Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Universităţi din Italia, Grecia, Singapore, Suedia sau Norvegia vor fi prezente la următoarea ediţie a Romanian International University Fair, care va avea loc la Bucureşti în perioada 17 - 18 martie. Cele peste 100 de universităţi şi instituţii educaţionale din 18 ţări vor veni apoi la Iaşi să le prezinte elevilor şi studenţilor ieşeni oportunităţile de studiu în străinătate sau în ţară, pe 22 martie.
„În cadrul evenimentului vor putea afla informaţii în premieră despre programe de studiu, taxe, burse sau oportunităţi de dezvoltare direct de la cele peste 100 de universităţi şi instituţii educaţionale din 18 ţări precum Italia, Germania, Grecia, Belgia, SUA, Elveţia sau Franţa. Cei interesaţi să studieze în ţările nordice vor avea ocazia să afle detalii despre sistemul gratuit de educaţie din Danemarca, Norvegia şi Suedia direct de la reprezentanţii universităţilor prezente la RIUF“, au precizat organizatorii. Conform acestora, în preferinţele tinerilor din ultimii ani se păstrează Marea Britanie şi Olanda. Există în total peste 8.000 de programe de studiu de licenţă, masterat sau doctorat din mai mult de 15 domenii de activitate prezentate la târg. Domeniile de activitate variază de la industrii creative, drept, business, medicină sau IT la ştiinţe sociale. Evenimentul va avea loc la Palas, la Congress Hall.
Cuvinte cheie: + oferte, Universitati, Iasi, Singapore, UK, Palas Mall
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |