Pedepsit cu demolarea casei, deși aceasta nu mai este a lui. Un caz uluitor în Copou

marți, 17 decembrie 2024, 04:16
3 MIN
 Pedepsit cu demolarea casei, deși aceasta nu mai este a lui. Un caz uluitor în Copou

Când doi se ceartă, al treilea rămâne fără casă. Primăria a obținut din partea judecătorilor aprobarea pentru demolarea unei case edificate fără autorizație de construire. Firma vinovată nu are însă nimic de pierdut: casa a fost deja vândută.

La sfârșitul lunii noiembrie 2021, în timpul unui control efectuat pe șoseaua Ștefan cel Mare, în Copou, polițiștii locali au constatat efectuarea unor lucrări de reconstruire, consolidare și recompartimentare a unei case, fără autorizația de construire necesară. A fost aplicată o amendă de 2.000 lei, dispunându-se totodată sistarea lucrărilor și intrarea în legalitate, prin obținerea autorizației, până pe 6 iulie 2022 sau, în caz contrar, aducerea construcției la starea inițială. Procesul-verbal de sancționare nu a fost contestat în instanță, dar nici lucrurile nu s-au schimbat, lucrările de construire continuând. Ca urmare, în octombrie 2022, municipalitatea a chemat în judecată firma SC Caesars Couture SRL, cerând în instanță desființarea lucrărilor, respectiv demolarea casei.

Autorizație emisă de Primărie cu întârziere de 4 luni

Primul termen de judecată a fost amânat, întrucât firma nu mai era de găsit la adresa respectivă. Abia la un an de la începerea procesului, reprezentanții societății au depus precizări la dosar prin care au spus practic că procesul nu îi privește. Primiseră procesul-verbal întocmit în noiembrie 2021 abia două luni mai târziu. Încercaseră să intre în legalitate, solicitând emiterea unui certificat de urbanism. Termenul legal de emitere a acestui document este de 30 de zile, dar Primăria îl eliberase abia în a doua jumătate a lunii iulie 2022, la cinci luni de la solicitare, la două săptămâni după termenul impus prin procesul-verbal. Oricum, firma nu mai avea nicio legătură cu imobilul. Vânduse deja casa, pe 9 noiembrie 2022. Primul act referitor la proces îl primise abia pe 23 noiembrie. Reprezentanții societății au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, apreciind că nu avea de ce să mai fie parte în proces.

Excepția a fost respinsă de judecători. La data constatării contravenției de către Poliția Locală, SC Caesars Couture SRL era proprietara imobilului. Procesul deschis de Primărie era urmare a procesului-verbal din noiembrie 2021, neavând nicio relevanță că între timp proprietarul imobilului se schimbase. Pe fondul cauzei, magistrații Judecătoriei au constatat că firma nu se conformase măsurilor dispuse de autoritatea locală. Nici nu desființase construcția și nici nu intrase în legalitate. Certificatul de urbanism obținut de firmă în iulie 2022 era doar o primă etapă până la eliberarea autorizației de construire. De altfel, după obținerea certificatului de urbanism, firma nu mai efectuase niciun alt demers pentru a rezolva situația juridică a imobilului, deci nu putea invoca buna-credință.

Demolare pe cheltuiala firmei vinovate

Ca urmare, Judecătoria a dispus desființarea de către firmă a casei edificate fără autorizație în decurs de trei luni de la rămânerea definitivă a sentinței. Dacă societatea nu se va conforma, casa va putea fi demolată de Primărie, pe cheltuiala SC Caesars Couture SRL. Sentința Judecătoriei a fost contestată de reprezentanții firmei, procesul urmând să se reia în fața Tribunalului. Proprietarul actual al imobilului va putea face cerere de intervenție pentru a-și clarifica poziția față de procesul care privește casa sa.

Etichete: casa, copou, demolare

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii