De Business

Punem punctul pe știi

Pentru decembrie se preconizeaza o inflatie de 4,3%

miercuri, 10 decembrie 1997, 00:00
1 MIN
 Pentru decembrie se preconizeaza o inflatie de 4,3%

Directorul general al Institutului National de Cercetari Economice, Constantin Ionete, preconizeaza ca, in luna decembrie, rata inflatiei va fi egala cu cea inregistrata in luna noiembrie, respectiv 4,3%.
Ionete a declarat, marti, in cadrul unei conferinte de presa, ca inflatia din acest an se va situa intre 140-150%. Pentru primul trimestru al anului viitor, el apreciaza ca rata anualizata a inflatiei se va situa la un nivel de 30-35% (nr. intre 2,4-2,8% lunar).
Directorul general a precizat ca pastrarea unui asemenea nivel al inflatiei se poate realiza in cazul in care unele elemente, precum procesul de privatizare, constringerea bugetara pentru incadrarea in deficitul bugetar si politicile duse in domeniul monetar, se vor pastra in limitele actuale. De asemenea acest lucru se poate realiza, in opinia lui Ionete, si prin depunerea unor eforturi astfel incit intrarile de valuta ce se inregistreaza in urma acordurilor incheiate cu organismele financiare internationale, sa aiba o sustinere in angajamente si din partea statului român.
Constantin Ionete afirma ca in prezent exista piedici in ceea ce priveste intrarile de capital, atit sub forma de investitii directe cit si sub forma de investitii de portofoliu.
Institutul National de Cercetari Economice impreuna cu FPS lucreaza la elaborarea unui studiu prinind strategia industriala, a spus Ionete. El a aratat ca in urma contactelor avute cu ministrul Reformei, Ilie Serbanescu, institutul pe care il conduce va elabora un studiu despre dezvoltarea, pe o perioada medie, a economiei nationale.
Constantin Ionete este si membru al Consiliului de Administratie al BNR.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii