Petrescu a refuzat Federaţia
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 31.07.2021

Petrescu a refuzat Federaţia

GALERIE
petrescu-dan-cfr-cluj
  • petrescu-dan-cfr-cluj
- +

 

 “Bursucul” va rămâne la CFR Cluj unde se simte foarte bine. Următorul pe lista pentru desemnarea noul selecţioner este Cosmin Contra
 
Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, ieri, că antrenorul Dan Petrescu s-a întâlnit cu conducerea FRF şi nu a ajuns la un acord pentru a prelua echipa naţională, urmând a pregăti în continuare formaţia ardeleană. "Dan Petrescu e la antrenament şi îşi vede de treabă şi sigur rămâne la noi. Se simte foarte bine la noi, mi-a spus zilele trecute că nu a mai fost la un club la care să fie oameni aşa de profesionişti, să fie alături de echipă şi de antrenor mereu. Se simte foarte bine şi nu pleacă sigur. A existat o discuţie cu FRF, cu toată lumea care ar trebui de acolo", a declarat Mureşan, la Pro X. În urma refuzului lui Dan Petrescu, principalul favorit la învestitura în funcţia de selecţioner este actualul antrenor al clubului Dinamo, Cosmin Contra. Întrucât se pare că nici acesta nu se arată foarte încântat de a prelua naţionala, pe listă au apărut nume relativ noi ca Ioan Andone, Mircea Rednic, pe lângă Walter Zenga sau Laszlo Bölöni.  Aseară a sosit în România şi antrenorul Christoph Daum, cu care preşedintele FRF, Răzvan Burleanu va purta negocieri pentru reziliere. Selecţionerul german a rămas surprins de decizia Comisiei Tehnice a FRF:
“Încă sunt antrenorul României, doar în presă se spune că eu nu mai sunt sau nu voi mai fi. Mă întreabă şi lumea din Germania, şi familia dacă am fost dat afară, dar eu le spun că nu e adevărat. Cu mine nu a vorbit nimeni despre asta. Ce a decis Comisia Tehnică e doar consultativ. Pentru preşedintele Burleanu, ea nu are putere de decizie. Însă sunt surprins de ce au decis cei din comisie, pentru că acum două luni spuneau că trebuie să continuăm. Accept orice opinie din Comitet sau din presă, dar am fost dezamăgit că am aflat din presă. L-am sunat pe preşedintele FRF, dar nu am dat de el. Nu mi-a venit să cred că într-o ţară civilizată poţi afli informaţia asta din presă", a spus Daum la venirea în ţară. El a subliniat că trebuie să discute cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, iar apoi se va lua o decizie. "Nu am nicio ofertă şi dacă aş pleca de aici, aş alege să stau cu copiii o perioadă, o scurtă vacanţă. Mâine mă întâlnesc cu Burleanu şi apoi să vedem ce decide Comitetul Executiv, dar eu nu o să rămân în România în aşteptarea deciziei", a precizat Daum.
Membrii Comisiei Tehnice a FRF au votat în şedinţa de luni pentru demararea procedurilor de reziliere a contractului selecţionerului Chriostoph Daum de către Comitetul Executiv al federaţiei. Recomandarea de reziliere a contractului lui Christoph Daum va fi supusă validării în prima şedinţă a Comitetului Executiv. După ce se va realiza încetarea pe cale amiabilă a  colaborării cu tehnicianul german, va fi desemnat noul selecţioner.
 
 

    

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Berbecii care plătesc şi decid

Nicolae GRECU

Berbecii care plătesc şi decid

Pentru revigorarea sportului românesc şi a naţionalelor de fotbal , o strategie pe termen lung este posibilă. Pentru cluburi, este o utopie, unde modelul din Pipera face prozeliţi.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (5)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (5)

Sunt dator să încep acest penultim episod despre iniţierea mea în umilul meşteşug al pescuitului cu undiţa cu rectificarea unei erori din foiletonul trecut.

Creştinul şi concediul*

pr. Constantin STURZU

Creştinul şi concediul*

Pe tesaloniceni, Sfântul Apostol Pavel îi atenţiona: "rugaţi-vă neîncetat" (I Tesaloniceni 5, 17). Iar ucenicul său iubit, Timotei, primea, ca episcop, îndemnul: "stăruieşte cu timp şi fără de timp" (II Timotei 4, 2). Nu putem, aşadar, pune nici măcar o secundă între paranteze rugăciunea sau să ne autosuspendăm din statutul de creştin (sau, mai ales, de preot). A ne lua concediu nu înseamnă a nu ne mai face pravila, a dezlega postul, a sta cu burta la soare în timpul Liturghiei duminicale etc. Avem, însă, două repere în Sfintele Scripturi şi în Sfânta Tradiţie care ne lămuresc cam în ce fel se poate vorbi, totuşi, despre vacanţă în termeni creştini.

Dezvoltare şi dezvoltatori

pr. Constantin STURZU

Dezvoltare şi dezvoltatori

pulspulspuls

Domn premare a plecat în concediu în străinătăţuri fără să spună lumii

PULS

Domn premare a plecat în concediu în străinătăţuri fără să spună lumii

Ieri dimineaţă, când se îngâna ziua cu noaptea, ghici cine se îndrepta spre aeroport, stimaţi telespectatori? Da, aţi ghicit, era dom’ premare în persoană. Nu, nu, nu era în drum spre vreo Brazilie, vreun Madagascar sau alt stat cu care nu avem acord de extrădare, nu, nu… Omul cică s-a îmbarcat efectiv ca tot omul, într-o cursă de Antalya, unde a plecat cu famiglia pentru relaxare timp de zece zile, din ce am înţeles. După cum ştiţi, chiar cu o zi înainte de plecare în zona Antalyei au izbucnit masive incendii de vegetaţie şi păduri din cauza caniculei ucigătoare, şi zic unii că premarele a stat niţel la îndoială din cauza asta, a urmărit cu mare atenţie ştirile tematice, apoi a decis că musai să plece, ca să nu piadă banii pe bilete. 

Caricatura zilei

Bumerang

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.