Citiți versiunea integrală a Ziarului de Sănătate, numărul 36

Dr. Livia Dima, medic coordonator Compartiment Îngrijiri paliative, Spitalul Sf. Sava, Iași: „Boala Alzheimer este o afecțiune neurodegenerativă cronică care începe de obicei lent și se agravează treptat în timp. Cel mai frecvent simptom precoce este dificultatea de a-și aminti evenimentele recente.

Alzheimer determină probleme de memorie, gândire și comportament. Simptomele se dezvoltă în general treptat, dar agravându-se în timp, devin suficient de severe pentru a interfera cu activitățile zilnice.

Boala Alzheimer este cea mai frecventă cauză de demență, termen general folosit în psihologie și neurologie pentru pierderea memoriei și a altor capacități cognitive, care devine  suficient de severă pentru a afecta activitățile cotidiene și scăzând abilitatea persoanei de a funcționa independent. Alzheimer este cauza a aproximativ 60-80% dintre cazurile de demență.

Din nefericire, termenul de demență are o conotație negativă în societatea noastră, ceea ce poate să arunce un stigmat asupra persoanei care suferă de această maladie. În clinicile de neurologie se încearcă folosirea  termenilor de deteriorare neuro-cognitivă, clasificată în 3 stadii: ușoară, medie, severă.

Chiar dacă se fac numeroase studii privind eficiența unor medicații, demența determinată de boala Alzheimer nu este reversibilă, cel puțin nu în acest moment.

Alzheimer nu reprezintă o componentă normală a înaintării în vârstă, însă vârsta înaintată este cel mai cunoscut factor de risc pentru dezvoltarea bolii, majoritatea persoanelor cu boala Alzheimer având peste 65 ani. Cu toate acestea, Alzheimer nu este o boală a înaintării în vârstă – datele arată ca aproximativ 200 000 de americani sub 65 ani prezintă instalare precoce a bolii.

Un aspect important este faptul că boala Alzheimer se agravează în timp, fiind o boală progresivă. În stadiile timpurii, pierderea memoriei este ușoară, persoana se descurcă în situații de viață cunoscute prin care trece repetitiv în timpul vieții (persoana poate spune: „ am fost în oraș să cumpăr ceva și am uitat” sau „de ceva timp, mai uit din când în când, dar cine nu uită?”. Se minimalizează astfel intensitatea simptomului. În stadiile mai avansate, persoanele cu Alzheimer  își pierd capacitatea de a purta o conversație și de a răspunde la stimuli din mediu.

Boala Alzheimer nu are tratament, însă sunt disponibile tratamente pentru simptome; acestea nu pot opri boala din progresie, pot doar încetini temporar agravarea simptomelor de demență și pot îmbunătăți calitatea vieții persoanelor cu Alzheimer și a îngrijitorilor acestora. În prezent se fac eforturi la nivel mondial pentru a descoperi modalități de tratare a acestor boli, de a întârzia instalarea și de a încetini evoluția nefavorabilă.

Nu se cunosc cu certitudine cauzele determinante, se consideră că boala este determinată de factori genetici, comportamentali și de mediu care afectează celulele creierului (neuronii). Se cunoaște că din punct de vedere biologic, în determinarea apariției bolii sunt implicate anumite  proteine de la nivelul creierului care nu mai funcționează, perturbă activitatea neuronilor și eliberează substanțe toxice. Activitatea a 2 proteine este asociată cu afectarea creierului în Alzheimer:

• fragmente de proteine mai mari, beta-amiloid, se acumulează determinând plăci de amiloid care interferă cu acțiunea de comunicare dintre neuroni
• proteinele τ (tau) care sprijină transportul nutrienților pentru neuroni își schimbă forma și determină „încurcături” ale rețelei de celule neuronale.

