Performanță mare, vârste mici – Echipa Școlii Primare „Carol I” din Copou, câștigătoarea celui mai tare campionat de robotică din lume: ASIA OPEN din Hong Kong

vineri, 09 august 2024, 23:05
3 MIN
 Performanță mare, vârste mici – Echipa Școlii Primare „Carol I” din Copou, câștigătoarea celui mai tare campionat de robotică din lume: ASIA OPEN din Hong Kong

Echipa ,,FIRST Carol Generation” din cadrul Clubului de Robotică ,,CaroLIIS” al Școlii Primare „Carol I” a reprezentat România și a câștigat competiția Lego League Campionship ASIA OPEN – sezonul Masterpice, categoria Explore, care s-a desfășurat în Hong Kong în perioada 2 – 4 august 2024 și care a reunit 240 de echipe din întreaga lume.

Echipa FIRST Carol Generation este formată din elevii Sofia Bodoga, Ilinca Cărăușu, Darius ⁠Chifan, Luca ⁠Toma, Robin ⁠Hîrtopanu, Tudor ⁠Gherasim și Maria Ionașcu și este coordonată, în calitate de mentori, de Victor Tcaciuc, proaspăt absolvent al Liceului de Informatică „Grigore Moisil” și membru al Clubului de Robotică CyLiis, și ⁠de Claudia Cărăușu, profesor în cadrul Liceului de Informatică și director al Școlii Primare „Carol I”, Claudia Cărăușu.

Istoria Clubului de Robotică de la Școala Primară «Carol I»

,,Acum doi ani de zile am înființat Clubul de Robotică la Școala Primară «Carol I». A fost un vis îndrăzneț, în care am crezut, iar validarea muncii a venit foarte repede, după doar doi ani de zile. Chiar de la prima participare am fost premiați la nivel național, la București, iar anul acesta, participarea noastră la națională, a fost încununată și cu reprezentarea României la cel mai mare festival internațional de Robotică. Copiii au concurat la nivel Explore, acest concurs fiind împărțit pe mai multe paliere: Discover (între 6-9 ani); Explore (9-12 ani); Challenge pentru gimnaziu și nivelul de liceu este nivelul pe care l-au câștigat cele două echipe de la Informatică, CyLiis și Peppers. Suntem singurii campioni din lume, cu cel mai mare punctaj, la nivel Explore”, a declarat Claudia Cărăușu.

În ce a constat concursul internațional, organizat la Hong Kong?

Competiția din Hong Kong a constat în realizarea unei machete ,,inteligente”, tip lego. Prin urmare, așa cum a menționat Claudia Cărăușu, lucrarea celor 6 elevi ai Școlii Primare ,,Carol I”, care au reprezentat România s-a evidențiat prin esență.

,,Copiii au trebuit să realizeze o machetă, un proiect, doar din piese lego, cărora le-am atașat motorașe, senzori de lumini, de culoare. Toate produsele lor trebuiau să ilustreze arta, în toate formele ei. Macheta nu a fost măreață, dar a avut foarte multă esență. Aici a fost atuu-ul nostru. Un alt atuu a fost speach-ul copiilor, faptul că și-au cunoscut rolul în echipă, au înțeles că unul fără celălalt nu se poate și au știut ce să spună”, a adăugat aceasta.

De asemenea, proiectul a fost notat favorabil și datorită altor puncte, cum ar fi adresabilitatea față de copiii speciali. ,,Am creat un punct pentru copiii cu dizabilități, pentru copiii care nu pot vedea, și am introdus alfabetul Braille, pentru copiii care nu pot auzi, și atunci am introdus senzorii de lumină.

Întreg conținutul proiectului a fost inclus pe un cod QR și la nivel de «Computer Art», acolo a fost spectacolul, pentru că au realizat o hologramă foarte interesantă, de o vizualizare tridimensională a unui obiect. Extrem de complex pentru nivelul lor de vârstă. Copiii au fost jurizați de mai mult de trei ori, astfel încât să fie credibil că au lucrat ei și cunosc foarte bine proiectul. Au vorbit foarte bine în limba engleză și am purtat cu onoare și mândrie, nivelul informaticii din Iași”, a subliniat directorul.

Viitoarea echipă de Robotică a României?

Astfel, dacă membrii ,,LIIS Carol” vor continua pe acest drum, aceștia ar putea forma viitoarea echipă de Robotică a României, la nivel de gimnaziu.

,,Am putea spune că am așezat România și pentru nivelul de vârstă al școlii primare, pe harta mondială a Roboticii. Prin proiectul acesta, trebuie să înțelegem că și Informatica poate fi în beneficiul copiilor. Copiii vor fi înglobați în școlile unde merg, dacă există, cluburi de Robotică. Îmi doresc să înțeleagă colegii din ciclul gimnazial că au copii foarte buni și să continue pe acest palier de Robotică. Ar putea fi o viitoare echipă a României pentru nivel de gimnaziu”, a conchis Claudia Cărăușu.

Ceremonia de premiere a Echipei FIRST Carol Generation a avut loc ieri, 9 august, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei municipiului Iași.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii