Prima sentinţă în dosarul cumplitului accident din faţa UMF. Starea în care se află mama victimei i-a cutremurat şi pe judecători
În urma sentintei, ramâne la fel de intensa durerea mamei care a trebuit sa-si îng (...)
citeste totsambata, 25.03.2023
Brăţările electronice pentru cei arestaţi la domiciliu nu reprezintă o măsură obligatorie, persoanele aflate în prezent în această situaţie fiind verificate periodic de poliţişti, pentru a se vedea dacă respectă obligaţiile impuse în instanţă, a declarat, marţi, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă.
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a explicat, la prezentarea bilanţului instituţiei pe 2013, că prevederea legată de brăţările electronice era cuprinsă în Codul penal încă din 2006, însă nu a fost niciodată dispusă de instanţă, pentru că nu există un cadru legal care să reglementeze modul de folosire şi condiţiile de utilizare a acestora.
În acelaşi context, Tobă a precizat că la nivelul Uniunii Europene "s-a constatat o practică neunitară în ce priveşte folosirea brăţărilor electronice, şi anume în 16 state se folosesc, iar în 11 nu, pentru că în cinci dintre ele nu este precizat în legislaţie, iar în şase state este în lege, însă, în urma derulării unor proiecte pilot, s-a constatat că efortul bugetar este prea ridicat".
Şeful IGPR a mai spus că într-un stat UE (Italia - n.r.), în perioada 2003-2010, s-au cheltuit 80 de milioane de euro pentru brăţările electronice, în condiţiile în care au fost monitorizate doar 14 persoane.
"În prezent, facem o analiză comună cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, suntem deschişi şi cred că, până la urmă, o să putem beneficia de acest sistem", a adăugat Petre Tobă.
Tot el a menţionat că în prezent, la nivelul Uniunii Europene, se analizează emiterea unei directive care să reglementeze un mod unitar de folosire a brăţărilor electronice. Până atunci, a explicat Tobă, paza persoanelor arestate la domiciliu va fi făcută de poliţişti, care vor verifica periodic dacă arestaţii la domiciliu respectă restricţiile impuse de instanţă, în condiţiile în care acest lucru este "o obligaţie a inculpatului, pe care acesta nu trebuie să o încalce".
Mediafax
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Hitozukuri, eșecul statului nipon într-un proiect de inginerie socială
Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o!
Amical de fotbal cu Botoşani şi un soi de antrenament oficial pentru handbaliste
Se caută un şef pentru Şcoala de Arte, faimoasă pentru concursurile trucate
Biciclist pus să plătească reparaţii de 11.657 de lei după un impact cu o maşină
Procese pentru poluare: ApaVital refuză să plătească 2 lei şi 13 bani către ABA Prut-Bârlad
Conferinţă pe teme de digitalizare organizată de Universitatea Tehnică
Podul peste Bahlui, dintre Leţcani şi Dumeşti, refăcut cu 4,5 milioane de lei
Accident cu victimă în capătul Iaşului. O maşină s-a răsturnat - FOTO/VIDEO
Un nou accident mortal la Iaşi: Impact violent între două maşini şi o căruţă
Donald Trump ameninţă cu “moarte şi distrugere” dacă este condamnat
Copil de 9 ani, atacat de câinele unei vecine pe o stradă din inima capitalei
Paul Rusesabagina, eroul filmului "Hotel Rwanda", va fi eliberat din închisoare
Şase persoane, arestate preventiv în cazul de trafic de droguri din Bacău
ONU acuză Ucraina şi Rusia că au ucis zeci de prizonieri de război
Japoneza Kaori Sakamoto a câştigat din nou titlul mondial la patinaj artistic
Cum poţi curăţa cana electrica? Ce trucuri folosesc gospodinele?
Starul Tom Brady a devenit acţionarul campioanei en-titre din WNBA
Euro se depreciază cu 1% faţă de dolar, pe o piaţă fragilizată de către bănci
Istoria și evoluția pokerului: Origini, impact cultural și momente notabile (P)
O femeie de 72 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc. Ea a murit la spital
E adevărat că e mai scump să publici advertoriale tip adult? (P)
Dieta mediteraneană ar putea reduce cu 24% riscul femeilor de a face boli cardiovasculare
VIDEO Patinaj artistic: Moment în premieră în proba de perechi de la Campionatul Mondial
Karpaten Turism aduce vacanțele All Inclusive la Iași, la Moldova Center (P)
„Marea prescripţie” loveşte din nou. Jongleriile unui executor ieşean, achitate una după alta
Calendarul consultațiilor oftalmologice la nou-născut și copilul de vârstă mică (P)
Academicienii second-hand. Figuri mai vechi ale politichiei ieşene de acum 20 de ani, la interval
Nicolae GRECURevin tricolorii, oameni buni!Cei care cred că naţionala nu mai poate câştiga nici măcar în Andorra să nu citească acest text. |
Eugen MUNTEANUEufemismele (IV) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUHitozukuri, eșecul statului nipon într-un proiect de inginerie socială |
prof. dr. Gheorghe POPASă ne bucurăm! |
Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.