Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Pedro Castillo, preşedintele Peru, a fost destituit şi arestat iar vicepreşedinta Dina Boluarte, învestită în funcţie

GALERIE
Dina_Boluarte_and_Pedro_Castillo
  • Dina_Boluarte_and_Pedro_Castillo
- +

Preşedintele peruan Pedro Castillo se află joi în detenţie la o bază de poliţie din Lima, a doua zi după demiterea şi arestarea sa într-o zi în care vicepreşedintele Dina Boluarte a fost învestită în fruntea ţării latino-americane, scrie AFP.

Cea de-a treia procedură de demitere l-a învins pe preşedintele de stânga. Castillo a anunţat dizolvarea Parlamentului care încerca să-l doboare, manevră considerată imediat drept „lovitură de stat” de multe personalităţi. Venit la putere în iulie 2021, Pedro Castillo, în vârstă de 53 de ani, a fost „plasat în stare de arest”, a anunţat procurorul Marita Barreto. Imaginile l-au arătat pe şeful statului înlăturat stând într-un fotoliu, înconjurat de procurori şi poliţie.

Potrivit presei peruane, Castillo a fost apoi transferat cu elicopterul la o bază a forţelor speciale de poliţie din Lima, unde este de aşteptat să fie reţinut pentru maximum 15 zile. Procuratura a efectuat şi miercuri seară percheziţii la palatul prezidenţial.

O sursă judiciară a declarat pentru AFP că a fost deschisă o anchetă pentru „răzvrătire” împotriva lui Castillo, care a condus ţara doar şaptesprezece luni. Aceasta se adaugă celorlalte şase anchete pentru corupţie sau trafic de influenţă care îl vizează, infracţiuni de care sunt acuzaţi şi membrii familiei sale şi anturajul său politic.

Demiterea sa pentru „incapacitate morală”, transmisă în direct la televiziune, a fost aprobată de 101 din 130 de parlamentari, dintre care 80 din opoziţie. Într-un efort de ultimă oră de a-şi salva postul, fostul preşedinte anunţase dizolvarea parlamentului cu doar câteva ore înainte ca acesta să se întâlnească pentru a-şi decide soarta.

El a anunţat, de asemenea, instituirea unui „guvern de urgenţă excepţional” şi dorea „să convoace cât mai curând posibil un nou Congres cu puteri constitutive”. O manevră ignorată de Parlament şi larg denunţată de clasa politică. Potrivit poliţiei, după eşecul încercării sale de dizolvare a parlamentului, Castillo a intenţionat să se refugieze în Ambasada Mexicului şi să solicite azil, dar a fost arestat înainte.


 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri