Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Pe vremea ceea...

GALERIE
radu parpauta
  • radu parpauta
- +

Şi iernile parcă erau mai ierni pe vremea aceea! Ori poate să mă fi prea moşnegit eu şi să văd binele numai în trecut? Nu ştiu copil să nu fi mers cu uratul sau cu colindatul, că pe atunci ne lăsau părinţii, nu se temeau că o să păţim nu ştiu ce chestii nasoale şi nu ne dădeau o sută de lei sau de euro numai să stăm cuminţi acasă; şi răsuna tot satul pe atuncea de hăăăi-hăi, de pristandaua la muzicuţă, de zornăitul salbelor cu clopoţei ale mascaţilor sau de mugetul buhaiului (oare ştiţi ce-i acela „buhai” sau vă trebuie şi pentru asta o expoziţie etnografică?), cum nu găsiţi voi pe internet oricât aţi căuta.

Pe vremea aceea nu ştiam ce e un computer, wi-fi sau router wireless şi nu ne jucam pe calculator toată ziua, fiindcă nici nu ştiam cu ce se mănâncă astea, dar ne jucam afară, pe drum toată ziua, dacă ne era sete, beam apă dintr-un pârâiaş plin de mizerii, că s-ar speria de moarte mămicile voastre să-l vadă (dar uite că suntem în viaţă!), jucam fotbal pe toloacă cu o minge de gumă cât un pumn, spartă şi aceea, dar ne era de ajuns să ne închipuim Pele şi Garrincha şi Puskáş, mergeam la furat cireşe sau cine mai ştie ce gorgoaze şi ni se întâmplau tot felul de aventuri cu paznicii de la CAP sau de la IAS, căci aveam şi noi mătuşi-măriucile noastre.

Pe vremea ceea lumea începea şi se sfârşea la poarta noastră sau cel mult peste deal, nu la Castellon sau în Toscana. Aveam bunicii pe vremea aceea aproape pe hudiţa cealaltă sau peste gârlă, nu trebuia să venim din franţii şi italii, ca să-i vedem, iar ei nu plângeau pe atuncea, cum plâng acuma, când vă văd pe voi intrând pe poartă; pe vremea ceea era ceva normal să le vină nepoţii, ne puneau la treabă, la strâns păpuşoii, la dezghiocat, la dat mâncare la vite, nu se temeau că o să ne feştelim mânuţele mămucuţei şi tătucuţei.

Şi mulţi eram ruşinoşi pe vremea aceea, fiindcă aşa era felul nostru, ruşinea nu era un handicap, iar modestia - un dezavantaj, iar părinţii nu ne învăţau să fim înfipţi, ca să răzbatem în lume, nimeni nu ne ademenea să fim macho, cum sunteţi îmboldiţi voi pe toate căile şi canalele; băieţeii ne băteam, peste un sfert de oră ne împăcam, fetiţele ne jucam „de-a mama” cu păpuşica şi plângeam când păpuşelei îi cădea părul prea repede (căci păpuşile pe atunci erau urâte, ne-barbie, şi aveau chiloţi ca orice gospodină, numai puţă n-aveau, oricât o căutam noi), fiindcă alta nu aveam şi, proştii de noi, nu ştiam să „gândim pozitiv” - plângeam ca proştii, râdeam ca proştii, fără să ne ascundem sentimentele; eram sensibili fără să fi citit cuvântul ăsta în cărţi.

