Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Pe cine îl vrea Ponta în locul lui Corlăţean la şefia MAE

GALERIE
Teodor Meleşcanu
  • Teodor Meleşcanu
- +

Premierul Victor Ponta a anunţat că i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu nominalizarea lui Teodor Meleşcanu pentru postul de ministru al Afacerilor Externe.

Într-o declaraţie susţinută la Palatul Victoria, şeful Guvernului a arătat că primul tur al alegerilor prezidenţiale a fost organizat ireproşabil pe teritoriul României, iar problemele sesizate în secţiile de vot din străinătate, unde unii cetăţeni români nu au putut vota, au fost generate din cauza "programului şi a procedurilor care durează extrem de mult", dar a asigurat că măsurile dispuse de Biroul Electoral Central şi de Ministerul Afacerilor Externe de reducere a timpului aferent procedurilor administrative şi creştere a capacităţii logistice din secţiile de vot din străinătate vor fi sprijinite financiar de către Guvern, în baza unei hotărâri care urmează să fie aprobată marţi, pentru ca aceste probleme să fie evitate în turul II.

Ponta şi-a continuat declaraţia afirmând însă că există şi o latură politică, care deturnează sensul campaniei electorale şi al alegerilor, şi a făcut referire la "presiuni inadmisibile şi inacceptabile făcute de către preşedintele Traian Băsescu şi candidatul Klaus Iohannis care solicită instituţiilor statului să încalce legea în scopul evident ca, duminică, să poată fi contestat rezultatul votului".

Dacă propunerea de numire la conducerea MAE va fi acceptată de preşedinte, Meleşcanu va organiza "conform dispoziţiilor legale şi ale BEC" al doilea tur al alegerilor în străinătate, a arătat premierul.

"În acest fel, dreptul fundamental la vot al fiecărui cetăţean român va fi respectat, dar cu respectarea legii şi a instituţiilor publice care vor rezista, până în 16 şi după aceea, presiunilor ilegale şi ilegitime făcute de cel care, pe 16 seara, va fi fostul preşedinte al României, Traian Băsescu", a conchis Ponta.

Meleşcanu a demisionat, în septembrie, de la conducerea Serviciului de Informaţii Externe pentru a participa la primul tur al alegerilor prezidenţiale, unde a obţinut 1.374 voturi (0,85%).

Ulterior, Meleşcanu şi-a anunţat susţinerea pentru Ponta în turul al doilea al prezidenţialelor, iar Ponta a declarat că, dacă va câştiga alegerile, va fi în echipa sa de la Cotroceni, ca şi consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională.

Titus Corlăţean a anunţat, luni, că l-a informat pe premierul Victor Ponta că a decis să-şi depună mandatul de ministru al Afacerilor Externe, menţionând că ministerul îşi menţine poziţia că nu există baze legale pentru înfiinţarea de noi secţii de votare în străinătate la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din acest an.

Surse oficiale au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că ministrul de Externe, Titus Corlăţean, îşi va anunţa, luni, demisia din funcţie şi că premierul Victor Ponta a fost informat despre intenţia acestuia de a demisiona.

Săptămâna trecută, în Bucureşti şi în mai multe oraşe ale ţării au avut manifestaţii de protest faţă de modul în care a fost organizat votul în diaspora la primul tur al prezidenţialelor, manifestaţiile având şi un caracter antiguvernamental.

De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a cerut, de două ori, demiterea lui Corlăţean.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri