1.004 transplanturi hepatice s-au realizat până acum în Spaţiul Românesc, la centrele  din Bucureşti, Iaşi şi Chişinău. Acesta este termenul utilizat de medicii echipelor de transplant atunci când se referă la cele trei centre: Spaţiul Românesc. Iată că la Centenar avem şi motive de mândrie: România este pe harta ţărilor unde transplantul hepatic oferă şansa la viaţă. Şansă la viaţă pentru românii despre care statisticile spun că fără un transplant de ficat ar mai trăi, în medie, 3 luni de zile. Cele mai multe dintre transplanturi (peste 900) au fost efectuate la Fundeni de echipa academicianului Irinel Popescu, reputatul profesor fiind şi cel care a susţinut ideea de a înfiinţa şi la Iaşi un centru de transplant hepatic. Acesta funcţionează în cadrul Spitalului “Sf. Spiridon” din 2016 şi până în prezent 12 persoane au beneficiat de transplant hepatic. Dintre acestea doar o singură persoană a decedat. Ceea ce înseamnă o rată foarte bună de succes dacă luăm în calcul statisticile internaţionale: la un an după transplantul hepatic, supravieţuiesc 80% dintre pacienţi. “Prinzi fluturi, nu se poate face la Iaşi transplant hepatic!”. O replică pe care prof. dr. Cristian Lupaşcu a auzit-o de multe ori pe parcursul anilor în care a pregătit echipa de profesionişti necesară funcţionării unui posibil  centru de transplant hepatic la Iaşi.

Familiile donatorilor: Trec peste propria suferinţă cumplită, oferind astfel şansa la viaţă unor persoane pe care nu le cunosc!

“Nu a fost un vis care s-a împlinit doar pentru că mi-am dorit eu foarte mult. În spatele “fluturilor” a fost foarte mult efort şi determinare din partea unei echipe care s-a construit în ani, oameni care au muncit sute ore fără să fie plătiţi. Centrul există şi datorită acelor persoane vizionare care au spus “DA” deoarece au înţeles ce ar însemna acesta pentru Iaşi: zona Moldovei este una dintre provinciile cu cel mai mare procent de pacienţi cirotici din Europa. Şi, poate cel mai important, acest centru există datorită românilor care au avut puterea de a-şi da acceptul pentru transplant  deşi la momentul respectiv trăiau momente crunte: pierderea cuiva foarte drag. Gestul acestor familii ne arată că există români care în momente cumplite au puterea de a trece peste propria suferinţă şi oferă şansa la viaţă unor persoane pe care nu le cunosc. La Centenar ar fi bine să ne amintim că există şi români frumoşi”, subliniază prof. dr. Cristian Lupaşcu, şeful Centrului de Transplant Hepatic Iaşi.

Acesta a explicat faptul că existenţa unui număr mare de donatori a fost unul dintre factorii cheie care a condus la înfiinţarea Centrului de Transplant  Hepatic de la Iaşi.

10 ani: perioada în care s-a format echipa de specialişti de la Iaşi!

Echipa de specialişti s-a format pe parcursul a 10 ani, începând din 2006, anul în care o echipă de la Fundeni a efectuat la Iaşi prima prelevare multiorgan. Au urmat apoi mai multe prelevări la care au asistat şi specialiştii ieşeni şi, ulterior, timp de patru ani au lucrat împreună cu specialiştii de la Fundeni (dr. Vlad Braşoveanu, dr. Radu Zamfir). Apoi, din 2012 medicii ieşeni au început să efectueze singuri prelevările.

“În toţi aceşti ani, am mers de multe ori la la Spitalul Fundeni unde am participat la intervenţiile chirurgicale de transplant hepatic alături de echipa Profesorului Irinel Popescu. Practic, noi efectuăm la Iaşi transplantul hepatic şi îngrijirea post-transplant  urmând  tehnicile şi procedurile  pe care echipa de la Fundeni le-a perfecţionat pe parcursul a 18 ani de experienţă. Recunosc că preocuparea pentru transplantul hepatic  am avut-o de foarte mult timp. Mi-am petrecut mulţi ani lucrând în diverse centre din Europa, mai ales în Belgia, cu echipe care erau deja avansate pe linia aceasta. Cred că încă de atunci a încolţit în mintea mea dorinţa  că undeva  în viitor să putem face transplant hepatic şi în Moldova. Incidenţa cirozei hepatice în Zona Moldovei,  inclusiv dincolo de Prut, este printre cele mai mari din Europa. Deci, transplantul hepatic este necesar deoarece multe persoane suferă de o maladie pentru care nu există altă variant de tratament. Vorbim de pacienţi pentru care în momentul includerii pe lista de aşteptare pentru transplant speranţa medie de viaţă este de trei luni”, completează prof. dr. Lupaşcu. Luni în care bolnavii respectivi pot trece de la agonie la extaz şi apoi iar la agonie.

Când Dumnezeu “începe” pe pământ!

De exemplu, pacientul este anunţat să vină la spital pentru transplant. Dar când ajunge, în urma investigaţiilor se descoperă că are o sinuzită sau o infecţie dentară asimptomatice, despre care pacientul nu ştia deoarece nu se manifestaseră încă. Şi nu se mai poate face transplantul: orice infecţie existentă poate ucide pacientul în perioada post-transplant când primeşte medicaţie imunosupresoare.

“Din aceste motive atunci când există un donator, chemăm la spital 2 sau chiar 3 posibili primitori. Oamenii poate se gândesc că această selecţie se face având în vedere criterii financiare sau “relaţiile”. Total greşit. Criteriile pentru primitori sunt foarte riguroase şi au în vedere în primul rând  compatibilitatea, gravitatea cazului şi apoi factorii care permit succesul transplantului: primitorul să nu aibă infecţii curente, tumori extrahepatice, să nu consume alcool, să aibă condiţii de viaţă care să-i permită respectarea unor anumite reguli de igienă şi de viaţă. etc. Cei mai mulţi dintre pacienţii noştri care au beneficiat de un transplant hepatic sunt din mediul rural şi nu au o situaţie financiară excepţională şi nici relaţii sus-puse. Sunt oameni obişnuiţi care datorită altor oameni obişnuiţi dar  determinaţi si omenoşi, au primit încă o şansă la viaţă. Acesta e motivul pentru care eu cred că Dumnezeu începe pe pământ şi îl putem regăsi în primul rând în gesturile şi faptele noastre”, arată prof. dr. Cristian Lupaşcu.

“Suntem realişti, viaţa ne aminteşte în fiecare zi unde trăim!”

Datorită numărului mare de familii  de pe teritoriul Moldovei care au acceptat donare de organe în anii 2014-2015, profesorul Irinel Popescu a propus înfiinţarea unui Centru de Transplant Hepatic la Iaşi. Şi Clujul era în cărţi.

“Am avut noroc pentru că la Iaşi existau două săli de operaţie noi la Spitalul “Spiridon” care deşi ar fi trebuit să funcţioneze de doi ani, nu fuseseră niciodată folosite. Echipa de specialişti exista, trebuia doar acordul managerului. Care a a spus “Da”. Domnul manager Bîrliba a înţeles ce reprezenta această oportunitate pentru Iaşi şi a fost unul dintre puţinii care ne-au acordat întregul suport pentru ca acest centru să devină funcţional”, mărturiseşte prof. dr. Cristian Lupaşcu.

De adăugat că de la acel “DA” din 2014 şi până la primul transplant efectuat la Iaşi, în octombrie 2016, au trecut aproape doi ani. A urmat o înşiruire de evenimente cu accente profund româneşti: sălile de operaţie nu erau funcţionale deoarece nu funcţionau corect nici circuitele electrice, nici instalaţiile de aer condiţionat, “dispăruse” un grătar de inox de la unul dintre aparatele de ventilaţie fără de care nu se putea opera în condiţii optime etc.

“Da, am avut atuul acelor săli de operaţie nou-nouţe. Dar a trebuit să le facem funcţionale ca să putem obţine acreditarea. Am reuşit, în ciuda obstacolelor. Obstacole pe care dacă le povesteşti unui coleg dintr-un spital european şi care aude că tu ca chirurg a trebuit să te asiguri că muncitorii îşi fac treaba pentru ca sistemul electric şi cel de ventilaţie ale sălii de operaţie să funcţioneze corect, va râde şi va spune că “prinzi fluturi”. Dar  am reuşit şi acum avem acele săli de operaţie aşa cum prevăd normele, în care se intră doar costumat aşa cum vedeţi în filme pentru a proteja cât mai mult pacientul transplantat care este foarte fragil. În 2016 am făcut primul transplant, iar până în prezent avem 12 transplantaţi şi un singur deces. Am construit o echipă în care am implicat mulţi tineri, o echipă de specialişti foarte buni (chirurgi, anestezişti, gastroenterologi, imunologi, radiologi, anatomopatologi, asistenţi medicali, etc), echipă în care fiecare ştie exact ce are de făcut. Nu ne dorim aprecieri sau recunoaştere. Suntem realişti, viaţa ne aminteşte în fiecare zi în ce ţară trăim. Ceea ce ne dorim ar fi mai multă implicare din partea celor care ar trebui să se ocupe de depistarea posibililor donatori şi de obţinerea consimţământului din partea familiilor. Sunt persoane desemnate special în fiecare spital acreditat pentru astfel de situaţii şi de implicarea lor depinde salvarea cât mai multor vieţi. Noi putem face şi peste 20 de transplante pe an dacă avem donatori. Faptul că în România reprezentanţii bisericii susţin transplantul de organe reprezintă un ajutor moral foarte important. Dar, aşa cum spuneam şi mai sus “Dumnezeu începe pe pământ”. Începe de la noi, oamenii. Şi, uneori, lipsa de implicare poate însemna condamnarea la moarte a unor pacienţi care speră până în ultima clipă”, a încheiat prof. dr. Cristian  Lupaşcu.

