Pedeapsă pentru corupţie în Coreea de Sud: Fostul preşedinte, condamnat la 17 ani de închisoare
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 04.12.2020

Pedeapsă pentru corupţie în Coreea de Sud: Fostul preşedinte, condamnat la 17 ani de închisoare

GALERIE
coreea sud coruptie
  • coreea sud coruptie
- +

Curtea Supremă sud-coreeană, cea mai înaltă instanţă juridică a ţării, a confirmat joi condamnarea pentru corupţie la 17 ani de închisoare a fostului preşedinte Lee Myung-bak, 78 de ani, informează AFP şi dpa.

Liderul conservator, care s-a aflat la putere din 2008 până în 2013, a fost eliberat pe cauţiune în aşteptarea acestei decizii şi nu a fost prezent la Curtea Supremă în momentul anunţării sentinţei. Mass-media sud-coreene informează că poliţia s-a deplasat la domiciliul său pentru a-l duce la închisoare.

Lee, care nu mai poate înainta niciun recurs, riscă să-şi sfârşească zilele în spatele gratiilor, exceptând cazul în care ar beneficia de o graţiere prezidenţială.

În Coreea de Sud, şefii de stat ajung adesea la închisoare odată retraşi de la putere, de multe ori în urma unei alternanţe politice. Astfel, patru foşti preşedinţi încă în viaţă au fost cu toţii condamnaţi.

Lee fusese declarat vinovat de corupţie în 2018 de un tribunal al districtului central Seul, care îl condamnase la 15 ani de închisoare şi la plata unei amenzi de 13 miliarde de won (10 milioane de euro). În februarie, pedeapsa lui a fost majorată în apel la 17 ani de închisoare, însă el a rămas în libertate în aşteptarea verdictului Curţii Supreme.

Joi, Curtea Supremă a confirmat condamnarea lui, estimând că fostul preşedinte a deturnat 25,2 miliarde de won şi a primit mită în valoare de 9,4 miliarde de won.

Park Geun-hye, preşedinta care i-a succedat lui Lee şi care a fost destituită în 2017 în urma unui răsunător scandal de corupţie, ispăşeşte în prezent o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

Predecesorul lui Lee, liberalul Roh Moo-hyun s-a sinucis în 2009 după ce a fost interogat în legătură cu suspiciuni de corupţie ce implicau familia sa, în cadrul unei anchete desfăşurate în timpul preşedinţiei lui Lee. Roh era mentorul actualului preşedinte sud-coreean Moon Jae-in. AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O bombă cu ceas: veniturile curente se duc pe salarii şi pensii

Florin NICULA

O bombă cu ceas: veniturile curente se duc pe salarii şi pensii

Dacă nu vrem să îndatorăm peste măsură generaţiile viitoare, noul guvern ar trebui să înceapă o reformă a sectorului bugetar.

Filmuletul zilei

opinii

Când raţiunea trebuie să primeze

Alexandru CĂLINESCU

Când raţiunea trebuie să primeze

USR PLUS se prezintă drept partidul care se opune întregii „clase politice vechi”, un partid nou, tânăr şi, prin urmare, ferit de corupţie şi de interese meschine. Ar trebui totuşi să ţină seama de faptul că aşa cum nici tinereţea nu e numaidecât un avantaj, nici noutatea nu e un argument decisiv. Dacă vor cu adevărat să guverneze, useriştii nu o pot face decât alături de liberali. Iar imaginea de acum, a unei harţe permanente, nu e deloc de natură să-i mobilizeze pe alegători.

Halepologii

Radu POPESCU

Halepologii

Puţini au fost, mulţi au rămas!

Decembrie electoral

Nicolae CREŢU

Decembrie electoral

Ne plângem, adesea, de încă un rând de speranţe şi „asteptări”, investite în vot, spulberate însă de ceea ce a urmat acordării acelei încrederi la urne. De aceea unii „aleg” să nu mai aleagă. Dar nu aceasta e calea, nici într-un caz. Nu cu jelanii şi nici boicotând alegerile, din scepticism şi lehamite, se poate schimba ceva, în bine, cu adevărat. 

pulspulspuls

De ce se grăbeau Peni Hill şi Electricianul să facă şmenul până la alegeri?

De ce se grăbeau Peni Hill şi Electricianul să facă şmenul până la alegeri?

Vă povesteam noi ieri aicea la rubricuţă despre lovitura de palat ratată de liberalul boit Peni Hill şi Electricianul şăf opintit de la partidoi, care au tras şutul cu sete alaltăieri în şedinţoiul de CL, ca să pună ei un vice impus, dar mingea n-a mai ajuns la poartă de cât de bărbăteşte au putut trage în ea. 

Caricatura zilei

EURORGIE

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.