Pendulul Donald (II)

2. Deși pare evidentă legătura cauzală dintre autoritarismul lui Trump și corupția în care s-a scufundat (puterea absolută invitând la nerușinare absolută!) trebuie totuși spus că cel de-al 47-lea președinte american face o figură deosebită și în acest bestiar al corupților din secolul al XXI-lea. În primul rând, pentru că în statele nedemocratice, tiranul nu mai face paradă de faptul că își însușește bunuri care nu-i aparțin sau nu i se cuvin. Le ia pur și simplu sau, în cazul efectiv al bestiilor de tipul lui Putin nu mai ia nimic pe numele lui căci totul e la dispoziția sa (un motiv evident pentru care lui Trump i-ar plăcea să fie și el un Vladimir Vladimirovici neîmpiedicat de frâne constituționale sau de legi). Ca și în cazul mult mai slab al lui Ceaușescu, care nu avea drept avere personală decât niște mormane de carnete de CEC pe care erau salariile lui de șef al statului – de restul ocupându-se Pacepa (cu valută) și Gospodăria de Partid cu orice altceva în țară –, tiranii nu au nevoie de conturi în străinătate decât atunci când fug de la putere și devalizează Banca Națională și fondurile secrete ale guvernului, precum Ianukovici în Ucraina sau Bashar al-Assad în Siria, spre exemplu. Cum ar fi putut să facă dacă nu era cretin și Maduro căruia însuși Sfântul Scaun îi negociase un refugiu la Moscova cu ceva miliarde în buzunar. Ei bine, la Trump nu e așa, căci el e un mare „om de afaceri” cu o putere de negociere despre care se zvonește că ar fi mitologică. El vrea bani, vrea aur, vrea criptomonede, vrea valori palpabile pe care să le înghesuie în conturile personale și să la ascundă în pivnițele de la Mar-a-Lago. E un strângător compulsiv.

Citește și: Pendulul Donald (I)

Păi nu se spune despre el că e un model de afacerist? Sigur că ar trebui să aibă bani, cât timp a dat lecții la televizor de antreprenoriat în concursul televizat cu o audiență care l-a scos din mulțime făcându-l celebru. La The Apprentice, da, unde a eliminat-o din concurs chiar pe Nadia Comăneci, între alții. Desigur că turmele de tolomaci dependenți de acest gen de spectacole nu realizează că totul este fals acolo, gândit cu scenariu dinainte și cu oscilații emoționale și adrenalină contrafăcute, de butaforie. De altfel, Trump însuși a arătat de-a lungul anilor că nu e un biznisman decât de butaforie ducând în râpa falimentului toate afacerile sale. Șase la rând, între 1991 și 2009 (când a încercat intrarea în politică fiind ridiculizat de Barack Obama în campanie), falimente făcute pe așa-numitul „Capitol 11”, de restructurare a datoriilor – strategie folosită și de bandiții noștri economici până ieri – care i-a permis să acumuleze pentru sine falimentându-și afacerile proaste pe care le lăsa în suspensie. Mai mult, escrocheriile financiare erau dublate de diverse șmecherii prin care evita plata impozitelor către stat. Marele om de afaceri, „modelul” de biznisman eficient, are la activ decenii de fraude fiscale (numai statul New York l-a condamnat pentru nedeclararea veniturilor impozabile din ultimii 15 ani), cu zeci de anchete IRS pentru declarații de zero venituri și cu o întinsă investigație realizată de New York Times asupra trecutului său infracțional pe acest palier. De aceea, revenirea la Casa Albă era singurul său colac de salvare, căci, desigur, acum toate anchetele pe acest subiect sunt înghețate. Astfel încât corupția lui Donald Trump este de o magnitudine imensă, incomparabilă cu corupția obișnuită a oamenilor de stat, de exemplu cu aceea a lui Beniamin Netanyahu (care-l obligă să mențină Israelul în stare de alertă pentru a deturna atenția de la o condamnare pentru corupție gata să intre în vigoare și pentru care prietenul său, Donald, tocmai l-a rugat pe președintele israelian să-l grațieze!). La președintele american nu e doar neputința de a face ce vrea cu resursele și bogățiile țării sale, cum ar face un dictator autentic (că, deh, mai supraviețuiesc încă instituții și legi în ciuda asaltului său autoritarist), ci și dorința sa nestăpânită, maladivă, după putere și bogăție. Aș zice, că tot și-a stabilit cartierul general în Florida, că adevăratul său idol este gangsterul Tony Montana și aș recomanda celor care sunt curioși, care vor să înțeleagă ce am vrut să spun, să se uite pe streaming la Scarface, unde Al Pacino face un rol fabulos.

