anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Perplexitate: (nu) mi s-a părut

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

M.I.S.A.PĂRUT nu e genul de spec­tacol care să nu solicite o luare de poziţie. Dimpotrivă, în ciuda faptului că se mizează mult pe şarjare, stârneşte reacţii la nivel afectiv şi pune destule probleme la nivel refle­xiv.

Însăşi formula de spectacol alea­să (frame-uri lejere, succedarea dina­mi­că a vocilor narative, cu schimba­rea rapidă a rolurilor şi inversarea ge­nurilor personajelor-voci) implicând ironia şi încurajând ambiguitatea discursului oferă o libertate de expresie şi de interpretare ce contrastează mult cu esenţa faptelor prezentate. Dis­cur­sul narativ bazat pe documentare, trans­formând în mod excepţional materialul obţinut prin cercetare în spectacol, în special în partea a doua (ritualul de exorcizare sau cântul despre borderline pe ritmuri tradiţio­nale stilizate) induce o stare de perplexitate cu privire la ce ar trebui să cre­dem despre raporturile dintre tineri şi familiile lor, despre influ­en­ţele sociale venite din partea micii comunităţi şi, nu în ultimul rând, despre rolul preoţilor şi al bisericii, al psihiatrilor şi al spitalului de psihiatrie în rezolvarea unor dileme ce de­pă­şesc domeniul de competenţă al acestora ca profesionişti şi al celor din urmă, ca instituţii.

Care e dreptul real al familiei sau al instituţiilor având un anumit rol în reglementarea conduitei unei persoane atunci când se pune problema invadării vieţii personale a tânărului major? Şi mă mai întreb în ce măsură ne putem baza pe diagnosticul de de­mo­nizare ori tulburare a persona­lităţii (chiar cazul tinerei din ultima parte a spectacolului, într-o prezen­tare tulburătoare) când sunt în joc prejudecăţi sociale, alte interese, cum ar fi încercarea de a dizolva o mişcare (MISA) considerată de ordin spiritual de către adepţii ei ori un pericol social de familiile unora dintre cursanţi sau de mulţi dintre cei din afară, influenţaţi de mass-media şi de zvo­nuri; considerată ca subminând ordi­nea de stat, implicând forţele de or­dine şi încălcând din punctul de vedere al victimelor drepturile fundamentale ale omului - lezarea dreptului la demnitate, încălcarea dreptu­rilor la intimitate şi fericire etc. Când o obligaţie îi este impusă cuiva de familie sau de societate, luând forma paradoxală a apărării unui drept, cum se poate apăra respectivul/respectiva în faţa societăţii? Până unde are dreptul organismul legal să ne invadeze intimitatea? Dreptul moral la intimitate, din ceea ce se poate vedea în spec­tacol, a fost în mod grav şi fun­da­mental violentat atunci când s-au luat măsuri legale de ordin restrictiv ori punitiv împotriva adepţilor MISA.

Traducerea în engleză a replicilor de spectacol mi se pare o idee excelentă deoarece publicul-ţintă nu e micul cetăţean care să îşi adauge opiniile mărunte la scandalurile me­dia­tice din anii ’90, dar mai ales 2000 privind tantra yoga practicată de adepţii Mişcării de Integrare Spiri­tuală în Absolut. Dincolo de părinţii şi rudele unor persoane nedreptăţite de valurile iscate împotriva unor oa­meni de bine, cursanţi MISA, principalul spectator al orice se petrece în România ar trebui să fie Occidentul. Am atins de ceva timp performanţa atingerii drepturilor fundamentale într-o asemenea măsură încât am avea nevoie în România de martori permanenţi pentru ceea ce se petrece în această ţară uşor specială prin psihologia delicată a poporului lipsit de personalitate, înclinat spre bârfe şi scandaluri, care face ca invadarea vie­ţii private a cetăţeanului să pară o bagatelă. În ultimă instanţă, „mi s-a părut“ devine salvator în orice si­tuaţie în care eşti obligat să te dezici de propria vedere, de propriul auz, de principiile tale, riscând să ai de a face cu instituţiile inchiziţiei actuale (BOR sau spitalul de psihiatrie). Din­tre cele două, ajungând la spitalul de psihiatrie există şansa de a da peste un medic cu mintea out of the box, precum cel din spectacol. Însă vocile ce vin dinspre minţi lucide, obiective, punând la îndoială prejudecăţile şi mentalitatea comună sunt rapid reduse la tăcere.

Din guru, figura lui Gregorian Bi­volaru ajunge paradigmatică pentru duşmanul naţiunii. Deoarece româ­nul ca atare sau în mici colectivităţi nu poate să trăiască decât în găşti gregare, luptând împotriva unui duşman imaginar. Imaginar nu în sensul că închipuit, victima mentalităţii de turmă existând cu siguranţă, ci în sensul de construit prin datele ce contribuie la configurarea profilului de duşman. Scenă după scenă, sunt pre­zentate cazuri de persecutare a unor oameni care îşi ridică în cap fie fami­lia, fie micuţa comunitate din care fac parte, fie pe ambele. Intenţiile sunt bu­ne, moralizatoare, însă tinerilor cu pricina le e îngrădită libertatea de a alege, sunt supuşi unor tratamente psi­hiatrice umilitoare pentru demnitatea umană şi care vor lăsa ulterior sechele grave. E vorba de oameni care au făcut plângeri la poliţie reclamându-şi drepturile sau care au ajuns cu petiţii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Fără părtinire, persecutarea cursanţilor yoga din anii 2000 a însemnat mutilarea spirituală a unor oameni nevinovaţi. Încercarea de a eticheta şi de a opera asupra unei mişcări în întregul ei, fără a deosebi între adevăr şi eroare, vinovat şi nevinovat conduce înspre concluzia că nu fapte particulare au deranjat, ci am­ploarea pe care această mişcare începuse să o ia în România.

Nu am fost niciodată adeptă MISA. Am considerat mereu că adap­tarea unei religiozităţi străine, trecute prin filtrul mai multor tradiţii, la nevoile spirituale ale poporului ro­mân este dificilă, dacă nu imposibilă, fiind ceva forţat. De asemenea, am identificat la unii dintre adepţii miş­cării faptul că erau foarte sugestionabili şi sensibili la activităţi de împrumut care nu se regăseau în tradiţia de gândire şi în orizontul spiritual al europeanului, fiind preluate de cele mai multe ori sub formă de traduceri imperfecte, insuficient înţelese, asumate total, dar fără discernământ. Cu toate acestea, consider măsurile de persecuţie o eroare mai mare decât cea comisă de cei ce se presupune că nu reuşeau să ducă la îndeplinire mi­siunea spirituală şi eşuau în meditaţii, luau doar pojghiţa de înţeles a învă­ţăturilor şi neglijau miezul chestiunilor. Numai că răstălmăciri sau anomalii pot apărea oriunde, în orice mişcare, ordine, comunitate. Extra­po­lând la situaţii anormale din ţara noastră şi fără părtinire, aşa cum am mai spus, consider că prioritare ar fi fost acordarea prezumţiei de nevinovăţie şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în rezolvarea respectivelor dificultăţi.

Cu perplexitatea anunţată încă de la început, nu încetez să mă întreb cum se pot împăca anumite persoane cu conştiinţa lor.

(M.I.S.A.PĂRUT de Alexa Băcanu, cu: Cătălin Filip, Raluca Mara, Oana Mardare, Bogdan Bob Rădulescu, regia: Dragoş Alexandru Muşoiu, scenografia: Anda Pop, muzica: Danaga, o producţie: Reactor de Creaţie şi Experiment Cluj-Napoca, premiera: 24 mai 2017, în cadrul proiectului „Exerciţii de democraţie. Investigarea istoriei recente“)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O reformă care nu se va face (II)

Cătălin ONOFREI

O reformă care nu se va face (II)

Poveste cu doi înecaţi.

opinii

Mahalaua digitală

Florin CÎNTIC

Mahalaua digitală

Deşi nu prea îmi pierd timpul cu comentariile sterile de pe social media, nu încetez să mă minunez de ticăloşia, prostia delirantă şi reaua credinţă care parazitează până la sufocare opiniile articulate, chiar dacă uneori provocatoare din bula mea, ale lui Dan Alexe, Sorin Ioniţă sau Mădălin Hodor. Când scriam acest text, în urmă cu foarte mulţi ani, credeam că se va atenua în timp cotcodăceala otrăvită a smintiţilor care intervin obraznic şi contondent pe internet. După cum vedem azi, maladia s-a agravat.

A plecat ministrul. Ce ne facem?

Ioan Alexandru TOFAN

A plecat ministrul. Ce ne facem?

Aşadar, o lege scurtă şi clară (150 de pagini sau chiar 120 este deja prea mult), generală şi fără elanuri civilizatoare, împreună cu o responsabilitate mare acordată celor care predau şi învaţă. Nu ştiu dacă este soluţia potrivită. Dar măcar ne putem gândi la ea, ca alternativă la începuturile care nu se mai termină ale reformelor din educaţie şi la legile care vor să fie săpate în piatră cu mina de la pix.

Despre copilărie (I)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Despre copilărie (I)

Copilăria mea a coincis cu primii ani ai deschiderii „domniei” lui Ceauşescu, când se instaurase o efervescenţă în societatea românească. M-am gândit să povestesc despre perioada aceea, fiindcă este bine să nu uităm învăţămintele de atunci. 

pulspulspuls

Amantele dezvoltatorilor imobiliari din târg. Scurt ghid erotic pentru developeri

Amantele dezvoltatorilor imobiliari din târg. Scurt ghid erotic pentru developeri

Astăzi vom trece în revistă câte ceva din comportamentul hormonal de vârsta aproape septuagenară a unor dezvoltatori imobiliari din târgul nostru, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Tractorul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.