Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Petrecăreţii care mănâncă la restaurant şi fug fără să plătească au mai dat o lovitură

GALERIE
El Rincon de Pepin
  • El Rincon de Pepin
- +

Cele peste 100 de persoane despre care se bănuieşte că ar fi din estul Europei şi care, săptămâna trecută, au mâncat de circa 2.000 de euro într-un restaurant din Spania, apoi s-au ridicat dintr-o dată şi au plecat în grabă fără să achite notele de plată, ar putea fi autorii unei lovituri similare, informează luni BBC. 

Poliţia anchetează un caz desfăşurat într-o manieră asemănătoare, petrecut într-un local aflat la numai 10 kilometri distanţă de prima ''ţintă''.În primul caz, clienţii, care plătiseră o garanţie de 900 de euro, au ieşit din restaurantul El Carmen, situat în Bembibre, înainte de servirea desertului, după cum a declarat Antonio Rodriguez, proprietarul localului. ''S-a întâmplat în doar un minut'', a spus acesta. ''A fost ceva plănuit şi au ieşit în goană'', a completat el adăugând că mesenii mai aveau de achitat încă 2.000 de euro, potrivit Agepres.

Proprietara celui de-al doilea restaurant păgubit, El Rincon de Pepin, din Ponferrada, bănuieşte că lovitura a fost dată de acelaşi grup, menţionează sursa citată. Potrivit acesteia, petrecăreţii au invocat faptul că sărbătoreau o nuntă şi au comandat un meniu de bază. Ei au achitat o garanţie de 1.000 de euro, însă au făcut o consumaţie de 10.000 de euro. ''Au fost 160 şi au dispărut toţi. În cinci minute'', a declarat Laura Arias pentru BBC. "Asta a fost neobişnuit. De obicei, oamenii pleacă pe rând şi te aştepţi ca cineva să vină să discute cu tine şi să spună că se va rezolva cu nota a doua zi dimineaţă sau ceva de genul acesta. Însă ei nu au zis nimic, pur şi simplu au dispărut'', a spus ea, scrie Agerpres.

Fapta neobişnuită a fost raportată la poliţie, însă Arias nu are nici o îndoială cine sunt făptaşii. ''Sunt aceiaşi oameni. Ne dăm seama după fotografii'', a declarat ea. Potrivit media din nordul Spaniei, martorii susţin că grupul ar fi din estul Europei. Potrivit cotidianului Diario del Leon, cei doi lideri ai grupului ar fi fost identificaţi, iar poliţia investighează legătura dintre cele două cazuri, arată Agerpres.

 

 

 

    

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri