Peste 60 de icoane pictate pe sticlă, expuse la Iași înaintea Paștelui. „Culorile Învierii” aduce Transilvania în inima Moldovei. Diferența esențială dintre icoană și tablou religios

Lucrările sunt realizate în tehnică acrilic pe sticlă, sunt inspirate din tradiția renumitului centru de pictură de icoane de la Nicula și pot fi admirate până pe 28 aprilie.

„Am vrut să aduc modele tradiționale transilvănene în Moldova ca să facem un fel de comparație, să vedem cât de norocoși au fost moldovenii din punctul acesta de vedere. În Transilvania, icoanele, în general, și icoana pe sticlă, în mod special, a fost semn de protest și rezistență. Datorită acestor icoane a rezistat ortodoxia în Transilvania. În Moldova, din punctul acesta de vedere, moldovenii au fost mai norocoși. Au mai multe comori păstrate de-a lungul timpului”, a declarat Emilia Nicolaescu, pentru „Ziarul de Iași”.

Cum este pictată o icoană pe sticlă

Tehnica picturii pe sticlă are o particularitate care îi poate pune la încercare pe novici: totul se lucrează pe dos. „Pictezi pe dos și te uiți pe față. Pictezi pe stânga și modelul va fi pe partea dreaptă”, a explicat Emilia Nicolaescu.

Lucrările din expoziția acesteia sunt realizate în acrilic și decorate cu foiță de aur, după modele tradiționale pe care fiecare artist le interpretează în felul său.

„Cred că pictura pe sticlă este mai ușor de realizat decât pictura pe lemn, pentru că modelul se copiază. Dificultatea constă în faptul că totul este invers. Nu este greu, trebuie doar să ai plăcerea picturii. Copiezi modelul, dar fiecare pictor își pune amprenta. Nu există două icoane identice, chiar dacă sunt cu același model. Toate sunt diferite, starea de spirit e diferită. Sunt unicate”, a menționat Emilia Nicolaescu.

Cele 60 de lucrări au fost realizate în ultimul an, după finalizarea studiilor de masterat de Artă sacră în contemporaneitate la Facultatea de Teologie din București, perioadă în care artista spune că a simțit „multă plăcere și bucurie” să picteze și să vadă cum icoanele sunt primite de public.

„Icoana ortodoxă era pașaportul lor” – cum a ajuns pictura pe sticlă din Transilvania în muzeele din zona Moldovei

Eva Giosanu, muzeograf la Muzeul Etnografic al Moldovei, a explicat povestea unei tradiții născute din persecuție, diferența dintre icoană și tablou religios și regulile stricte după care trăiesc iconarii.

Potrivit acesteia, pictura pe sticlă nu s-a născut în lumea ortodoxă. Ca tehnică și meșteșug, este de origine apuseană și a ajuns la românii din Transilvania abia în secolul al XVII-lea, în circumstanțe dificile. Autoritățile vremii le-au distrus icoanele de lemn din biserici și din casele credincioșilor, lăsându-i fără obiectele de cult la care țineau cel mai mult.

„Atunci au fost distruse biserici, au fost distruse icoane, iar ei aveau nevoie de icoană”, a afirmat Eva Giosanu.

Soluția a venit din resursele locale. În Ardeal existau glăjării (ateliere și cuptoare de sticlă manuale) care produceau o sticlă subțire, cu un luciu aparte, diferită de cea fabricată industrial mai târziu. Pe această sticlă ortodocșii din Transilvania și-au făcut icoanele.

Când persecuțiile i-au forțat să fugă peste munți în Moldova sau în nordul Munteniei, ardelenii și-au luat cu ei ce aveau mai scump. „Când ești nevoit să îți părăsești casa, îți iei lucrurile cele mai valoroase”, a punctat muzeografa. Icoana pe sticlă s-a numărat printre acele lucruri.

„Nu aveau pașapoarte, dar icoana ortodoxă era pașaportul lor. Atesta că ei sunt creștini, că ei sunt ortodocși”, a completat Eva Giosanu.

Astfel au ajuns aceste icoane în comunitățile de transilvăneni stabiliți dincolo de munți și, în cele din urmă, în colecțiile muzeelor din Moldova.

Piesele păstrate astăzi la Muzeul Etnografic poartă amprenta unor vremuri grele: sunt icoane realizate „cu economie”, după cum le-a numit muzeografa.

„Este o cromatică mai potolită, tonurile sunt compatibile, desenul este minimalist la unele sau făcut cu adevărat cu o economie de linii. Persoana sfântă reprezentată pe icoană trăiește pe icoană fără a avea concurența elementelor decorative”, a mai adăugat aceasta.

Icoană sau tablou religios? O distincție esențială

Eva Giosanu a punctat că nu orice pictură care îl înfățișează pe Sfântul Ilie sau pe Maica Domnului este automat o icoană, deși confuzia este frecventă: „Avem tablou cu subiect religios și icoană. Nu orice pictură cu subiect religios este icoană”.

„O icoană este un obiect la care te închini, prin care comunici, iei legătura cu persoana sfântă. Un tablou devine icoană prin sfințire. Sfințirea se face de către persoana sfântă pictată în momentul în care i se scrie numele. Dacă nu are nume, este un tablou pe sticlă cu subiect religios, nu icoană. În momentul în care se scrie numele sfântului pe icoană ea este sfințită prin însăși chipul pictat pe ea”, a declarat muzeografa de la Muzeul Etnografic al Moldovei.

În ce privește lucrările expuse în cadrul expoziției „Culorile Învierii”, aceasta a precizat că sunt „tablouri după tipicul icoanelor”, adică lucrări realizate după canonul și estetica icoanei tradiționale, dar fără să fi parcurs procesul de sfințire prin inscripționarea numelui.

Iconarul este mai mult decât un pictor

Între un artist plastic care pictează subiecte religioase și un iconar există o diferență, a subliniat Eva Giosanu.

„Este o diferență între artiști plastici și iconari. Iconarii trec printr-o hirotosire, adică li se citește o rugăciune de binecuvântare de către preot, prin care li se dă binecuvântarea de a picta și li se transmite și har. Li se transmite prin harul preoțesc o putere pentru a lucra”, a precizat aceasta.

Această dimensiune spirituală este reflectată în întreaga disciplină după care iconarul își organizează munca. Nu va picta niciodată între două mese. Va lucra dimineața, pe stomacul gol. Va lucra cu rugăciune, în stare de curăție sufletească și trupească. „Au o orânduială”, a rezumat Eva Giosanu, subliniind că regulile nu sunt simple obiceiuri, ci parte dintr-o înțelegere a actului de pictare ca rugăciune în sine.

Publicitate și alte recomandări video