Phenian: Kim a acoperit cu drapelul național sicriile soldaților nord-coreeni uciși în Ucraina
Media de stat din Coreea de Nord l-a arătat luni pe liderul țării, Kim Jong-Un, acoperind sicrie cu drapelul național în ceea ce pare să fie repatrierea soldaților nord-coreeni uciși în luptele împotriva Ucrainei de partea Federației Ruse, în contextul în care Phenianul și Moscova marchează un an de la semnarea tratatului de apărare, care obligă cele două țări ‘să-și ofere asistență militară neîntârziată’ în cazul unui atac împotriva uneia dintre ele, potrivit Reuters, preluat de Agerpres.
Într-o serie de fotografii pe fundalul unui spectacol de gală susținut de artiști nord-coreeni și ruși aflați în vizită la Phenian, Kim este văzut lângă un rând de șase sicrie, acoperindu-le cu steaguri, oprindu-se pentru scurt timp în dreptul fiecăruia.
Scena este urmată de imagini cu soldați nord-coreeni și ruși fluturând drapelele naționale, cu mesaje patriotice scrise în limba coreeană. Kim apare copleșit aparent de emoție, în timp ce alte persoane prezente își șterg lacrimile.
Televiziunea de stat nord-coreeană KRT a difuzat evenimentul, la care a participat și ministrul rus al culturii, Olga Liubimova, în fruntea unei delegații a Moscovei, pentru a marca prima aniversare a tratatului de parteneriat strategic în calitate de oaspete al lui Kim.
Spectacolul a fost primit cu entuziasm pentru că inspiră încredere în ‘legăturile de prietenie și obligația internaționalistă autentică între popoarele și armatele celor două țări, făurite cu prețul vărsării de sânge’, comentează agenția de stat nord-coreeană KCNA.
Kim Jong-Un și președintele rus Vladimir Putin au semnat tratatul de parteneriat strategic în iunie anul trecut la Phenian. Acesta include o clauză de apărare reciprocă.
După luni întregi de tăcere, cele două țări au recunoscut desfășurarea de trupe nord-coreene pe teritoriul Rusiei și au lăudat rolul ‘eroic’ pe care acestea l-au jucat în ofensiva Moscovei împotriva Ucrainei pentru recucerirea regiunii Kursk (vestul Rusiei), unde o parte fusese ocupată de forțele ucrainene în august 2024.
Abia în mai 2021, Kremlinul a anunțat că forțele ucrainene au fost expulzate de pe teritoriul regiunii Kursk, însă Kievul susține că mai sunt mici porțiuni de rezistență ucraineană în această regiune rusă care se mărginește cu regiunea ucraineană Sumî, unde trupele Moscovei desfășoară în prezent o ofensivă pentru a crea un așa-numit ‘cordon sanitar’, după cum susține Kremlinul.
Însă asaltul rusesc în acest sector pare să vizeze cucerirea unei zone mai extinse, inclusiv a orașului Sumî, centrul administrativ al regiunii cu același nume, potrivit unor experți ucraineni, citați de Unian.
Publicitate și alte recomandări video