Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Pentru nişte bubiţe, o fetiţă a fost plimbată prin trei spitale din două oraşe

GALERIE
rujeola
  • rujeola
- +

O fetiţă de un an şi jumătate din judeţul Vaslui a ajuns acum câteva zile la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi, în urma unei stări febrile, în timpul internării existând suspiciunea că ar putea fi vorba despre un caz de rujeolă. 

Conform reprezentanţilor spitalului, aceasta a fost internată iniţial într-o unitate medicală din Vaslui, ajungând ulterior la spitalulul ieşean cu febră, iar la câteva zile după internare în Clinica III Pediatrie Generală i-a apărut pe piele o erupţie care i-a făcut pe medici să creadă că ar putea fi vorba despre rujeolă, fiind transferată către Spitalul de Boli Infecţioase pentru ca medicii de aici să confirme sau să infirme diagnosticul. „Pacientul a fost internat pentru o patologie intercurentă, după ce i-a apărut acea erupţie am considerat că este nevoie să luăm măsuri de izolare, pentru a nu exista riscul de transmitere la alţi pacienţi”, a precizat dr. Tamara Solange Roşu, medic-şef UPU şi purtător de cuvânt de la Spitalul de Copii. Reprezentanţii unităţii medicale spun că în acest timp au fost luate şi măsuri de izolare în caz că este vorba despre rujeolă, fiind de altfel primul caz din acest an. „Avem pe fiecare secţie câteva paturi pe care le folosim pentru a izola copiii care prezintă anumite suspiciuni, până la stabilirea unui diagnostic. Copilul a fost izolat din momentul în care s-a discutat despre această suspiciune”, a completat dr. Radu Terinte, managerul unităţii medicale.

 

Fetiţa a fost transferată ulterior la Spitalul de Boli Infecţioase în cursul zilei de marţi, 4 aprilie, medicii de aici susţinând că este puţin probabil să fie vorba despre rujeolă. Potrivit medicilor, fetiţa este diagnosticată în prezent cu exantem viral şi abia vineri i se vor face analizele specifice rujeolei. „Pacienta este internată cu exantem viral, o afecţiune care are o simptomatologie asemănătoare cu rujeola. Important de subliniat este că fetiţa este vaccinată împotriva rujeolei, deci este foarte puţin probabil să facă rujeolă. În al doilea rând, serologia pentru rujeolă se face după patru zile de la apariţia erupţiei. Fetiţei i-au apărut bubiţele luni, 3 aprilie. Noi îi putem face analizele vineri, 7 aprilie”, a arătat dr. Mihnea Hurmuzache, director medical al Spitalului de Boli Infecţioase. Exantemul viral este o afecţiune care se caracterizează prin febră urmată de o erupţie cutanată. (Mădălina OLARIU, Iulia CIUHU) 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri