sambata, 01.04.2023
În 2023, peste 2,4 milioane de români vor primi sprijin 250 de lei, la fiecare două luni, pentru alimente, anunţă premierul Nicolae Ciucă într-un mesaj pe Facebook.
De asemenea, adaugă premierul, aproximativ patru milioane de români vor beneficia, în lunile februarie şi septembrie, de 700 de lei pentru plata facturilor la energie, la nivelul fiecărei gospodării.
"În contexte economice dificile, este datoria noastră să ajutăm categoriile vulnerabile. Am făcut-o în 2022 şi vom continua şi anul acesta. Am identificat modalităţi prin care acest sprijin să fie acordat de Guvern prin fonduri europene, astfel încât să putem veni direct în ajutorul cât mai multor cetăţeni", afirmă Ciucă.
De asemenea, premierul completează că "pentru cei din medii defavorizate, peste 400.000 de elevi vor fi ajutaţi cu 500 lei pentru achiziţia de rechizite şi îmbrăcăminte în anul şcolar 2022-2023, iar mamele cu nou-născuţi vor primi un tichet social de 2.000 de lei". AGERPRES
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Activişti de mediu au înnegrit apa unei fântâni monumentale din Roma
În Rusia începe campania de recrutare de primăvară, în care sunt chemaţi sub arme 147.000 de tineri
Oradea va avea un parc fotovoltaic cu peste 15.000 de panouri, o premieră în România
Procesul lui Gwyneth Paltrow, urmărit de 30 de milioane de persoane
Premier League: Manchester City a învins pe FC Liverpool cu 4-1, revenind de la 0-1
O ieşeancă, aleasă pe una dintre poziţiile de vicepreşedinte la Organizaţia Femeilor Liberale
Proiect USR pentru dotarea obligatorie cu GPS a maşinilor instituţiilor publice
Mike Tyson şi-a deschis o cafenea cu produse din canabis la Amsterdam
Rusia deţine în luna aprilie Preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU
Femeie cu multiple plăgi tăiate, găsită în toaleta Aeroportului Otopeni
Schimb de pacienţi între spitalele judeţene din Buzău şi Ploieşti din cauza deficitului de personal
Kievul comandă din Polonia 100 de blindate finanţate de UE şi Statele Unite
The Sun: Ursula von der Leyen va candida pentru a deveni secretar general al NATO
GSP: Reacția unei sportive din Kenya când a mâncat prima oară mămăligă în România
Ce simți atunci când mori? Un simulator te ajută să experimentezi momentul propriei morți
Rusia pregătește avioane Su-24 și rachete Iskander-M împotriva scutului antirachetă din România
Furtuna Mathis care face prăpăd în Europa se îndreaptă spre România. Ajunge luni
Marii producători români de ulei, acuzaţi de „blat” la stabilirea prețurilor. Profituri uriaşe
Licitaţii pentru „spermă nevaccinată”, proiectul nebun al unui miliardar chinez
Andrew Tate a postat primul video după ieşirea din arest. “Claritate absolută a minţii” - VIDEO
El este motociclistul care se află în comă după accidentul din Agronomie - FOTO
2 Aprilie, Ziua Internațională pentru Conștientizare a Autismului - Iașul albastru
CALCULE - S-a scumpit curentul: mai rentează maşina electrică? Iată ce spun ieşenii proprietari!
O fi ea mare, dar nici la pensie nu-i tihneşte lui dom’colonel. Cine i-a stricat tihna şi de ce?
Şofer băut, trimis la puşcărie după ce judecătorul l-a sunat iar el a închis. „Sfidarea Curţii”
Fotbalul nu te iartă când îl pui pe planul doi! Urcăm pe primul loc cu regrete mari
Andreea Mitu, învinsă la simplu, dar finalistă la dublu la Murska Sobota
Nicolae GRECUGreierii din capul „furnicuţei” |
Eugen MUNTEANUEufemismele (V) |
Dorin DOBRINCUUnionismul ca perdea de fum pentru goarnele Moscovei |
Ioan STANOMIRConstituţia de la 1923 şi posteritatea ei |
PULSO fi ea mare, dar nici la pensie nu-i tihneşte lui dom’colonel. Cine i-a stricat tihna şi de ce? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.