anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

vineri, 24.03.2023

Pentru că se doarme în papuci când acordă milioane de la UE: Proces penal la Iaşi după un proiect POSDRU

GALERIE
barbalata
  • barbalata
- +

Dosarul prin care preşedintele Fundaţiei Pro Women, Carmen Barbălată, a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi scoate la iveală lanţul slăbiciunilor sistemului în ceea ce priveşte acordarea finanţărilor POSDRU. Patru angajaţi ai Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane s-au aflat în vizorul procurorilor după ce au tratat cu picioarele o solicitare de finanţare primită din partea Fundaţiei Pro Women. La finalul anchetei, procurorii ieşeni au decis să îi scoată basma curată pe cei patru funcţionari neglijenţi - Adriana Podosu, Andreea Aszaloş, Mariana Iavorschi şi Marian Marinov - acordându-le câte o amendă administrativă de 1.000 de lei. Anchetatorii au considerat că faptele celor patru nu au gradul de pericol social al unei infracţiuni. În acelaşi dosar, procurorii au trimis-o în judecată pe Carmen Barbălată, pentru înşelăciune şi fals în declaraţii, considerând că aceasta i-ar fi păcălit pe cei patru funcţionari cu documente false pentru a obţine banii europeni.

Acuzaţiile Parchetului

Potrivit rechizitoriului, Fundaţia Pro Women a fost implicată în mai multe programe cu finanţare europeană, iar unul dintre acestea, în valoare de 1,7 milioane de lei, a fost retras de către stat după ce ar fi fost constatate mai multe nereguli. Retragerea acelei finanţări a făcut ca fundaţia să rămână cu datorii fiscale ceea ce, conform susţinerilor DNA, ar fi făcut ca Pro Women să fie neeligibilă pentru obţinerea unei noi finanţări. „Cu toate că înregistra obligaţii fiscale la bugetul de stat, la 11 noiembrie 2010, fundaţia, reprezentată de preşedintele său, a depus la Ministerul Muncii cererea de finanţare pentru proiectul «Investiţia în resursa umană». Concomitent, învinuita Carmen Barbălată a semnat şi depus la POSDRU declaraţia de eligibilitate, în care declara în fals că fundaţia nu înregistrează obligaţii fiscale“, se arată în rechizitoriu.

Potrivit legii, orice fundaţie are două coduri fiscale, iar procurorii DNA spun că Barbălată ar fi trimis ministerului doar certificatul de atestare fiscală prin care nu figura cu datorii la stat. „Cercetările au vizat inclusiv respectarea procedurilor de lucru de către funcţionarii AM POSDRU, constatându-se că pe acest lanţ al avizărilor au existat deficienţe care au dus la atribuirea ilegală a contractului, acest fapt fiind rezultatul necunoaşterii dispoziţiilor referitoare la posibilitatea alocării a două coduri de identificare fiscală pentru o fundaţie, coroborat cu neglijenţa manifestată în verificarea certificatului de atestare fiscală“, au mai spus procurorii DNA. În traducere liberă, anchetatorii spun că funcţionarii care s-au ocupat de dosarul fundaţiei habar nu aveau că fundaţiile au două coduri fiscale!

Ulterior, fundaţiei i s-a aprobat proiectul şi a primit o finanţare europeană în valoare de 1,54 de milioane, din care mai bine de 190.000 au fost decontaţi.

Varianta şefei Fundaţiei

Contactată telefonic de reporterii „Ziarul de Iaşi“, Carmen Barbălată a menţionat că, din punctul ei de vedere, acuzaţiile aduse de către procurori sunt nejustificate. Aceasta a menţionat că înainte de a solicita aprobarea finanţării POSDRU ar fi înştiinţat ministerul despre problemele descoperite cu precendentul proiect european. „Am depus ambele certificate de atestare fiscală, după care ne-au chemat pentru a semna proiectul. Ulterior, dosarul a ajuns de la AM POSDRU la Organismul Intermediar Regional POSDRU de la Piatra Neamţ. Acolo s-au verificat documentele de contractare şi am primit un fax prin care eram anunţaţi că nu se găseşte certificatul fiscal al codului cu datorii şi că dacă nu îl prezint se reziliază contractul. Am răspuns că toate documentele au fost prezentate după care am primit hârtie de reziliere şi ulterior de suspendare. Eu consider că nu am nicio vină în această situaţie, pentru că am înştiinţat de la început despre situaţia fiscală pe care o aveam“, ne-a spus Carmen Barbălată, care şi-a susţinut nevinovăţia. Procesul acesteia urmează să înceapă pe 11 noiembrie.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Duşmanii democraţiei

Alexandru CĂLINESCU

Duşmanii democraţiei

„China e altceva”? Nu: e un regim comunist dur, o ţară a partidului unic şi în care mişcările fiecărui cetăţean sunt strict supravegheate. O victorie a „modelului” chinez ne-ar readuce în punctul din care am sperat că ne-am desprins.

opinii

Sateliţi

Neculai SEGHEDIN

Sateliţi

Cuvântul satelit a intrat, de multă vreme, în limbajul şi în cultura de masă. Se vorbeşte de oraşe satelit, personaje satelit, partide satelit etc., oricum, entităţi care au o libertate limitată, fiind legate puternic de o autoritate supremă. În prezent există câteva mii de sateliţi, nu toţi activi şi foarte puţini vizibili.

Jonathan Coe, un prieten al Iaşului (III)

Codrin Liviu CUȚITARU

Jonathan Coe, un prieten al Iaşului (III)

The Closed Circle e romanul dezamăgirilor maturizării, urmărind, cu asiduitatea victorienilor Charles Dickens şi George Eliot (daca ar fi să fac două filiaţii culturale, tot în spaţiul anglofon), modul în care marile speranţe se transformă, ultimativ, în marile depresii. Dincolo de destinele protagoniştilor, The Closed Circle (...) studiază şi destinul comunitar.

Bucureştiul şi non-strategiile de dezvoltare regională

George ŢURCĂNAŞU

Bucureştiul şi non-strategiile de dezvoltare regională

Înaintea acestei serii de texte scurte pe care v-o propun astăzi, doresc să fac o precizare. Când critic Bucureştiul, nici pe departe nu îmi îndrept privirea către bucureştenii oneşti, ci doar către autorităţile centrale, ce asigură guvernanţa naţională. Dacă ar fi fost bună, nu aş fi avut decât cuvinte de laudă. Dar e rea, iar impactul negativ al politicilor regionale duc la descompunerea din ce în ce mai accelerată a teritorialităţii noastre regionale. 

pulspulspuls

Academicienii second-hand. Figuri mai vechi ale politichiei ieşene de acum 20 de ani, la interval

Academicienii second-hand. Figuri mai vechi ale politichiei ieşene de acum 20 de ani, la interval

Pe astăzi, stimaţi telespectatori, dacă tot pare în sfârşit că vine primăvara, haideţi să vă spunem câteva şi despre unii seniori din târg care au multe primăveri, multe din ele prin politichie sau, oricum, pe banii noştri. 

Caricatura zilei

Xi Jinping si Putin

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.