Pe urmele incaşilor (IV)

Oraşul are aspectul unei citadele medievale, cu clădiri scunde, de unul sau două etaje, acoperite cu ţigle de culoare cărămizie, ce se îmbină armonios cu peisajul montan. Civilizaţia arhitectonică modernă nu şi-a putut face loc, o dată pentru că asta ar fi însemnat să destructurezi arhitectura unui oraş de o armonie desăvârşită, iar apoi pentru aceea că includerea lui în patrimoniul umanităţii l-a ferit de furia rechinilor imobiliari. Este puţină vegetaţie, într-un spaţiu arid, aflat la 3400 de metri înălţime. Dar lipsa acesteia este compensată de simfonia arhitectonică şi coloristică. Vechile zidiri din andezit au rezistat  cu încăpăţânare vitregiei vremurilor. După ce s-a consumat şocul conchistadorilor, spaniolii s-au îngrijit ca amintirile oraşului să fie conservate, chiar dacă înfăţişarea sa de azi te trimite mai ales la perioada colonială. Clădirile civile au o arhitectură sobră, înviorată de regulă de splendide balcoane din lemn, colorate în albastru. Am mai văzut broderii asemănătoare, însă necolorate, la clădirile din Ladach, în Himalaya.

Geniul catolicismului îl reprezintă catedralele în stil baroc, ridicate adesea pe locul vechilor palate incaşe, însă geniul celor învinşi a fost hotărârea de a purta cu demnitate şi tristeţe amintirile trecutului. Şi nu e vorba doar de stilul mestizo al picturilor coloniale ori cele de pe chipurile incaşilor din ţinut, desenate cu prilejul sărbătorilor. E mult mai mult decât atât. E forţa lăuntrică de a supravieţui şi de a-şi pune propria lor pecete asupra catolicismului biruitor. De aceea, practicarea noii credinţe este până astăzi un amestec straniu de ritualuri străvechi şi dogmă catolică. Caracterul normativ al catolicismului a fost cumva obligat să intre în dialog cu geniul incaş şi spiritualitatea păgână. Poate de aceea catolicismul este mai viu şi mai spectaculos aici decât oriunde în lume. E o relaţie complexă şi subtilă între metropolă şi periferie, între cuceritori şi cuceriţi.

La Cuzco merită să fii în ziua de 24 iunie, atunci când are loc celebrul festival al soarelui intitulat Inti Raymi. Acesta este consemnat de cronicarii spanioli, care se contrazic cu privire la data lui. Cristobal de Molina crede că festivalul avea loc în aprilie cu prilejul recoltei, în vreme ce alţii, precum Garcilaso de la Vega îl plasează în luna iunie, în apropierea solstiţiului de iarnă. În anul 1570 festivalul a fost interzis din ordinul lui Toledo, viceregele Perului, şi înlocuit cu celebrarea sărbătorii catolice Corpus Christi. Prohibiţia a durat până în anul 1944, când vechea fiestă incaşă este reactivată şi celebrată în ziua de 24 iunie, care conincide cu ziua oraşului şi a fermierilor. Ceremonia se desfăşoară pe traseul simbolic al capitalei, între Koricancha (fostul Templu al Soarelui, azi mănăstirea Santo Domingo), Plaza de Armas (situată pe locul fostei pieţe centrale Huacaypata) şi fascinantul complex de templu de la Sacsayhuaman. Este probabil unul dintre cele mai grandioase festivaluri ritualice şi folclorice din lume. Ne găsim cu dificultate un loc în Plaza de Armas, de unde putem urmări ceremonialul care durează pe parcursul întregii zile. Este un festival dedicat sărbătorii soarelui, în care vechile tradiţii sunt trăite incandescent. Mai întâi intră în piaţă carul alegoric al regelui şi slujitorii lui. Regele, îmbrăcat în straie de culoare grena poartă maiestuos insemnele puterii. Slujitorii sunt îmbrăcaţi în roşu aprins şi poartă coifuri aurii. Urmează carul alegoric al reginei, apoi al militarilor, sacrificiul unei lame în faţa regelui etc. Totul se desfăşoară într-un ritm ameţitor, ce pare să comprime tradiţiile ancestrale ale unui popor învins, dar neresemnat.

Asistăm şi la festivalul religios catolic numit Corpus Christi, care nu are o dată fixă, desfăşurându-se la nouă săptămâni după Joia Mare. Cu o zi înainte icoanele şi statuile sfinţilor din toate bisericile din Cuzco sunt încolonate într-o procesiune care se încheie la catedrala Santo Domingo. Care alegorice, trupe de muzicieni, de dansatori şi mii de pelerini constituie un alai impresionant şi viu colorat, adică o fiesta latino-americană, în care bucuria sărbătorii este trăită frenetic.

În muzeul vechii civilizaţii incaşe, aflat lângă universitate, admirăm artefacte, mumii şi documente din perioada colonială, care vorbesc despre inventivitatea şi vechimea uneia dintre marile civilizaţii ale lumii. Îmi atrag atenţia, pe lângă mumiile incaşe, splendidele ţesături cu motive geometrice colorate în roşu, galben şi alb. Toate au o semnificaţie simbolică ce încă mai este studiată de către etnologi. Unele sunt atât de asemănătoare cu motivele decorative de pe scoarţele româneşti, încât nu-ţi poţi reprima gândul că între vechile civilizaţii vor fi existat legături tainice, greu de documentat strict ştiinţific, dar imposibil de ignorat.

Mihai Dorin este istoric şi publicist

Publicitate și alte recomandări video