anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Începe campania şi dosarele candidaţilor stau prin comisii de integritate

Se vor transforma penalii ieșeni în parlamentari? Jocuri de culise în partide

GALERIE
sorin-lazar
  • sorin-lazar
- +

La PSD, situaţia este complicată: sunt amatori de locuri în parlament chiar dacă au fost condamnaţi şi de două ori definitiv.

Principalele partide politice au intrat pe ultima sută de metri cu definitivarea listelor de candidaţi la alegerile parlamentare. PSD şi PNL au probleme în întocmirea acestora, după ce unii candidaţi care s-au înscris au probleme penale sau aduc prejudicii de imagine partidelor. Po­trivit şefilor celor două filiale, listele ar urma să fie finalizate la mijlocul acestei săptămâni.

În cazul social-democraţilor, listele de candidaţi ar putea fi validate în cursul zilei de miercuri, într-o şedinţă a conducerii centrale. Deocamdată, PSD Iaşi a trimis către Bucureşti o listă cu 21 de nume, 16 la Camera Deputaţilor şi 5 la Senat.

Dintre aceştia, cel puţin patru sunt cu probleme penale sau de imagine: Sorin Lazăr (condamnat la închisoare cu suspendare), Florin Constanti­nescu (trimis în judecată), Romeo Olteanu (fost prefect prins băut la volan şi implicat într-un accident) şi Sorin Iacoban (a asociat o imagine de tip nazist cu Klaus Iohannis în campania prezidenţială din 2014).

Odată cu declinarea invitaţiei de a candida de către Norina Forna, PSD a rămas cu doar doi candidaţi la Senat (din 5 posibili), respectiv Florin Boca şi Victorel Lupu. În timp ce primul are la rândul lui pro­bleme de imagine din cauza afacerilor imobiliare pe care le derulează, fiind în acelaşi timp şef al Comisiei de urbanism a Consiliului Local, al doilea şi-a depus candidatura şi pentru Camera Deputaţilor.

În acest context, preşedintele PSD Iaşi, Mihai Chirica, a declarat ieri că listele vor fi finalizate până miercuri.

„Sigur vor fi completări. În urmă cu câteva zile au fost trimise dosarele cu cei înscrişi, nu s-a făcut o ierarhie, nu s-a stabilit o ordine“, a spus Chirica.

Până în prezent, el a vorbit despre retragerea sprijinului politic doar în cazul lui Lazăr, dar surse din PSD pun sub semnul îndoielii prezenţa pe liste şi a altor trei candidaţi: Constantinescu, Iacoban şi OlteanuChirica a mai spus că în stabilirea listelor şi a ordinii de pe acestea se va avea în vedere profesionalismul, notorietatea şi moralitatea candidaţilor.

De cealaltă parte, lucrurile la liberali par ceva mai simple, ei având probleme doar în cazul a doi candidaţi.

„Comisia de integritate va deli­bera mâine (astăzi, n.r.) în cazul a doi colegi de-ai noştri, domnul Liviu Bulgaru şi domnul Alexandru Muraru. Noi vom avea lista fina­lizată şi validată cel târziu joi“, a declarat liderul PNL Iaşi, Teofil Bălteanu.

Liberalii au trimis săptămâna trecută listele de candidaţi, inclusiv ordinea pe acestea, în baza unui vot dat de conducerea extinsă a filialei.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi

Alexandru LĂZESCU

Vremurile, ambiţiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele şi noi

Războiul din Ucraina nu a făcut decât să amplifice crize globale deja existente; în condiţiile unui nou Război Rece, iluziile că mai este posibil modul de viaţă din trecut şi mai pot fi menţinute politicile sociale generoase, deja nesustenabile, trebuie abandonate.

opinii

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Nichita DANILOV

Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

Lumea lui Nicolae Stan se configurează rotindu-se melancolic în jurul pipei din lemn de cireş pe care o fumează agale stând în cerdacul casei parohiale tânărul preot al satului Crăsani, Radu Plămadă, pătruns până dincolo de adâncul sufletului său de ceea ce crede că ar fi menirea sa.

Un top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale

Ciprian IFTIMOAEI

Un top al problemelor sociale din judeţul Iaşi şi din împrejurimile sale

Orice demers ştiinţific, implicit sociologic, începe cu definirea conceptelor, cu o definiţie, pentru ca toată lumea să ştie despre ce vorbim. În cazul ne faţă, trebuie să lămurim ce este o „problemă” şi ce anume o face să fie „socială”. De pildă, consumul de alcool sau droguri poate să fie o problemă individuală sau poate să devină socială la un moment dat. În genere, problema socială este un dezechilibru, o disfuncţie la nivelul societăţii, sau un eveniment care afectează oamenii negativ, despre care există percepţia că poate fi rezolvată prin anumite măsuri din partea statului (strategii, politici, metode, tehnici şi proceduri de intervenţie) şi/sau din partea mediului neguvernamental.

Sportul alb şi Războiul negru

Michael ASTNER

Sportul alb şi Războiul negru

A iscat ceva vâlvă decizia organizatorilor turneului de mare şlem de la Wimbledon, atunci când au decis să nu permită participarea jucătorilor şi jucătoarelor din Rusia şi din Belarus. 

pulspulspuls

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Foială mare de câteva zile la poştalionul ieşean, stimaţi telespectatori. Motivul: nu vreo chestiune profesională sau vreun eveniment legat de instituţiune, ci cu totul altceva: faptul că şeful de la Iaşi, un locotenent de-al menajerului de oraş Grămadă, va candida la alegerile pemepiste din filiala judeţeană, alegeri care au loc chiar astăzi. 

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.