Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Performerii din industria de IT vor fi premiaţi la Iaşi

GALERIE
premiu PIN
  • premiu PIN
- +

A două ediţie a Galei de premiere a performanţei din dinamica industrie de IT&Outsourcing din zona Moldovei va avea loc la Iaşi, joi, 30 martie, începând cu ora 18:30. Premiile Regionale ale Industriei de IT&Outsourcing, PIN 2017 (www.pinawards.ro) se adresează companiilor de profil, mediului universitar specific, asociaţiilor studenţeşti, firmelor de servicii conexe (training, recutare, cursuri de limbi străine) şi organizaţiilor neguvernamentale relevante. 

Evenimentul va avea loc la Hotelul Unirea, în sala Cuza, şi îşi doreşte să celebreze dezvoltarea industriei la nivel regional şi să scoată în evidenţă impactul pozitiv asupra comunităţii în care aceasta se manifestă, au precizat organizatorii.

„La această Gală va fi lansat şi numărul 4 al revistei PIN Magazine, revistă a acestei industrii, ce este tipărită la Iaşi şi distribuită naţional. Premiile PIN sunt acordate anual şi răsplătesc companiile de succes, start-up-urile inovatoare, antreprenoriatul creativ, evenimentele comunitare relevante, precum şi proiectele durabile ale mediului academic”, se specifică în comunicat. În total, la cea de-a doua ediţie a evenimentului vor fi acordate zece premii, între care cel pentru cea mai reuşită amenajare interioară de birouri, pentru proiectul academic al anului pentru industria de IT&O sau iniţiativa CSR a anului. Totodată, vor fi premiaţi managerul şi compania de IT, respectiv de Outsourcing a anului.

În juriul care va decide laureaţii Premiilor PIN 2017 se regăsesc Lenuţa Alboaie, prodecan la Facultatea de Informatica a Universităţii Al.I.Cuza, Elena Şerban, prodecan la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Gh. Asachi, Marius Alexa, manager Iconic ARIES, Valerica Dragomir, director ANIS, Andrei Postolache, trainer INTROSPECIALS, sau Sebastian Arhire, CEO Train2Perform, dar şi mulţi alţi manageri ai unor companii reputate din IT-ul ieşean şi naţional. Iniţiatorii şi organizatorii evenimentului regional PIN 2017 sunt Dan Zaharia, senior consultant la Extind, cu o experienţă de peste 15 ani în management, vânzări şi dezvoltare imobiliară, şi Dan Radu, cu o experienţă de peste 20 ani în mass-media şi dezvoltare de proiecte.  

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri