Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Peste 500 de invenţii din 30 de ţări la EUROINVENT 2017

GALERIE
tuias
  • tuias
- +

Timp de două zile, de joi, 25 mai şi până sâmbătă, 27 mai, la Iaşi sunt aşteptaţi cercetători şi inventatori din toată lumea, la salonul de invenţii EUROINVENT 2017, organizat de Forumul Inventatorilor Români, Centrul de Informare Europe Direct Iaşi, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universiti Malaysia Perlis.

Evenimentul va avea loc la Palatul Culturii şi va cuprinde patru manifestări majore, o expoziţie de invenţii şi proiecte inovative, o conferinţă internaţională, dar şi un salon de arte vizuale şi un salon de carte tehnico-ştiinţifică. Deschiderea evenimentului va avea loc joi, de la ora 11.00, în Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii, urmată la ora 12.00 de conferinţa internaţională în domeniul cercetării ştiinţifice şi tehnice, unde vor fi prezentate peste 50 de lucrări de către participanţi din 15 ţări. La expoziţia care va fi amplasată la parterul şi la etajul Palatului Culturii vor fi peste 500 de invenţii şi proiecte inovative ale participanţilor din 30 de ţări, inclusiv ale studenţilor şi profesorilor de la Universitatea Tehnică. În aceeaşi zi, de la ora 17.00, la Casa Balş este programat Salonul de Arte Vizuale, unde vor expune creatori şi profesori de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi. „Invenţiile sunt din domeniul ştiinţific şi tehnic, nu au mai fost prezentate la salonul nostru anterior, iar în general sunt cu aplicabilitate practică sau cu implicaţii sociale. Vor fi inclusiv creaţii ale studenţilor şi profesorilor TUIASI, din mediul universitar românesc, dar şi economic”, a precizat prof. univ. dr. ing. Petrică Vizureanu, de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, chairman al evenimentului.

Vineri, de la ora 11.00, vor avea loc demonstraţii din partea inventatorilor, iar de la ora 16.30 este programat Salonul de Carte Tehnico-Ştiinţifică, fiind depuse aproximativ 100 de titluri din acest domeniu, care au fost examinate zilele trecute de către un juriu. În cea de-a treia zi, sâmbătă, 27 mai, de la ora 11.00 va avea loc un workshop, iar de la ora 14.00 va fi festivitatea de premiere a invenţiilor. Marele premiu, în valoare de 100.000 de lei, pentru cea mai bună invenţie de la EUROINVENT, va fi oferit de Fundaţia „Dan Voiculescu”. 

Evenimentul este organizat în colaborare şi cu Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Pentru Protecţia Mediului, Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi, Universiti Malaysia Terengganu.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri