Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Pelerinajul începe mâine. Racla Sfintei Parascheva poate fi sărutată

GALERIE
pelerinaj, sf parascheva
  • pelerinaj, sf parascheva
- +

Zeci de mii de oameni vor trebui să poarte mască.

 

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunţat în cursul zilei de ieri cum va avea loc pelerinajul la Sfânta Parascheva. Pelerinii vor purta mască din primul moment în care se aşază la coadă, vor circula într-un singur rând, distanţaţi unul faţă de celălalt, nu vor putea să stea în grupuri în curtea Mitropoliei şi nici să intre în catedrală dacă s-au aşezat în rând să se închine la baldachinul cu moaştele Sfintei Parascheva. Cu excepţia măsurilor de protecţie sanitară, nu vor exista alte restricţii pentru pelerini, cum au fost, spre exemplu, cele de anul trecut, când doar cei cu buletin de Iaşi s-au putut închina. Astfel, la Iaşi pot veni şi zeci de mii de persoane, însă reprezentanţii Mitropoliei şi ai autorităţilor locale spun că sunt pregătiţi pentru ei.

Astăzi va fi împodobit baldachinul

În cursul serii de astăzi, joi, 7 octombrie, familia Buştei va veni de la Bucureşti să orneze baldachinul Sfintei Parascheva cu flori. Sunt aproape 20 de ani de când străbat drumul spre Iaşi, în ajunul sărbătorii, de la magazinul cu flori pe care-l au în Capitală. Vineri, 8 octombrie, de la ora 06.00, s-a luat decizia ca racla cu moaştele Sfintei Parascheva să fie aşezată deja pe baldachin, pentru a oferi o fereastră cât mai mare de timp pentru cei care vor să vină să se închine. De altfel, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunţat că a anulat toate evenimentele conexe pelerinajului, organizate de regulă în această perioadă, cu excepţia Liturghiei de pe 14 octombrie, care va fi oficiată pe scena orientată spre pietonal. „Liturghia va începe de la ora 09.30, în zonă va fi delimitat spaţiul, doar un număr limitat de credincioşi va putea participa, pentru a se putea asigura distanţarea fizică. Nu avem alte evenimente: nici concerte, nici lansări de carte sau orice altceva, pentru a veni în sprijinul şi ideea de a proteja sănătatea pelerinilor. Slujbele se vor ţine doar afară, pe o scenă special amenajată, unde deja oficiem slujbe”, a declarat pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Majoritatea pelerinilor vor sta la rând în curtea interioară

Pe perioada pelerinajului, vor exista două rânduri. Unul care va porni dinspre pietonal şi este menit exclusiv celor care vor să se închine în catedrală şi apoi să iasă din curtea ansamblului mitropolitan. Al doilea este al pelerinilor care vin la moaştele Sfintei Parascheva. Alături de jandarmi, reprezentanţii Mitropoliei spun că vor realiza un traseu cât mai lung în curtea interioară şi în parcarea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, pentru a prelua integral, în marea majoritate a timpului, rândul de pelerini. Există însă posibilitatea ca numărul de persoane care vin să se închine să fie atât de mare încât rândul să se extindă în stradă, de aceea circulaţia va fi limitată pe străzile spre Bahlui şi va fi amenajat un culoar unic, ca în fiecare an, şi în spaţiul respectiv.

„Pe baldachin nu vor fi amplasate, ca în alţi ani, moaştele unui alt sfânt adus din ţară sau din străinătate, ci ale unui sfânt din Eparhie, şi anume «Sf. Gheorghe», numit şi Pelerinul, în 2018, când s-a proclamat canonizarea lui. Accesul la sfintele moaşte se va face în aer liber, pe culoar unic, unde va sta o singură persoană pe un traseu gândit foarte întortocheat, să folosim aproape în totalitate spaţiul din curtea interioară”, a declarat pr. Constantin Sturzu. De-a lungul rândului vor fi amplasate dozatoare de dezinfectant, iar cei care nu au măşti le vor primi din partea voluntarilor şi a preoţilor care se vor asigura de respectarea regulilor.

Sute de oameni erau de ieri la coadă

Întrebat dacă racla va putea fi sărutată sau atinsă de credincioşi, pr. Constantin Sturzu a răspuns că da, spunând că aceasta va fi şi curăţată periodic. „Nu ştiu ce e în sufletul fiecăruia, dar eu atâta ştiu că în aceste vremuri grele omul are nevoie de o speranţă, să îşi pună nădejdea în ceva, în cineva care poate să ne ajute pe toţi. Acela poate să fie doar Dumnezeu, Omul nu poate fi redus doar la trup, trebuie să avem un tonus bun, încredere, să fim dispuşi să luptăm dacă ne îmbolnăvim”, a spus pr. Constantin Sturzu. Acesta a explicat că grupurile de pelerini nu vor putea, ca în alţi ani, să staţioneze în curtea interioară a Mitropoliei, iar persoanele care s-au închinat vor ieşi, pe un culoar prestabilit, direct în exteriorul ansamblului mitropolitan. De altfel, încă de ieri, la moaştele Sfintei Parascheva, amplasate în interiorul catedralei, era o coadă de câteva sute de persoane care aşteptau la un rând complex, care şerpuia prin curtea Mitropoliei, delimitat cu garduri de către forţele de ordine. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri