Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Peste 200 de copii au sărbătorit Ziua Copilului în Parcul Prieteniei a+

GALERIE
poza 1 iunie 4
  • poza 1 iunie 4
- +

În acest an, de 1 iunie, copiii angajaților Antibiotice alături de cei din comunitățile învecinate au participat la un eveniment organizat de compania Antibiotice în Parcul Prieteniei a+.   
 

Teatru, muzică, dans, concursuri, baloane modelate, picturi pe față, desene pe asfalt alături de surprize dulci au fost câteva din ingredintele unui eveniment reușit în care peste 200 de copii s-au bucurat de natură și au învățat împreună să prețuiască prietenia. 
Copiii au călătorit în lumea poveștilor urmărind piesa de teatru „Păcală și prietenii lui”  învățând de la eroii din basmele românești cum să-și facă prieteni noi. 

Nu au lipsit de la petrecerea copiilor mascote și personaje din desene animate precum Alba ca Zăpada sau Elsa care i-au animat pe copii cu Dansul Prieteniei, jocuri interactive și activități distractive.

Și cum nu putea să lipească mișcarea în aer liber, un moment important în cadrul evenimentului a fost „Ștafeta prieteniei” organizată de Club a+ unde copiii cu vârste între 6–14 ani au participat la o probă de alergare cu obstacole. 
Petrecerea a avut și voluntari din generațiile copiilor care în urmă cu 10 ani beneficiau de aceste petreceri iar acum au venit la rândul lor să-i bucure pe copii.  

„De peste 15 ani compania Antibiotice organizează evenimente dedicate copiilor angajaților cu ocazia zilei internaționale a copiilor. În acest an, Parcul Prieteniei  a+ ne-a oferit prilejul să organizăm prima petrecere de 1 iunie unde am invitat și copiii din comunitate care sunt și ei beneficiarii acestui colț de natură. Ne bucurăm că am reușit să aducem zâmbete și multă bucurie copiilor și ne-a făcut și pe noi adulții să ne amintim cu drag de copilărie”, a declarat  Mihaela Melinte, Coordonator Comunicare & PR. 

 

Parcul Prieteniei a+ fost amenajat și oferit comunității de compania Antibiotice în anul 2020, fiind întins pe o suprafață de 25.000 mp și cuprinde peste 1.000 de copaci şi arbuşti, gazon, alei pietonale un spaţiu de joacă modernși un teren de tenis.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri