anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 25.09.2022

Peste 150 de lucrări de pictură, grafică și sculptură la expoziţia „Generații”

GALERIE
Amintire2345678
  • Amintire
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
- +

Pentru a marca a XII-a ediţie a evenimentului „Sărbătoarea Liliacului” Bellaria Hotel propune ieşenilor încă o întâlnire aparte cu artele frumoase. Artiști consacrați - Florentin Vesa (București), Liliana Dumitriu (Bacău), Nicolae Suciu (Baia Mare) și Grigore Bejenaru (Iași) - și actuali studenți și masteranzi de la Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității de Arte George Enescu Iași expun lucrări de pictură, grafică şi sculptură, în cadrul expoziţiei „Generații”, ce poate fi vizitată până pe 12 iunie.
 

Vernisajul a avut loc vineri, 13 mai, la ora 18:30, în prezenţa a peste 300 de personalități ieșene, iubitori ai artelor frumoase. Prof. dr. Constantin Tofan a ținut cuvântul de deschidere a expoziției. Cei prezenți la eveniment au descoperit cu încântare cele 96 de lucrări semnate de cei patru foști colegi de clasă de la Liceul de Artă “Octav Băncilă”, promoția 1975: Florentin Vesa, Liliana Dumitriu, Nicolae Suciu și Grigore Bejenaru. Stiluri diferite, compoziții surprinzătoare și viziuni particulare conturează cartea de vizită a colecției de lucrări semnate de artiștii consacrați.

Experiența acestora i-a recomandat și pentru cel ce-al doilea rol pe care l-au îndeplinit în cadrul acestui eveniment: juriul care a stabilit câștigătorii Premiilor Bellaria. Deliberarea s-a făcut dintre 59 de lucrări de pictură, grafică și sculptură create de studenți și masteranzi ai Universității de Arte George Enescu Iași. Dintre cele 12 premii în bani acordate amintim doar locurile I de la fiecare secțiune: pictură – Georgiana Șcheul, pentru lucrarea „Recolta”, grafică – Dana Adam, cu lucrarea „Urban” și Alexandra Asaftei, care a luat premiul pentru sculptura în metal intitulată „Contopire”.

Marele premiu „Bellaria Hotel” a fost adjudecat de Filumen Păstrăvanu, cu lucrarea „Amintire”.

Expoziția poate fi vizitată până pe 12 iunie. După această dată, lucrările ce fac parte din colecția hotelului își vor relua locurile bine stabilite, în saloane, holuri și camere, cât și în Grădina de Vară, minunat loc de destindere mai ales în sezonul cald. Colecția Bellaria Hotel este formată din lucrări de pictură, grafică și sculptură semnate de Dragoș Pătrașcu, Tudor Pătrașcu, Bogdan Bârleanu, Florentin Vesa, Constantin Tofan, Ilie Bostan, Sorin Purcaru și alții.

Lista completă a câștigătorilor poate fi consultată aici.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.