Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Pensia medie din judeţul Iaşi a ajuns la 1.532 de lei

GALERIE
pensionari
  • pensionari
- +

Iaşul se află pe locul 5 la nivel naţional după numărul pensionarilor de asigurări sociale de stat, pe primul loc aflându-se municipiul Bucureşti, urmat de judeţele Prahova, Cluj şi Timiş. Pensia medie în judeţul Iaşi s-a ridicat la 1.532 de lei în luna iunie 2021, fiind mai mică cu 70 de lei faţă de media naţională, pensionarii ieşeni primind mai puţini bani şi dacă ne raportăm la pensionarii din celelalte patru oraşe menţionate anterior. Pensia medie la nivel naţional a fost de 1.602 lei în luna iunie 2021.  

Potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), consultate de „Ziarul de Iaşi”, la sfârşitul lunii trecute erau înregistraţi 150.642 de pensionari de asigurări sociale de stat la nivelul Iaşului, mai puţin cu 3 persoane faţă de luna mai 2021, şi mai puţin cu 321 de persoane raportat la perioada similară a anului trecut, respectiv iunie 2020. În acelaşi timp, adică în luna iunie 2021, în municipiul Bucureşti erau înregistraţi 481.601 de pensionari de asigurări sociale de stat în cele şase sectoare (pensia medie fiind cuprinsă între 1.728 – 2.358 lei, în funcţie de sector), în Prahova - 194.385 (pensia medie de 1.698 lei), Cluj - 174.777 (pensia medie de 1.647 lei) şi Timiş - 154.111 (pensia medie de 1.575 lei).

Cititi si: Pensionarii ieşeni au venituri cu 100 de lei mai mici faţă de cele ale clujenilor

Pensia de asigurări sociale este un drept de asigurare socială de stat recunoscut persoanelor care au desfăşurat o activitate permanentă, pe baza unui contract de muncă/raport de serviciu, pentru care angajatorul sau entitatea asimilată angajatorului este obligat/ă să reţină şi să plătească contribuţia de asigurări sociale de stat, ori s-au asigurat facultativ, în condiţiile legii.

Conform centralizării CNPP, România avea în cea de-a şasea lună a acestui an 4.652.346 de pensionari de asigurări sociale de stat, mai puţin cu 5.397 de persoane comparativ cu luna mai 2021, şi în scădere cu 24.488 de persoane faţă de luna iunie 2020. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri