Pendulul Donald (III)

3. Deși par însușiri definitorii pentru conduita lui Donald Trump, autoritarismul și corupția structurală nu sunt de fapt decât efectele unei personalități disfuncționale care, prin jocul întâmplării și prin diverse strategii de influențare a votului, a ajuns să conducă cea mai puternică țară și armată a lumii. În epoca în care trăim, polarizată și indiferentă la rațiune și adevăr, e din ce în ce mai dificil să argumentezi științific și să faci afirmații bazându-te pe fapte atâta vreme cât emoția și manipularea domină deja mentalul colectiv și comunicarea socială mediată de tehnologie. Relativizarea realității, strategie perfidă de insinuare a manipulării în lumea așa-zisă „post-adevăr”, a generat o multitudine de narațiuni care îneacă explicația coerentă, rațională, făcând loc unui dubiu ontologic ce servește, de regulă, agresorilor statali care nu mai dau seamă de încălcarea valorilor și a echilibrului fragil al păcii negociate cu greu în perioada postbelică. După Hitler, Stalin, Mao, Pol Pot și Putin, vedem astăzi cu stupoare conduita iresponsabilă, criminală și lipsită de rușine a unui personaj care părea doar caraghios, cu aparența unui clovn toxic. Ei bine clovnul s-a transformat în Joker, iar cei care au văzut filmul monstruos cu acest titlu știu despre ce vorbesc.

Citește și: Pendulul Donald (I)

Donald Trump destabilizează astăzi lumea pentru că, asemenea prădătorilor din lumea animală, își lasă instinctele să-l conducă reacționând complet imprevizibil, adică mai mult decât sălbatic. Mai mult, pentru că lumea animală e previzibilă, căci acolo prădătorii nu atacă decât atunci când le e foame sau se simt amenințați, spre deosebire de homo sapiens care ucide sau chinuie irațional din viciu. Sau, spun specialiștii, din dezechilibru psihiatric. Este oare cel de-al 47-lea președinte american un psihopat? Sunt oare răzgândelile lui șocante, oscilațiile decizionale iraționale sau poftele lui nemăsurate de natură psihiatrică? Pe rând, în ediții succesive (2017, 2019 și 2024), 27, 34 și, în fine, 40 de specialiști internaționali în psihiatrie și sănătate mintală depun mărturie, pe baza clinică, despre faptul că Trump este dezaxat și că reprezintă un pericol pentru viitorul omenirii. În trei ediții succesive ale unui bestseller intitulat The (more) dangerous case of Donald Trump, un volum de studii coordonat, la toate cele trei ediții, de profesoara americană Bandy Xenobia Lee de la Yale, specialistă în studiile despre violență. Cum cunoștințele mele profesionale în domeniu se opresc doar la cursurile din facultate, voi evita să mă pronunț pe o temă atât de spinoasă nu numai din cauza potențialului exploziv al controversei, cât, mai ales, pentru că ar fi o explicație tranșantă și prea simplistă pentru comportamentul haotic și iresponsabil al acestui adevărat Bully-in-Chief al lumii, agresor isteric și incontrolabil al civilizației și ordinii postbelice. Pentru mine, care am scris despre Trump încă de la instigarea sa șocantă la lovitură de stat, derapajele sale nu au fost neapărat o surpriză, dar amplitudinea lor criminală a depășit totuși estimările mele și poate că disecția psihiatrică efectuată de specialiștii de mai sus nu este fără rost. Mai ales că, privit de aproape, pare un moș imatur, însetat de mărgelușe, al cărui retard e dramatic amplificat de Alzheimer. Totuși, mi se pare că oscilațiile maladive ale președintelui american care azi spune una și mâine se contrazice singur, apoi impulsiv, declanșează un atac pentru ca imediat să schimbe tonul și să încerce, ca un geambaș ordinar, o ciupeală în favoarea buzunarului propriu sunt definitorii mai curând pentru o personalitate dominată juvenil de impulsuri și pofte, lucru obișnuit la beizadelele crescute în puf, cărora li s-au îndeplinit toată viața mofturile și bătăile din picior. Donald Trump a fost un elev mediocru, un student catastrofal la Wharton (Jon Stewart a făcut public testul său de inteligență care l-ar fi jenat până și pe Gigi Becali!) și nu a făcut toată viața lui decât show impertinent. E limpede că habar nu are de nimic, că nu înțelege o iotă din dosarele complexe pe care le are pe masă și că tratează chestiunile de stat după impulsurile de moment, umorale, egolatre, tranzacționiste și lipsite de orice rușine sau morală. Nu e de mirare că e adulat de o masă imundă de personaje fără relief care se simt reprezentate de tupeul lui năucitor și care și-ar dori, la rându-le, să poată da frâu liber impulsurilor animalice. După cum am mai spus, fanii tiranilor sunt impotenții care trăiesc violul prin delegație.

De aceea, nu văd vreo strategie subtilă, complexă, rafinată în toate „răzgândelile” sale, în tot acest balans maladiv între jignire și apreciere, între acțiune dură și tranzacționism josnic, între pace în vorbe și agresiune nestăpânită. Văd, mai curând, un nevolnic agresiv cu cei slabi (categorie în care include aliații europeni). Mă simt totuși obligat să subliniez ceva: acest conducător neînfricat, imun la lege și echilibru, este foarte apreciat de structurile de forță care, sub comanda lui năprasnică, se pot dezlănțui nestingherite de vreo anchetă a congresului sau a FBI-ului. Lovitura chirurgicală aplicată lui Maduro a fost posibilă, da, grație impunității și a libertății de acțiune pe care un președinte democrat s-ar fi sfiit să le acorde peste procedurile legale. Și da, crima oribilă din Minneapolis tot pe Trump îl are ca autor moral căci prostanul impulsiv, fost gardian de mall, nu s-ar fi simțit liber să tragă trei focuri în capul unei șoferițe pașnice dacă nu ar fi fost convins că va fi exonerat de omucidere.

Citește și: Pendulul Donald (II)

Singurul în fața căruia tremură Pendulul Donald e kaghebistul Vladimir Vladimirovici. Acesta îl domină psihologic și, cel mai probabil, are un levier de presiune asupra lui infailibil. Salvarea de la cele șase falimente cu banii kaghebeului? Filmările de pe insula lui Epstein (afacere de perversiune și corupție evident finanțată și organizată logistic de ruși, cei care și alimentau abatorul de spermă cu prospături minore din Europa de Est)? Cambridge Analytica? Cine știe? În orice caz, e limpede că monstrul urmărit internațional pentru crime de război, pe care l-a primit, servil, pe covorul roșu în Alaska, face ce vrea din el și atunci, ca orice laș, preferă să se gudure schelălăind complice pe lângă el decât să-l muște. Și, ca să-și ostoiască furia și complexele, trece de la o extremă la alta, ca un pendul în amplitudine, și mușcă din aliații cei cuminți și civilizați. Până când?

Până va pune cineva frână pendulului oprind această amețitoare, demențială, oscilație între bine și rău care riscă să arunce lumea în aer. Până atunci, va trebui să ne obișnuim cu istericalele unui maimuțoi imatur și lacom, nerușinat și imprevizibil și să sperăm că lumea nu o să o ia razna din cauza unei beizadele iresponsabile, lipsită de rațiune și educație. Ba chiar și de bun-simț, în ciuda faptului că în prima sa zi din al doilea mandat promitea mincinos o „eră a bunului-simț”.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași și scriitor

Publicitate și alte recomandări video