“Dacă managerul Spitalului “Sf. Spiridon” care nu este medic spunea “NU!”, centrul nu se înfiinţa. Trist, dar adevărat!”

“Înfiinţarea centrelor de transplant hepatic a fost un pas uriaş pentru medicina Românească, iar înfiinţarea centrului de la Iaşi  a adus o stea în plus Spitalului “Sf. Spiridon”, stea care se adaugă la istoria de un sfert de mileniu a Spirdioniei”, subliniază  prof. dr. Eugen Târcoveanu.

Acesta a adăugat că transplantul hepatic este o provocare pentru chirurgi, fiind considerată cea mai dificilă intervenţie chirurgicală din categoria transplantelor.

“Ficatul este un organ extrem de friabil, pot apărea oricând complicaţii şi hemoragii masive,  iar chirurgul trebuie să fie nu doar un bun chirurg generalist, ci şi un foarte bun chirurg vascular, să îşi alcătuiască o echipă care să funcţioneze perfect şi care să fie disponibilă în orice moment. Intervenţia durează foarte mult, 6-7 ore, şi trebuie să poţi intra în sală oricând şi să faci faţă acestui efort. Nu ştii niciodată când apare un donator. Chiar dacă abia ai ieşit din gardă, trebuie să revii şi să efectuezi transplantul. Bineînţeles, şi satisfacţiile sunt enorme: transplantul hepatic salvează vieţile unor oameni pentru care nu mai există altă variantă. Acele persoane ştiu că dacă nu vor beneficia de un transplant hepatic, vor muri în câteva luni”, a punctat prof. dr. Eugen Târcoveanu.

Acesta a mai adăugat că înfiinţarea Centrului de Transplant Hepatic de la Iaşi trebuie şi mai mult apreciată dat fiind faptul că nu a avut susţinere în rândul lumii medicale ieşene.

“În loc să ne bucurăm că profesorul Irinel Popescu a propus înfiinţarea acestui centru la Iaşi, asta deşi exista şi varianta Cluj, lumea medicală ieşeană nu a sprijinit acest proiect. Dacă managerul Spitalului Sf. Spiridon care nu este medic, nu spunea “DA”, centrul de la Iaşi nu se înfiinţa. Trist, dar adevărat. Acestea sunt efectele invidiei medicale care există peste tot în lume, dar care la noi este mult mai accentuată. Nu doar că nu ştim să ne bucurăm pentru ceea ce ridică foarte mult nivelul comunităţii medicale ieşene, ci, dimpotrivă, le mai punem şi piedici celor care încearcă să creeze centre de excelenţă, centre care pun Iaşul pe harta oraşelor lumii unde se face performanţă medicală. De ce să-l las pe celălalt să facă dacă eu nu vreau sau nu pot să mă implic în aşa ceva? De apreciat că, în ciuda acestei mentalităţi, la Iaşi există totuşi persoane care reuşesc într-un final să învingă sistemul. Şi, dacă ne gândim, cei care au de câştigat sunt pacienţii”, evidenţiază prof. dr. Eugen Târcoveanu.

Acesta a adăugat şi o întâmplare care subliniază importanţa unor astfel de realizări într-o ţară în care specialiştii din lumea occidentală consideră aproape imposibilă performanţa şi excelenţa.

„În 2003 a fost invitat la Bucureşti renumitul profesor american Thomas Starzl care în 1963 a realizat la  Denver, Colorado (SUA) primul transplant hepatic la om. Drumul de la aeroport la la Universitatea  de Medicină şi Farmacie "Carol Davila"  Bucureşti unde a primit titlul de "Doctor Honoris Causa", l-a determinat  să spună: ”În ţara aceasta este imposibil să faci transplant hepatic! Şi totuşi, dumneavoastră, domnule profesor Irinel Popescu, aţi reuşit imposibilul”, a încheiat prof. dr. Eugen Târcoveanu.