Dintr-un dosar DNA care a creat vâlvă în urmă cu câţiva ani s-a ales praful. Cazul „orbilor” care-şi conduceau liniştiţi maşina s-a încheiat cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi o sentinţă simbolică. Ultima încercare a procurorilor DNA de a obţine o condamnare mai serioasă a fost respinsă săptămâna trecută de Curtea de Apel. O anchetă derulată pe parcursul a 9 ani a avut ca unic rezultat o banală condamnare cu suspendare.

Procurorii DNA au stabilit că Elena Balcan, simplă pensionară, se afla în cercul de cunoştinţe al unor angajaţi DGASPC şi ai Spitalului de Neurochirurgie. Ea îşi folosea „pilele” pentru a asigura o paletă largă de servicii, de la simpla intrare peste rând la comisia de evaluare, până la eliberarea unor certificate de handicap de gradul I, îndeosebi pentru afecţiuni oftalmologice. Evident, contra cost.

Cel mai vechi caz documentat de procurori datează din 2007, când a pretins şi primit 1.500 de lei pentru ca soţia unui cunoscut să beneficieze de încadrare în gradul I de handicap. Pentru ca diagnosticul să fie reconfirmat la evaluările anuale şi deci pentru ca pensia de handicap să fie plătită în continuare, Balcan cerea în fiecare an echivalentul câte unei pensii lunare.

De la acest client a încasat astfel timp de 10 ani câte 800-1.500 de lei, în funcţie de cât se indexa pensia de handicap. În acelaşi an, a acceptat doar 400 de lei pentru un certificat de handicap de gradul II. Anual însă, mai încasa de la client încă 274 de lei, cuantumul unei pensii lunare. În 2008, Balcan a încasat 2.000 de lei pentru un certificat de gradul II.

După 5 ani, de la acelaşi client, a încasat 3.500 de lei, pentru a „avansa” certificatul la gradul I.

Activitatea Elenei Balcan a continuat şi după 2012, când a început ancheta procurorilor DNA. Aceştia au efectuat iniţial cercetări pentru 12 acte de trafic de influenţă comise de Balcan. Din cercetări au rezultat însă probe pentru încă 5 acte, urmărirea penală fiind extinsă. Trimisă în judecată pentru trafic de influenţă în formă continuată, Balcan a spus în instanţă că intrase în „afacere” după ce ea însăşi trebuise să dea şpagă la DGASPC.

Era încadrată ca persoană cu handicap şi trebuia să meargă anual la reevaluare. La coadă cunoscuse o pensionară care se afla în cercul de cunoştinţe al unei membre a comisiei de evaluare şi al unei secretare din Secţia de Oftalmologie a Spitalului de Neurochirurgie. I s-ar fi propus să preia ea însăşi clienţi, ca intermediar al celor trei, ajungând să fie cunoscută ca o persoană de încredere.

A început cu certificate de încadrare în gradul II de handicap, care se puteau obţine mai uşor, în baza unui diagnostic greu de contrazis. Ulterior, la cererea „clienţilor”, a început să obţină şi certificate de încadrare în grad de handicap I, ca nevăzători. Falsificarea diagnosticelor era cu atât mai uşoară, cu cât comisia de evaluare analiza doar actele medicale prezentate, neefectuând un control propriu-zis al afecţiunilor pretinse.

Elena Balcan a încheiat cu procurorii un acord de recunoaştere a vinovăţiei, ceea ce i-a permis obţinerea unei pedepse mai uşoare. În instanţă, procurorii au propus o pedeapsă cu închisoarea, orientată spre minimul prevăzut de Codul Penal. Magistraţii Tribunalului au considerat însă că este suficientă o pedeaspă de doar 2 ani de închisoare, dar cu suspendare.

Totodată, s-a dispus confiscarea de la Balcan a sumei de 90.190 lei, obţinută prin şpagă. Sentinţa Tribunalului a fost contestată de procurori în faţa Curţii de Apel, care au considerat pedeapsa stabilită ca „nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii”. Nu de aceeaşi părere au fost însă şi judecătorii. Aceştia au remarcat că acordul de recunoaştere a vinovăţiei fusese încheiat la iniţiativa inculpatei.

În opinia judecătorilor, acest lucru echivala cu o atitudine procesuală pozitivă, femeia asumându-şi integral fapta, scurtând procedurile judiciare şi eliminând riscul ca fapta să rămână nepedepsită. „Soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord, deşi rămâne una clementă, nu poate fi totuşi considerată drept nejustificat de blândă.

Curtea consideră astfel, în acord cu prima instanţă, că aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia este suficientă atât pentru sancţionarea inculpatei în raport cu faptele comise, cât şi pentru prevenirea riscului ca aceasta să comită alte infracţiuni”, au apreciat magistraţii. Apelul procurorilor a fost respins, sentinţa Tribunalului devenind definitivă.