Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Peste 100 de codiţe vor ajunge la copiii bolnavi de cancer care şi-au pierdut părul

GALERIE
sertar codite LPT
  • sertar codite LPT
- +

89 de persoane au hotărât să doneze fâşii din părul lor pentru a-i ajuta pe cei de la Societatea Studenţilor Medicinşti din Iaşi să doneze peruci pentru copiii bolnavi de cancer care au rămas fără parul lor natural după ce au suferit diferite tratamente.

„Mul­ţumim tuturor celor care şi-au manifestat entuziasmul pentru acest proiect. Am fost contactaţi, până în prezent, de 89 de persoane minunate ce şi-au secţionat părul pentru copilaşii bolnavi şi am intrat în posesia a peste o sută de codiţe gata de prelucrare“, a declarat Ioana-Maria Andrioaie, organizatorul proiectului, studentă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi.

Aceasta a spus că urmează să se găsească o soluţie pentru prelucrarea celor o sută de co­diţe care s-au strâns până în prezent, dar că au întâmpinat un blocaj financiar. „Avem toate aceste donaţii, dar, din păcate, acţiunile noastre sunt blocate din cauza lipsei de fonduri, de aceea revenim cu rugămintea de a ne ajuta în cadrul acestui proces“, a adăugat studenta.

Există două conturi deschise pentru cei care vor să doneze, însă proiectul va fi suspendat pe perioada verii, până în toamnă, când studenţii se vor întoarce la Iaşi. Între timp, pe data de 23 iunie va fi trimis primul colet în Anglia la Asociaţia Little People, ONG-ul care a organizat un astfel de proiect pentru prima dată.

La începutul anului universitar următor, studenţii doresc să organizeze o gală caritabilă care să implice şi o componentă de strângere de fonduri pentru a se acoperi costul confecţionării perucilor în Româ­nia. Ioana-Maria Andrioaie a anunţat că există mai multe propuneri de colaborare pentru a realiza perucile din păr natural. Odată cu mediatizarea proiectului, donaţiile au început să vină din toate părţile, de la persoane în vârstă sau chiar de la fetiţe de 6 ani care au venit să doneze alături de mamele lor.

VEDEŢI ŞI:

IMAGINI: Cine sunt cei care nu au ezitat să-şi taie părul pentru copiii bolnavi de cancer

Elevă de liceu: „Mi-am tăiat 30 cm din păr fără să clipesc“, spune o donatoare din al cărei păr va fi făcută una dintre perucile de care au atâta nevoie cei care au făcut chimioterapie. Proiectul unor astfel de donaţii inedite aparţine unei studente mediciniste din Iaşi. Se pot face donaţii de păr în continuare.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri