Petrecerile de Craciun si Revelion, doar cu testul COVID-19 negativ
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 02.12.2020

Petrecerile de Craciun si Revelion, doar cu testul COVID-19 negativ

GALERIE
petrecere, revelion
  • petrecere, revelion
- +

Petrecerile de Craciun si de Revelion, din hotelurile mari cu zeci sau sute de camere, s-ar putea tine numai daca turistii care ajung acolo se vor testa pentru COVID-19, cu cateva zile inainte.

 Propunerea a fost facuta de consultantul in turism Traian Badulescu, iar aceasta urmeaza modelul pe care l-au aplicat grecii in aceasta vara pentru a creste nivelul de siguranta sanitara. Desi solutia nu este una tocmai populara, in momentul de fata, in care avem aproape 5.000 de infectari noi pe zi, pare a fi singura care ar putea sa-i protejeze cat de cat pe cei care vor sa petreaca si anul acesta asa cum au facut-o in fiecare an, potrivit ziare.com.

"Anul acesta, multi turisti au ales Bulgaria, Turcia si Grecia, pentru ca acolo nu sunt asa multe restrictii cum sunt impuse la noi. Ce-i drept, nu au nici nivelul nostru de infectare. Si din acest motiv cred, ca pentru o mai mare siguranta si pentru a se permite totusi petrecerile in Sarbatorile de Iarna ar fi nevoie de o astfel de solutie. Atentie, aici ma refer la hotelurile foarte mari", ne-a declarat Traian Badulescu.

Potrivit acestuia, o astfel de impunere nu ar trebui sa se aplice si turistilor care merg la pensiuni mici care au o capacitate redusa, pentru ca, in general, cei care merg acolo fac parte dintr-o singura familie si ocupa toata capacitatea de cazare.

"Ma gandesc ca daca iti permiti sa dai peste 1.000 de euro de persoana pentru sarbatori pe Valea Prahovei, inca 300 de lei pentru un test si, mai mult, pentru siguranta ta sanitara nu reprezinta un efort financiar prea mare. O sa spuneti ca "Da, domnule, dar cine imi garanteaza mie ca nu ma imbolnavesc de la altii cand ies pe partie sau merg intr-un loc public?" Ar avea dreptate sa isi puna astfel de intrebare un turist, dar cum este mai bine: sa stii ca esti inconjurat de mii de potentiali turisti infectati sau ca esti inconjurat doar de cateva zeci sau sute? Deci e clar ca iti reduci semnificativ sansele de a te imbolnavi daca esti intr-un resort sau la un hotel unde toata lumea s-a testat inainte de a ajunge acolo", a mai spus Badulescu.

Continuarea, pe ziare.com.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vot de Sf. Nicolae

Lucian DÎRDALA

Vot de Sf. Nicolae

Chiar dacă parlamentarii şi Parlamentul, ca instituţie, nu se bucură de încredere în rândul opiniei publice, cetăţenii României sunt singurii care pot remedia această situaţie, prin voturile lor. Singura condiţie ar fi ca ele să fie rezultatul unui proces de reflecţie atentă şi, poate, de deliberare sinceră cu cei apropiaţi.

Filmuletul zilei

opinii

Votul ca dar

Florin CÎNTIC

Votul ca dar

Deşi nu sunt superstiţios, m-am gândit să reiau acest text scris înainte de europarlamentarele de anul trecut, cu speranţa că poate nu şi-a pierdut din caracterul său profetic şi duminică va fi dusă la bun sfârşit o acţiune începută atunci.

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Radu PĂRPĂUȚĂ

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Această lume nu judeca sau, vai! nu condamna lumea de ieri cu mintea de azi, stângistă, de un neomarxism avântat şi prostesc. Măcar de-ar fi numai prefăcut, dar e prostesc. Nu cunoştea „progresismul” actual şi nici nu-l practica. Pentru ea lumea veche era şi lumea de azi, nu era una „mai înaintată”. 

Boala locvacităţii deşănţate

Ioan MILICĂ

Boala locvacităţii deşănţate

Să ne imaginăm, urmând firul consideraţiilor lui Huxley, că apocalipsa discursivă declanşată pe durata pandemiei actuale se traduce nu numai într-un puhoi de bâlbe, aberaţii, confuzii şi nehotărâri de tot soiul, ci şi într-un lanţ de constrângeri, privaţiuni şi pedepse, impuse printr-un discurs public ofensiv şi cinic, care amplifică încordarea şi istovirea psihică a indivizilor. 

pulspulspuls

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Fiindc-am auzit că tot a anunţat nea Şică Orban că vine azi la Iaşi, am zis că merită să-i transmitem pe această cale şi o anume informare despre care suntem siguri că nu ştiu să i-o spună conţilierii lui de la Bucureşti, în legătură cu Iaşul. 

Caricatura zilei

Moldova: ”Avem autostradă, doar că-i la Bacău”

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.