Pentru ce a fost ridicată Beatrice Rancea şi dusă la audieri. Dedesubturile găsite de procurori
Beatrice Rancea, managerul Operei National Române Iasi, pare a juca în cel mai prost act (...)
citeste totmarti, 02.03.2021
Obezitatea instalată în copilărie şi adolescenţă, poziţiile vicioase în timpul scrisului şi sedentarismul duc adesea la deformarea coloanei vertebrale şi implicit a cutiei toracice, care are ca efect, în timp, diminuarea funcţiei respiratorii, potrivit profesorului doctor Nicolae Galie de la Institutul "Marius Nasta" Bucureşti.
"Prevenţia poate conduce la evitarea intervenţiilor chirurgicale în patologia preponderent pulmonară. În ultimele decenii, dezvoltarea necontrolată a industriilor poluante, indicii ridicaţi ai noxelor din marile aglomerări urbane, la care se adaugă şi o alimentaţie dezechilibrată, sunt principalii factori de risc funcţionali în patologia pulmonară şi implicit în chirurgia toracică. Sedentarismul, obezitatea şi viciile precum fumatul şi consumul de alcool sunt, de asemenea, factori care afectează funcţionalitatea, dar şi mecanismele fiziologice de apărare pulmonară. Aceste date sunt cunoscute şi dezbătute în literatura de specialitate, dar, din nefericire, teoria nu este întodeauna aplicată", a explicat profesorul universitar Nicolae Galie în cadul campaniei "Asumă-ţi să fii sănătos!” derulată de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.
Potrivit medicului, în perioada preşcolară şi şcolară, educaţia medicală este tratată superficial, ceea ce determină peste ani apariţia factorilor de risc pulmonar. Astfel, obezitatea instalată în perioada copilăriei şi a adolescenţei duce la micşorarea mobilităţii diafragmei, care este responsabil[ de circa 60% din capacitatea pulmonară.
"Prevenţia obezităţii, completată cu activitatea fizică (obligativitatea orelor de educaţie fizică în şcoală) sunt mijloace relativ banale de combatere a sedentarismului şi de creştere a capacităţii funcţionale pulmonare. O serie de studii, relativ recente, au demonstrat o relaţie direct proporţională între dezvoltarea musculaturii lojei anterioare a coapsei, recte muşchiul cvadriceps şi funcţia respiratorie. Poziţiile vicioase în timpul scrisului duc adesea la deformarea coloanei vertebrale şi implicit a cutiei toracice, care are ca efect, în timp, o perturbare a dinamicii toracelui, cu diminuarea funcţiei respiratorii. Deşi sunt lucruri cunoscute şi relativ uşor de remediat, ele sunt bagatelizate, iar cu vârsta apar şi consecinţele agravante", a adăugat medicul.
Totodată, potrivit doctorului, o serie de obiceiuri vicioase din perioada copilăriei, cum ar fi respiraţia orală, duc la dezvoltarea deficitară a căilor respiratorii superioare şi la apariţia infecţiilor repetate, cu afectare tardivă a funcţiei respiratorii.
Cuvinte cheie: + obezitate, sedentatism, copii, boli respiratorii
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Un antreprenor ieşean vrea să strângă cu şacose de hârtie un milion de euro din “Imperiul Leilor”
Guvernul Coaliției Austerității condamnă Iașul la subdezvoltare! (P)
O coincidenţă politică de zile mari pe linia strategică Iaşi - Suceava - Neamţ şi retur
Fetiţa arsă, adusă de la Huşi, evaluată astăzi pentru un eventual transfer la Bucureşti
Medicii de familie: Al treilea val al pandemiei ar putea fi catastrofal
Cerşetor, „ajutat” de IQ-ul mic: Tentativă de crimă pentru o datorie de 30 de lei
Un celebru chirurg român, emigrat în SUA, conferenţiază astăzi la UMF
Cinci elevi şi patru cadre didactice, confirmate cu noul coronavirus, la sfârşitul săptămânii
Se modifică ruta autobuzului 3b din cauza lucrărilor la linia Iaşi - Dancu
De ce li s-a refuzat unor ieşeni chiria pentru stâlpii de înaltă tensiune de pe proprietate?
