PERLE din Abecedar: "Baba bătu bietul băiat bolnav" şi ce se întâmplă când te joci cu lama
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

PERLE din Abecedar: "Baba bătu bietul băiat bolnav" şi ce se întâmplă când te joci cu lama

GALERIE
abecedar
  • abecedar
- +

Teoretic, conţinutul manualelor ar trebui să fie impecabil din punct de vedere al corectitudinii conţinutului, însă unele dintre ele conţin erori grave. De asemenea, unele materiale didactice sunt pe alocuri macabre, solicitând în exces simţul umorului negru la copiii proaspăt intraţi în şcoală.

În unele manuale, textele pe care le citesc cei mici par a fi mai degrabă desprinse din filme de groază, în altele exerciţiile sunt absurde şi fără noimă. Mai grav este că, uneori, cei care fac aceste materiale didactice nu cunosc nici măcar numele personalităţilor din ţara noastră, potrivit .romaniatv.net

 

O astfel de eroare apare în manualul auxiliar "Să dezlegăm tainele Abecedarului", publicat în 2004, unde scrie că operele "Masa Tăcerii" şi "Poarta Sărutului" sunt realizate de Nicolae Brâncuşi, şi nu Constantin Brâncuşi.

În acelaşi manual, părinţii mai slabi de înger ar putea să se scandalizeze de unele enunţuri ce-i învaţă pe copii într-o manieră destul de abruptă despre pericolele ce-i pândesc în viaţă. Astfel, tot în volumul "Să dezlegăm tainele abecedarului", apare următorul dialog:

"Maria ia o lamă nouă.
- Maria, aruncă lama!
- Nu, Ileana, e lama mea!
Acum Maria are o rană mare."

Un alt exemplu controversat este cel dat pentru litera B, unde copilul de clasa I află cam prea devreme despre faţetele sumbre ale vieţii: "Baba bătu bietul băiat bolnav"

Specialiştii spun că părinţii ar trebui să îşi ferească micuţii nu doar de desenele animate cu scene sau limbaj violent, ci chiar şi de manuale.

"Copilul se duce la şcoală, este un copil nevinovat. Pleacă de la grădiniţă cu principii sănătoase, iar la şcoală rămâne şocat. Ba, baba bate băiatul bolnav. Asta înseamnă că dacă baba bate copilul bolnav poate să-l bată şi el mai târziu. Dacă i-a spus doamna învăţătoare lucrul ăsta înseamnă că e un lucru bun. El nu vede exemplul literei B", susţine psihologul Cătălina Dascălu.

Nici învăţătorii nu sunt foarte mulţumiţi de manualele cu care au de-a face. "Sunt manuale cu greşeli ştiinţifice, cu omisiuni, manualele de istorie sunt discutabile, unele dintre ele. Ar trebui să fie colectiv academic, care face un manual bun şi de care să beneficieze toţi elevii", spune învăţătorul Tiberiu Dima.

La o altă editură găsim, în manual auxiliar Matematică şi cunoaşterea mediului, pentru clasa I, un exerciţiu în care elevilor li se cere să ordoneze iezii, doar că în imagini apar pitici.

În Abecedar se găsesc şi enunţuri care sunt de-a dreptul tâmpite, scuza că e un manual pentru copii neputând masca tulburările de raţiune ale autorilor: "Eva are un urs. Octavian are o locomotivă. Evelina cântă la vioară. Silviu e veterinar. El are vitamine pentru animale. Avram e vânător.
- Eu vreau să ocorotim animalele.
- Atunci sunt aviator. Am un avion verde.
- Locomotiva mea are multe vagoane".

Sau: "Furnica în calendar / A notat cuvântul 'car' / Să mâncăm la carnaval / Un calup de caşcaval".

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Joe Biden întâlneşte lumea

Lucian DÎRDALA

Joe Biden întâlneşte lumea

Lipseşte, deocamdată, o întâlnire la vârf cu liderul chinez, dar probabil că în viitor se va discuta despre un moment şi un cadru adecvat de desfăşurare. În orice caz, patru din cinci înseamnă destul de mult.

Filmuletul zilei

opinii

Metastazele democraţiei

Florin CÎNTIC

Metastazele democraţiei

Una dintre marile enigme ale corpului uman e mecanismul prin care celulele vii se dau peste cap şi în loc să genereze în continuare viaţă încep să se adune în tumori maligne care duc la distrugerea completă a organismului. Acest proces ciudat poartă numele de cancer.

Generaţii... generaţii...

Radu PĂRPĂUȚĂ

Generaţii... generaţii...

Fac parte din generaţia care simţea fiori când în liceu, din întâmplare, puneam mâna pe clanţă odată cu o colegă de clasă; o generaţie care era scoasă la tablă şi nu se simţea umilită - dimpotrivă, scria cu mândrie în faţa clasei; generaţia care nu mergea cu maşina la şcoală (nu că ar fi un defect mersul cu maşina la şcoală), ci îngrămădit în autobuzul de navetişti; o generaţie care scria jurnale în secret pe care le împărtăşea numai celor mai buni prieteni şi prietene, căci se cultivau prieteniile pe atunci, prietenii care aveau să ţină o viaţă, transformate în ceva aşa frumos şi greu de descris; o generaţie care se ruşina să stea pe scaun în autobuz când un adult era în picioare; o generaţie care învăţa singură, părinţii nu se pricepeau la chimie şi fizică, iar bani pentru meditaţii nu prea erau; o generaţie crescută cu frica de părinţi, care frică cu anii s-a transformat în respect şi iubire - la fel şi cu profesorii (nu că acum tinerii nu şi-ar iubi părinţii, poate şi profesorii).

Orchestratorul

Alex VASILIU

Orchestratorul

Astăzi mă voi referi doar la orchestrator pentru că el a fost, a rămas, în multe cazuri, al doilea autor al unei piese, ori lucrări muzicale mai ample. Uneori, chiar cel mai important. Dacă este să ne gândim mai întâi la genul muzicii aşa-zis uşoare, orchestratorul a făcut minuni. Sigur, depinde şi de cine ascultă. Dacă melodia solistului vocal este frumoasă, uşor de reţinut, lirică sau în tempo (ritm) mişcat, unii dau puţină atenţie comentariului orchestral, aproape că nici nu-l observă.

pulspulspuls

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iote că vrem să fugim unde om vedea cu ochii după alt subiecţel în afară de ăsta cu dosare penale pentru aleşii locali, dar numai nu reuşim, of, of, căci iar apare ceva nou, neştiut până acuma. 

Caricatura zilei

Bloc la cimitir

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.