Factorii de risc implicați sunt: vârsta – înaintarea în vârstă este cel mai cunoscut factor de risc; traumatisme craniene în trecut; anumite comportamente și afecțiuni cronice: lipsa exercițiilor fizice, obezitate, diabet zaharat tip 2, niveluri crescute de colesterol, depresia, izolarea, inactivitate cognitivă. Aceștia sunt doar factori de risc, nu și determinanți direct ai bolii.

Simptomele întâlnite sunt: dificultatea de a-și aminti informații noi sau evenimente recente, deoarece schimbările aduse de boală debutează în acea zonă a creierului care afectează învățarea; probleme de memorie, precum dificultatea de a-și aduce aminte anumite evenimente. Persoanele cu Alzheimer au tendința de a repeta la nesfârșit aceleași fraze, de a pune aceleași întrebări; uită unele conversații, întâlniri sau evenimente, fără să și le mai amintescă ulterior. Se pierd în locuri altădată cunoscute, nu-și găsesc cuvintele potrivite, au dificultăți în concentrare, în planificarea și rezolvarea problemelor. Devine dificil să țină socoteala cheltuielilor, să-și plătească la timp facturile, pâna la dificultate în recunoașterea cifrelor; prezintă dezorientare și confuzie privind trecerea timpului; au probleme în finalizarea activităților cotidiene acasă, activități desfășurate alta dată ca o rutină, de exemplu pregătirea meselor. Au probleme de limbaj, precum găsirea unor cuvinte sau reducerea vocabularului. Prezintă probleme vizuale sau de orientare în spațiu, astfel se pot rătăci sau pot uita unde au pus anumite lucruri, pot uita deschise lumina, aragazul. De asemenea, pot prezenta schimbări de dispoziție, depresie, apatie sau iritabilitate, agresivitate.

Pe măsură ce boala progresează, simptomele se agravează. În stadiile tardive își pierd capacitatea de a se autoîngriji, nu-și mai recunosc familia.

Simptomele afectează calitatea vieții persoanei cu Alzheimer, dar și familia; de multe ori, persoanele care au grijă de persoana afectată se confruntă la rândul lor cu probleme de sănătate, precum nivel ridicat de stres, tristețe, depresie.

O persoană diagnosticată cu Alzheimer este posibil să experimenteze o serie de emoții. Acestea pot include durere, furie, frică, șoc, neîncredere, teamă de momentele de confuzie și uitare, îngrijorare cu privire la impactul pe care boala îl are asupra lor și a rudelor. Boala avansează treptat, dar perioadele de confuzie și pierderea memoriei alternează cu perioade de luciditate. Unele persoane trec printr-o suferință interioară extremă pentru că în mintea lor apar gânduri „ce am fost și ce am ajuns”; „ce se întâmplă cu mine”, „mă pierd”, însoțite de accentuarea stării de depresie, tristețe.

Cei din jur, din familie, au propriile lor reacții emoționale cu care se confruntă, resimt o mare durere vazând că persoana pe care o iubesc, persoana aceea activă, plină de viață, lânga care aveau momente deosebite, discuții interesante, complexe, acum nu-i mai recunoaște.

În situația în care boala este avansată, nu mai poate fi gestionată acasă. De aceea mulți aparținători apelează la centrele de îngrijiri paliative, pentru ca persoana dragă lor să fie tratată corespunzător. În spitalul nostru, o persoană cu Alzheimer primește tratament specific care are drept scop de a încetini progresia bolii, dar și tratament pentru alte simptome apărute împreună cu boala: depresie, insomnie, tulburări de comportament, inclusiv pentru afecțiunile cronice pe care le are. În jurul fiecărui pacient stă o echipă : medic, asistent medical, psiholog, psihiatru, kinetoterapeut, pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacientului. În același timp ajutăm rudele pentru a face față situației. Rudele au sentimente de vinovăție, dar deși este greu, trebuie să realizeze că o persoană cu Alzheimer are nevoie de îngrijiri speciale, de suport psihologic calificat, de tratament medicamentos  specific și monitorizat atent”.

Publicitate și alte recomandări video