Episcopia Catolică de Iaşi solicită obţinerea acordului părinţilor pentru orele de educaţie sanitară
Atenţie când vă ciocniţi de cineva pe stradă! Modul de operare a unei bande de hoţi din Iaşi
Un tânăr de 17 ani a rupt o sapă lovind în amantul concubinei unchiului său
Învăţător ieşean, acuzat că-şi umileşte elevii. Are cu patru ani mai mult decât vârsta de pensionare
O universitate ieşeana va produce vin din 16 soiuri de struguri, toate crescute în Copou
Pentru ce a fost ridicată Beatrice Rancea şi dusă la audieri. Dedesubturile găsite de procurori
Bacău: Soţia bărbatului care a sechestrat şi ucis doi muncitori, reţinută
Jenantă atitudine a parlamentarilor ieșeni de la PNL și USR! (P)
Ursula von der Leyen anunţă un proiect legislativ pentru paşaport vaccinal electronic
Iașul a coborât pentru o zi din TOP 10. Doar 49 de cazuri noi de COVID
2.096 cazuri noi și 53 de decese raportate după mai puțin de 12.000 de teste
PSD va depune plângeri penale împotriva liderilor și miniștrilor PNL pentru "mită electorală"
Diferența între reacțiile după vaccinul Pfizer și cel de la AstraZeneca
Femeia care a accidentat mortal două fete consumase alcool înainte de a se urca la volan
Ministerul Culturii va pune la dispoziţia DIICOT documentele necesare anchetei de la Opera Iași
Lufthansa vine la Iași. Din luna mai, patru zboruri săptămânale spre Frankfurt
Avertismentul medicului Musta: Toata lumea trebuie sa inteleaga riscul valului 3
VIDEO: Cum funcționează perna pneumatică și o autoscară din dotarea ISU Iași
EXCLUSIV - IMAGINI: Accident grav. Pieton lovit pe trecere de un Volkswagen
Furnizorii de energie electrică, verificaţi în urma sutelor de reclamaţii
Cinci localități din Iași, în scenariul roșu. Rata de infectare a crescut și în municipiu
Spitalul din România cu cel mai ridicat grad de vindecare Covid
Fost polițist prieten cu interlopii, trimis de PNL să controleze serviciul de spionaj
Președintele unui Consiliu Județean și-a vaccinat copiii la un spital din subordine
Funeriu: Școala românească are nevoie de 5 miliarde euro să se facă bine
Bărbat care mergea în zori pe strada Pantelimon Halipa, lovit de un taxi
Medic, despre al treilea val: Va fi diferit. Multe cazuri la tinerii nevaccinați
CEO Conference – Shaping the Future Companiile şi liderii lor “au zero” timp de pierdut! (P)
Gheorghiță: Am solicitat ridicarea vârstei pentru vaccinul AstraZeneca la 65 de ani
Trump a revenit în public. „Nu voi lansa un nou partid. E fake news”
FOTO: Orașul e plin de flori și mărțișoare. Ieșenii le preferă pe cele de la mall
VIDEO: Vă mai amintiți cum era Iașul în 1994? Puține mașini, vechi tramvaie
Dilema „buttergate”. De ce nu se mai întinde untul atât de ușor pe pâine?
Tradiția Mărțișorului și zilele Babei Dochia în credința populară
Globurile de Aur 2021. Care au fost marii câştigători? Palmaresul complet
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Briscan ZARAExtremişti |
Ciprian IFTIMOAEIRolul societăţii civile în consolidarea democraţiei |
Mihai DORINMoştenirea lui Trump |
O coincidenţă politică de zile mari pe linia strategică Iaşi - Suceava - Neamţ şi retur |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.