăm într-o postură decizională la nivelul municipiului Iaşi. Să ne aducem cu mândrie aminte că rolul Iaşului a fost decisiv în acele vremuri. Suntem, de asemenea, obligaţi să veghem la respectarea acelor principii enunţate atunci: democraţie, unitate, libertate, respect.

Este motivul pentru care, din postura de preşedinte al PSD Iaşi doresc să clarific ieşenilor câteva aspecte care sunt vânturate în această perioadă pe diverse canale media de colegii noştri din opoziţie.

PSD Iaşi se delimitează categoric de modul în care Mihai Chirica, în calitate de primar al Iaşului, înţelege să administreze acest oraş şi să gestioneze relaţia cu consilierii locali ai PSD. Ultimul exemplu elocvent în acest sens reprezintă ratarea accesării unor fonduri europene în valoare de 12 milioane de euro puse la dispoziţie de Ministerul Mediului pentru achiziţia de autobuze electrice, nepoluante, unde administraţia locală a primit consiliere inclusiv din partea ministrului Graţiela Gavrilescu cu ocazia vizitei oficiale de anul trecut de la Iaşi. În contrapondere, Consiliul Judeţean Iaşi s-a implicat activ pentru achiziţia unor ambulanţe în cadrul unui proiect european accesat de Ministerul Sănătăţii, fapt are a contribuit la creşterea şi modernizarea cu 30% a parcului auto la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi.

Mihai Chirica nu mai este membru al PSD Iaşi, aşa cum liberalii încearcă, în continuare, să le transmită ieşenilor. Ba mai mult, este foarte posibil ca primarul Iaşului să devină coleg cu domniile lor, chiar de la începutul anului viitor. Partidul nostru continuă să facă politica celor care ne-au ales cu o largă majoritate în 2016, o politică social-democrată care să contribuie la dezvoltarea şi modernizarea oraşului şi pentru ca ieşenii să trăiască mai bine. Dovezile de incompetenţă probate în ultimul timp de administraţia Chirica ne-au determinat să discutăm foarte serios şi să transmitem astăzi acest mesaj.

PSD Iaşi a adus în judeţ, în numai doi ani aproximativ 600 milioane de euro, bani care se regăsesc în proiecte care vizează modernizarea infrastructurii rutiere, educaţionale, sanitare, dar şi alte domenii de interes local.

PSD Iaşi deţine majoritatea în Consiliul Local Iaşi şi îi solicită public primarului Iaşului, pentru binele ieşenilor, să participe constructiv la administrarea oraşului, şi nu dictatorial sau prin negocieri mărunte, fără substanţă, cu partenerii noştri politici din deliberativ. Ieşenii au nevoie de lideri maturi, cu viziune administrativă şi politică, nu de copilării sau răzbunări personale. Mihai Chirica este primarul unui întreg oraş şi nu doar al unui grup de interese. Suntem deschişi în continuare să participăm la administrarea comunităţii pentru că purtăm responsabilitatea unui exerciţiu democratic care a desemnat PSD-ul, acum doi ani, să pună în practică programul local de guvernare şi pe care primarul Mihai Chirica îl tratează cu nonşalanţă şi imaturitate. Acum, i-am oferit şansa de a avea în Consiliul Local un preşedinte de şedinţă liberal. Aşa cum domnia sa a dorit. Totul pentru a arăta că suntem dispuşi să colaborăm constructiv pentru binele ieşenilor. Vom susţine proiectele concrete, clare şi transparente ale executivului, însă nu vom mai tolera denigrarea continuă a partidului care l-a crescut, l-a promovat şi i-a oferit ceea ce are acum primarului Mihai Chirica.

Nu vom mai accepta ca primarul Mihai Chirica să predea electoratului ieşean o falsă lecţie de moralitate şi democraţie, în timp ce, muşcă mâna alături de care a câştigat alegerile şi prin intermediul căreia primeşte girul deliberativului pentru realizarea de proiecte. Mingea este acum în terenul domniei sale! Aşteptăm o schimbare de atitudine sau poate un “nou început”, mult mai consistent în fapte şi proiecte pentru ieşeni şi mai putin în demagogie oratorială. Să nu permitem ca cei 100 de ani de la întregirea neamului românesc să fi trecut fără rost”.

 

 


 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri