Cine formează viitorul unei națiuni? Asemănarea frapantă dintre pensionarii speciali și Călin Georgescu

Între pensionarii speciali și Călin Georgescu există o asemănare frapantă, dar prea rar adusă în discuție: atât unii, cât și celălalt sunt dispuși să sacrifice interesul național pentru a-și proteja propriile privilegii. Așa cum așa-zisul suveranist n-ar fi ezitat nicio clipă să ne vândă rușilor, pensionarii speciali n-au nici cea mai mică tresărire în fața ideii că țara s-ar putea prăbuși economic. Singura lor preocupare este ca, lună de lună, banii să le intre fără întârziere în conturi.

Toate tentativele de reformă a pensiilor de serviciu s-au izbit constant de zidul impenetrabil al Curții Constituționale a României (CCR), instituție devenită, în timp, scutul perfect al celor privilegiați.

Opoziția CCR față de orice modificare a legii dedicată „specialilor” a condus deja la blocarea unei tranșe de 230 de milioane de euro din fondurile PNRR. Iar acesta nu e decât preludiul. Dacă jaloanele asumate în negocierile cu Uniunea Europeană nu vor fi îndeplinite, pierderile ar putea ajunge la câteva miliarde de euro.

„Ziarul de Iași” a atras atenția, în repetate rânduri, că baricada din jurul pensiilor speciale ne poate împinge în crize sociale grave. Iar dacă statul va ajunge în imposibilitatea de a plăti pensiile, cei privilegiați vor face tot ce le stă în putință pentru a-și păstra beneficiile intacte. Să sufere toți ceilalți – dar nu ei. Exact asta vedem și acum, în contextul blocării fondurilor europene: o indiferență totală. Ei se consideră statul, iar puterea reală e în mâinile lor. Prin urmare, nu au niciun motiv să se teamă.

Inclusiv un fost președinte al CCR a recunoscut absurdul situației: „Eu aș fi mers mai radical, pentru că nu-i firesc ca, la 45 de ani, un magistrat să fie pensionar. El, de-abia de atunci încolo, e în plinătatea forțelor sale mintale”, declara Petre Lăzăroiu. Dar nici el nu spune tot: în perioada când s-a încercat reforma pensiilor, în timpul guvernului Boc, Lăzăroiu avea un rol activ și nu s-a opus sistemului.

Reforma pensiilor speciale, care îi include pe majoritatea angajaților din instituțiile de forță ale statului, nu este importantă doar din perspectiva economiilor bugetare, ci mai ales din cea a echității sociale. Nu este firesc ca un medic să primească o pensie de 45% din salariu, în timp ce un magistrat beneficiază de 80% din media ultimelor șase venituri. Responsabilitatea este comparabilă, dacă nu chiar mai mare în cazul medicilor. Și nici în cazul profesorilor lucrurile nu sunt mai drepte – aceștia formează viitorul unei națiuni, contribuie decisiv la dezvoltarea sau stagnarea unui stat. Dacă e să vorbim de importanță socială, ar merita și ei o atenție specială. Dar merită să devină „speciali”? Și dacă da, ce-ar spune inginerii? Sau medicii?

Echitabil ar fi ca toate categoriile profesionale să fie remunerate în funcție de valoarea pe care o generează în societate, valoare recunoscută în piața liberă, piață reglementată prin legi clare și transparente. În schimb, stabilirea unor remunerații arbitrare, decise de funcționari ai statului, nu creează valoare, ci doar redistribuie resurse într-un mod discreționar. Orice bun sau serviciu – inclusiv cel juridic – capătă cu adevărat valoare doar atunci când este validat de piață.

De Călin Georgescu am scăpat printr-o intervenție în forță. De pensiile speciale încă nu știm cum să scăpăm. Recent a fost prezentată o nouă variantă de reformă, care prevede plafonarea pensiilor speciale la 65% din media ultimelor șase venituri și creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru magistrați. Nu e clar dacă CCR va da undă verde. Ce știm cu certitudine este că nu putem scăpa de moarte și de Fisc.

Publicitate și alte recomandări video