Din nefericire pentru el, puterea absolută și bogăția absolută nu sunt posibile ca în filme sau în dictaturi, astfel încât, meticulos, și-a pus la punct o întreagă mașinărie de luat șpagă folosindu-se de poziția sa de cel mai puternic om de pe planetă. Deși legea americană e strictă: orice cadou peste 300 de dolari luat de un om politic trebuie declarat la fisc, Donald Trump nu s-a încurcat cu fleacuri, iar o șpagă de 400 de milioane de dolari (un avion de lux) oferit pe față de o țară sponsor al terorismului nu l-a deranjat câtuși de puțin. De altfel, această dezinvoltură gangsterească cu care pretinde să i se umple conturile prin diverse scheme digitale, la modă, de spălat bani (criptomonedă proprie, NFT-uri, carduri personalizate, șpăgi pentru cetățenie etc.) este, în mod evident, trăsătura caracteristică a corupției trumpiste. Nimeni nu se mai ascunde, nu mai există conturi cu cifru, transferuri secrete, offshore-uri sau alte instrumente sofisticate, totul e la vedere pentru că, da, Donald Trump își permite să fie tranzacționist pe față, încălcând fără sfială Constituția, legile și etica președintelui unei țări care se vrea un model de democrație și justiție. Această dezinvoltură, pe care unii o pun pe seama unei amoralități datorate și dezechilibrelor mentale inevitabile vârstei, va rămâne, fără discuție, marca lui Donald Trump, urma sa în istorie. E lipsa de sfială a lui Caligula, care-și îndeamnă cinic supușii la „cadouri” scumpe, la șpăgi directe, la lingușeală interesată. E comportamentul unui personaj obsedat de aur, un Midas compulsiv care, spre deosebire de lănțoiul de fântâna făcut din aur masiv purtat la gât de cocălarul șef al interlopilor români, e mai rafinat: și-a plantat MAGAnolia lui în curtea Casei Albe (după ce a tăiat magnolia lui Andrew Jackson) folosind „un hârleț de aur”. Asta, desigur, după ce s-a asigurat că Biroul Oval e complet poleit de aurⁱ, rafinament care i-a adus porecla de „short fingered vulgarian” care l-a scos din minți, dar care l-a și ambiționat să arate câtă mită sunt în stare să adune „mânuțele” sale în doar patru ani de mandat. Nenorocirea e că foamea sa de ostentație și de avuție nu numai că destabilizează țara pe care o conduce dând frâu liber abuzurilor și șpăgii, ci răstoarnă și ordinea lumii civilizate, bazată pe valori, atât cât a mai rezistat ea în perioada postbelică. Nu că ar fi dispărut corupția, ci că s-a încercat, în țările decente, îngrădirea ei prin reguli și legi și, nu în ultimul rând, criminalizarea acestui păcat cu speranța că puterea sa de atracție se va estompa. Ei bine, Trump răstoarnă vesel tot acest efort, prin promovarea barbară a forței imorale, a abuzului și a bunului plac și, pe cale de consecință, a corupției structurale. Cu această moștenire va trebui să lupte orice administrație post Trump, care va încerca (poate!) să restabilească bunul simț în America. (Continuarea în ediția din 21 ianuarie a Ziarului de Iași)

ⁱDupă cum arată o postare recentă a lui Dorin Tudoran pe Facebook, George Will, editorialist la Washington Post, prinde în insectarul pamfletului această caracterizare: „Trump’s Oval Office, stuffed to overflowing with gold bric-a-brac, might be beautiful to someone who is colorblind. Or to connoisseurs of high-end Gilded Age brothels.”

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași și scriitor

Publicitate și alte recomandări video