TOPUL SĂRĂCIEI - Clasamentul comunelor ieşene după bugetul propriu. Jumătate din ele nu îşi pot plăti nici angajaţii
Dintre aceste 93 de UAT-uri, 4 au venituri proprii sub un milion de lei, în schimb bugetul de (...)
citeste totmarti, 31.01.2023
Ieri în jurul orei 13.00 pelerinii plecaţi din Iaşi în data de 7 mai cu intenţia de a ajunge la Bucureşti fără să consume alimente ci doar apă au reuşit să se închine la paraclisul din faţa Catedralei Mânturirii Neamului.
Cinci persoane conduse de Cezar Elisei, preşedintele Asociaţiei Postului Terapeutic, au reuşit să străbată distanţa de 1.005 km, prin judeţele Iaşi – Suceava – Bistriţa Năsăud – Cluj – Alba – Sibiu – Vâlcea – Argeş – Braşov – Prahova – Bucureşti în 25 de zile fără să consume nici un fel de alimente ci doar apă plată, minerală şi din când în când electroliţi (Mg, K, Ca), reuşind astfel să devanseze un record mondial stabilit în Suedia în 1963 şi anume 540 km parcurşi în 14 zile fără hrană.
La Paraclisul de lângă Catedrala Mântuirii au fost aşteptaţi de mai mulţi preoţi care le-au dat Sfânta Împărtăşanie şi i-au binecuvântat. „Îmi doresc din tot sufletul ca visul lui Cezar Elisei să prindă viaţă cât mai curând. Am binecuvântat şi am fost alături de demersul lui Cezar Elisei încă de la început pentru că am crezut şi cred în puterea tinereţii, cu atât mai mult cu cât tinereţea este înflăcărată de o idee, de un crez precis şi nobil şi anume acela de a ridica o clinică de post doar cu apă”, a spus pr. Iustin Petre, stareţul Mănăstirii Sfântul Ioan Casian din Constanţa.
„Ce putem oare învăţa de la aceşti tineri, seniori? Să ne alăturăm lor în rugăciune şi post. În vremuri de restrişte au postit toţi, de la împărat până la copii şi animale. Noi, suntem din ce în ce mai superficiali în această epocă, dar prin post devii din ce în ce mai serios, ştii ce vrei, simţi nevoia să te rogi şi să fii bun. Postul face minuni cu omul, se întâmplă o trasformare a minţii, trasformarea interioară spirituală totală”, a spus şi pr. Arsenie Drăgan, stareţ de mănăstire în Alba.
Cei şase pelerini au avut de înfruntat toate aceste zile condiţii meteo destul de dificile şi dureri mari de picioare. Cu toate acestea, semn că pelerinajul a fost unul de bun augur, nu au apărut probleme deosebite pe parcursul celor 25 de zile petrecute prin toată ţara. Aceştia au slăbit între 14 şi 20 de kg, însă nu s-au confruntat cu stări de lipotimie. Au consumat zilnic între 2,5 şi 4,5 litri de apă.
„Sunt foarte muţumit că am reuşit să împlinim cele propuse chiar dacă ne-a trebuit încă două zile pentru a ajunge la finalul pelerinajului. Am numărat circa 1,3 milioane de paşi şi puţin peste 1.000 km păşiţi prin ţară, o jertfă de timp, oboseală, dar şi financiară predată Mântuitorului Iisus Hristos la Bucureşti. Mă întorc extrem de mulţumit în Iaşi după ce am arătat fără dubiu că omul are capacităţi foarte mari, nebănuite, chiar dacă nu mănâncă şi are o putere extraordinară atunci când ţine post”, a spus Cezar Elisei, preşedintele Asociaţiei Postului Terapeutic.
Scopul acestui pelerinaj a fost de a promova postul terapeutic cu apă, de a atrage atenţia asupra necesităţii construirii unei clinici de postire şi în ţara noastră, de a cere de la Dumnezeu pace şi bună învoire în ţara noastră. Mai multe detalii despre acest demers, dar şi modalităţi de susţinere a acestor cauze puteţi găsi pe site-ul asociaţiei, www.asociatiapostului.ro
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cum arată biroul anului 2023? Topul tendințelor care vor modela cererea de spații pentru birouri
Un scenariu care dă broboane reci multor liberali ieşeni. Îi va lăsa au ba Ciucă pe tuşă?
Mâine, Ziua Internaţională a Cititului Împreună. Manifestările de la Iaşi
Consilii de administraţie noi la două societăţi importante ale Primăriei
Site nou: Primăria îşi schimbă faţa pe on-line. Să vedem cum va sta cu năravurile!
Proiect educaţional lansat în Franţa, găzduit mâine de Colegiul “Racoviţă”
Programul Teatrului Luceafărul din această săptămână. Cât costă biletul?
Efectele benefice asupra organismului ale unei simple cafele cu lapte
O parte din scena construită cu prilejul vizitei papei Francisc în Congo s-a prăbuşit
Stroe, despre posibilitatea comasării alegerilor locale şi parlamentare: Există suficiente argumente
PNL îi propune pe Sorin Cîmpeanu şi Florin Roman vicepreşedinţi la Senat şi Camera Deputaţilor
Marcel Boloş, întrebat cum se simte un ministru care urmează să fie schimbat: Nu bine!
Franţa şi Italia dau o comandă importantă de aproape 700 de rachete antiaeriene de tip Aster
Armenia acuză Azerbaidjanul, la Curtea Internaţională de Justiţie, de ”epurare etnică”
Ciolacu vrea să închidă “capitolul cu pensiile speciale” pentru totdeauna
Ministerul Economiei s-a spălat pe mâini în cazul reţinerii directorului ROMARM
Cum să scapi de depunerile de calcar de pe maşina de spălat cu un ingredient comun
Sean Dyche a fost numit antrenor al echipei Everton. El îl înlocuieşte pe Frank Lampard
Un tablou de Anthony van Dyck cumpărat cu 600 de dolari a fost vândut cu 3,1 milioane dolari
Preşedintele Zelenski a primit-o la Mikolaiv, pe Mette Frederiksen, şefa guvernului Danemarcei
VIDEO: „Murder Mystery 2”, cu Adam Sandler şi Jennifer Aniston, din 31 martie pe Netflix
Federaţiile din Educaţie vor picheta sediul Guvernului. Sindicaliştii cer lefuri mai mari
Finlanda vrea să adere în continuare la NATO împreună cu Suedia, în pofida declaraţiilor lui Erdogan
Premierul Ciucă face trimitere la Justiţie când este întrebat despre plagiatul ministrului Bode
Peskov îl acuză pe Johnson că minte şi spune că Putin nu l-a ameninţat cu un atac cu rachetă
VIDEO Bobiță, un ponei din Iași, s-a bucurat din plin de zăpadă. Cum a fost surprins
VIDEO - Un autoturism a fost împins pe podul Nicolina în barele de protecţie de pe marginea drumului
Cine este obligat să deszăpezească. Răspunderea primarului și obligațiile cetățenilor
De ce să te orientezi către casa de pariuri sportive online Baumbet (P)
Gunoaie de Germania, oprite la intrarea în România. 12 tone de deșeuri trimise înapoi
Alexandru LĂZESCULa Davos agenda a fost dominată de imperativul „salvării planetei” şi ofensiva de şarm a Chinei (III) |
Briscan ZARAO lume fără SUA |
Cristina DANILOVNefericitul |
Mihai DORINUnificatori şi dezbinatori (I) |
Un scenariu care dă broboane reci multor liberali ieşeni. Îi va lăsa au ba Ciucă pe tuşă? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.