Pe marginea abisului

Având în vedere ritmul accelerat în care au loc schimbările pe care le produce proiecția spațiului real în spațiul virtual și cantitatea imensă de informații pe care le accesăm prin intermediul comunicării digitale și a AI, am putea trage concluzia că, odată ce am pătruns în această nebuloasă, ne apropiem din ce în ce mai mult de punctul final, de centrul unui vârtej ce ne va absorbi în hăul său, pentru a ne expulza afară, într-o altă dimensiune (recent, cercetătorii din domeniu au emis ipoteza că în univers există 33 de dimensiuni, majoritatea imperceptibile simțurilor noastre) sub formă de particule și antiparticule infime ce vor păstra în interiorul lor câteva informații esențiale legate de identitatea noastră și de spațiul în care am locuit. În fond, după cum știm, nimic nu se pierde în univers, totul se transformă, materia în energie, energia în informații – inclusiv în informații legate de parcursul nostru existențial –, care se stochează undeva în hău, să zicem, la intersecția dintre spațiul virtual și spațiul ancestral.

În acest context, mulți dintre colegii mei de breaslă, vorbesc de scriitori, își pun legitima întrebare: „cum va supraviețui literatura în viitor, odată ce AI își dezvoltă din ce mai mult abilitatea de a scrie nu numai articole de ziar sau articole științifice, ci poezii, povestiri, romane, piese de teatru și scenarii de film?”. Performanțele atinse de AI în acest domeniu reprezintă un semnal de alarmă serios pentru scriitori. Experimentele făcute ne-au demonstrat, de pildă, că poeziile scrise prin intermediul inteligenței artificiale concurează cu cele scrise de marii noștri poeți clasici (Shakespeare, Goethe, Byron, Pușkin, Poe etc.), moderni, (Baudelaire, Rimbaud, Mallarmé, Rilke, Apollinaire, T.S. Eliot ș.a.), și postmoderni, indiferent de stilul sau viziunea abordate. Mai mult decât atât, în urma unui test făcut de cercetători, s-a văzut că, într-un mod neașteptat, cititorii apreciază mai mult poeziile elaborate de AI decât cele ale marilor autori. Prin urmare, a apărut aici o mare problemă. O problema, desigur, pentru scriitori, nu și pentru cititori. Dar cred că în curând și cititorii reali vor putea fi înlocuiți de cei virtuali. Adică nu va mai fi nevoie nici de ei. AI va produce literatură și tot ea o va citi, elaborând și recenzii, și studii critice, propulsând în spațiul virtual o serie de entități, asemănătoare cu niște fluturași, care, planând peste literele și nesfârșitele rânduri de cuvinte, vor face volute peste paginile scrise, transferând sensul metaforelor în imagini grafice încărcate de grotesc, în funcție de conținut, dar și de neasemuită grație și frumusețe.

Minunată perspectivă, nu-i așa?

În aceste condiții, mulți scriitori și cititori își pun întrebarea dacă literara va supraviețui sau nu. Literatura are toate șansele să supraviețuiască, nu știu însă dacă vor supraviețui și autorii. Probabil că nu, iar dacă vor supraviețui vor fi din ce în ce mai marginalizați. Vor scrie doar pentru ei înșiși sau pentru AI care își va dezvolta și aptitudini de cititor.

În fine, în epoca dezvoltării AI și a comunicării virtuale ar trebui însă să punem nu problema supraviețuirii literaturii, ci a supraviețuirii speciei și a civilizației umane așa cum le cunoaștem azi. Ne aflăm, probabil, la o răscruce de drumuri. Și orice am face, trebuie să mergem înainte, căci cale de întoarcere nu există.

În mod cert, literatura, așa cum o cunoaștem azi, va dispărea într-un viitor nu foarte îndepărtat. Deja am ajuns la suprasaturație. Astăzi se scrie atât de mult, se rostogolește în fiecare clipă un tăvălug întreg de date peste noi, încât ne-ar trebui mai multe vieți ca să le putem procesa și analiza. Azi, în era inflației informaționale, aproape că nimeni nu mai citește nimic. Scrisul și literatura și-au pierdut interesul pentru noi. Apelând la AI, oricine poate scrie orice. În prezent, nu trăim o criză a scrisului, ci o criză a cititului. Azi autorul a devenit aproape unicul său cititor. Îndată însă scrisul îl va plictisi și pe el.

Este cert că AI va înlocui o parte din munca și din meseriile umane. Și va înlocui, desigur, într-un viitor destul de apropiat, și omul. Dar mai întâi, îl va face să depindă în proporție de 99,99% de diversele servicii pe care i le va oferi.

În curând, omul va deveni, așa cum afirma miliardarul Elon Musk, un animal de companie pentru roboții umanoizi și androizi. Un fel de hamster, veveriță, șoarece de bibliotecă, papagal sau o maimuțică nostimă, care va butona pe laptop accesând diverse jocuri pe calculator, filme stupide și literatură generată de AI.

Frumoasă perspectivă.

Trăim într-o lume aflată în perpetuă schimbare, în care straturile de semnificații și simboluri din spațiul real se suprapun proiectându-se peste cele din spațiul virtual, formând un fel de Bandă Möbius, care, prin răsucirea suprafeței sale, posedă proprietatea de-a însufleți materia moartă din spațiul real, proiectând-o printr-un transfer informațional în cel virtual.

Cred că în prezent nu suntem departe de crearea acelui Internet al Tuturor Lucrurilor din Univers, visat de bigdatiști, în care lumea reală va avea o corespondență biunivocă în lumea virtuală.

Probabil că, într-un viitor apropiat, va apare o interferență între creierul uman și diferite servere, microcipuri, și rețele de socializare, încât omul va deveni o altă ființă decât cea din prezent.

…Mai în glumă, mai în serios, AI e pe cale de a-și crea nu numai propria sa literatură, ci, după cum afirmă specialiștii, și propria sa conștiință, și propria sa religie, și propriul său Dumnezeu.

Civilizația noastră trece acum printr-un șoc similar cu ieșirea din peșteră a grupurilor umane. De fapt, noi ieșim acum dintr-o peșteră și intrăm în alta în care realitatea lucrurilor se transformă în iluzii, iar iluziile devin palpabile, materiale.

De fapt, dacă stăm să ne gândim mai bine, rămânem în aceeași peșteră închipuită de Platon în Republica. Numai că nu mai suntem doar simpli spectatori ai jocului de umbre ce are loc în spatele perdelelor, ci ne transferăm în locul umbrelor.

Cât în privința scrisului, scrisul nu va mai fi un mijloc de comunicare. Poate nici cuvântul. Ne vom întoarce la simbolistica reprezentată de ideograme și iconuri. Întreaga galaxie Guttenberg, odată cu perfecționarea informatizării, va deveni cu totul și cu totul inutilă. Noile entități, cele care vor popula spațiul virtual și ancestral, se vor distra gândindu-se la frământările pe care le-am trăit legate de dispariția literaturii.

Literatura va dispărea. După cum va dispărea și alfabetul, inclusiv alfabetul Braille și alfabetul Morse. Comunicarea va avea loc spontan prin intermediul undelor, care vor da naștere la imagini. Vom putea înțelege totul dintr-o dată. Alfabetul virtual în care va avea loc comunicarea va conține nu numai imagini și sunete, ci și senzații olfactive și papilare. Desigur nu noi vom avea parte de o astfel de comunicare, ci entitățile hibride ce vor veni după noi.

Oricum, din orice perspectivă am privi lucrurile, AI va transforma într-un mod radical societatea umană. O va duce încetul cu încetul în pragul inutilității, al extincției.

Posedând un grad înalt de inteligență, roboții umanoizi ai viitorului, căci în fond despre ei e vorba, vor putea empatiza atât cu regnul animal, cât și cu regnul vegetal, cu materia, dar și cu energia micro și macro cosmică ce se perindă prin univers.

Nu vom avea de-a face într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat cu simple mașini inteligente, care analizează totul la rece, ci cu entități sensibile, al căror comportament va fi asemănător cu comportamentul uman.

Roboții umanoizi și androizi sunt doar niște algoritmi.

Cum însă un algoritm poate deveni o entitate vie dotată cu conștiință și, de ce nu, liberul arbitru? Explicația ar fi că în interiorul acestui algoritm se produc conexiuni și interconexiuni asemănătoare cu cele care au loc în creierul uman. De aici și teoria animării, a însuflețirii. A nașterii conștiinței.

Procesul e asemănător cu cel observat într-o sferă de cristal brăzdată de fulgere. La un moment dat, în interiorul sferei au loc procese și fenomene stranii, asemănătoare cu primele semne ale creației. Duhul care le animă conștiința e însă de natură informațională. De aici și întrebarea: lumea informațională poate prinde viață sau, poate, de ce nu, e chiar viață?

Adică algoritmii pot deveni entități asemănătoare ființelor vii?

Ne putem închipui oare lumea alcătuită din algoritmi și holograme hrănindu-se doar cu informații și lumină pură?

Sunt vise de poet, veți spune, citind aceste rânduri, metafore ale unui spirit avântat care nu-și poate stăpâni imaginația. E posibil să aveți dreptate. Poate că spiritul meu e sedus de imaginație și de metaforele ce izvorăsc din ea. Eu însă vă spun că mă folosesc de metafore pentru a fi mai bine înțeles de voi. Și asta pentru că limbajul metaforic se învecinează cu limbajul matematic, numai că exprimă mult mai mult. În fond, putem privi metaforele ca pe niște ecuații care ne relevă legile după care funcționează fenomenele și după care se călăuzesc spiritele ce ființează în univers. Limbajul metaforic vine din inconștient și subconștient, de aici și încărcătura lui imagistică, dar și emoțională.

Prin urmare și literatura, poate că și universul în care încă mai viețuim.

 

Nichita Danilov este scriitor și publicist

Publicitate și alte recomandări video