... Ehei, pe vremea aceea, pe când răcneam prin râpă şi căutam înfriguraţi bombe pe firul apei, şi nu găseam decât gamele boţite, ceaune sparte, centiroane ruginite, dar ce conta! pe când văzduhul înflorea de ciripituri şi de ţipetele prigorilor înainte de ploaie; pe când ronţăiam zarzăre verzi şi ne strâmbam de plăcere; şi nu ne temeam nici de otrava cucutei, nici de arsura urzicilor, nici de guşterii de pe pietrele fierbinţi sau de şerpii de sub brusturi; pe când nu ne temeam nici dacă ne sângerau genunchii sau ne tăiam la degete şi ne apuca ameţeala simţind cum bubuie sângele în deget, dar noi râdeam şi căutam pe sub tufele de boz, unde se spărgea lumina în bucăţele şi se cocârjau umbre zălude, nişte frunze de patlagină şi le puneam pe rană; şi rana se închidea deîndată, căci însuşi Dumnezeu era de la noi, ş-avea o livadă pe deal, unde mergeam la furat, nu ne mai stătea gura toată vara, mâncând cireşe de toate felurile, şi mere ţigănci, şi moşeşti şi bot de iepure, şi renglote, şi corcoduşe, şi pere klaps şi sântilieşti, ce ţi se topeau în gură, iar Dumnezeu ne lăsa, căci era bun, bătrân şi cu barba albă - stătea pe prispă, fuma „mărăşeşti” şi bolborosea în legea lui...

Iar acum mă gândesc: Oare nu suntem într-un paradis în destrămare? Dar ce zic eu: Vechea lume a copilăriei mele s-a destrămat de ceva vreme. Noile generaţii află de la noi, cei trecuţi, cât mai este timp, despre cum era odată... Apoi trebuie vorbit despre consumerismul care ne-a „răpit Crăciunul”, cum a spus papa Francisc. Dar aceasta e altă problemă - ne-ar trebui multe de zi ca să o dezbatem cât de cât. Cert este că timpurile nu le mai putem reînvia şi rămânem cu un uşor gust melancolic. Ba chiar cu o durere mai adâncă.

Cred că sunt în asentimentul celor mai mulţi dintre dumneavoastră în privinţa dispariţiei obiceiurilor de Crăciun şi de Anul Nou la sate. Dispar toate. La mine în sat mai că nu se mai merge cu colindatul, mascaţii au dispărut, cu pluguşorul mai merg unii copii doar pe la rude şi vecini (şi părinţii sunt de vină, îi dau copilului o sută-două de lei şi îi spun: „Lasă, măi, ce să te mai duci cu uratul”), obiceiul semănatului din dimineaţa primei zile de Anul Nou a dispărut demult. Mulţi nici nu mai ştiu că a existat aşa ceva. Sigur, obiceiurile mai există pe ici-pe colo. Dar parcă doar ca să întărească regula dispariţiei lor. În genere, bieţii copii stau acasă şi belesc ochii la „magia Crăciunului” sau la „obiceiurile de Anul Nou” de la televizor. Mai este şi Molohul acesta numit Internet! Vechiul Crăciun poate să se mai iţească prin satele mai depărtate de oraş, dar aici, în buza Iaşilor, e mare jale. Ce să vă spun - păcat! Ne tăiem singuri craca de sub picioare.

Acum, când scriu, a nins... Şi mi-a coborât deodată în suflet copilăria... Tânjesc după momentele copilăriei, care nu vor mai fi decât în filme, dacă vor fi şi acestea, hollywoodiene, cu mult zahăr năclăit şi „magia Crăciunului”, una publicitară, desigur, adică mult mincinoasă. Şcoala organizează azi petreceri de Halloween şi sărbătoreşte Sfântul Valentin... noul duh al şcolii... Mi-e silă, zău...

Dar iarăşi mă întorc şi zic: Poate aşa-i făcută lumea: Cei vechi să se depărteze de cei noi, ba chiar să nu mai suporte pe cei noi. Şi invers. Şi totuşi, parcă...

Daaa, aşa era copilăria noastră: sărăcuţă, comunistă, cum va fi fost (noi habar n-aveam de comunism şi de nevoile părinţilor noştri), dar fericită. Cam astea mi-ar plăcea să ştiţi, scumpe fete şi fetiţe, dragi băieţi şi băieţei!

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri