
Jasper Philipsen, component al echipei Alpecin-Deceuninck, a câştigat, vineri, etapa a 13-a a Turului Franţei, un traseu plat de 165 kilometri, de la Agen la Pau, relatează Reuters.
Philipsen l-a depăşit pe Wout Van Aert la linia de sosire într-un sprint final marcat de un accident, câştigând a doua sa etapă în patru zile.
Van Aert, de la Visma-Lease a Bike, părea pregătit pentru victorie, dar Philipsen a ales momentul potrivit pentru a ataca şi l-a depăşit pe conaţionalul său belgian, care, de asemenea, a terminat al doilea în etapa a 12-a, de joi.
„Suntem deja cu două victorii de etapă, deci nu este un Tur rău. Întotdeauna ne dorim mai mult, dar trebuie doar să o luăm pas cu pas şi să ne bucurăm de victoria de astăzi”, a declarat Philipsen, care a câştigat patru etape anul trecut.
Un alt sprinter belgian, Arnaud De Lie, a fost, de asemenea, în cursă, dar şi-a văzut speranţele de victorie la sprint evaporate atunci când a fost implicat într-o căzătură în ultimul kilometru, unde mai mulţi ciclişti au ajuns la pământ.
Pascal Ackerman a ocupat locul al treilea, în timp ce Biniam Girmay, care a câştigat trei etape până acum, a fost al patrulea.
Tadej Pogacar, între timp, şi-a păstrat tricoul galben, iar ciclistul echipei UAE Team Emirates are un avans de un minut şi şase secunde faţă de Remco Evenepoel, în timp ce Jonas Vingegaard este la un minut şi 14 secunde.
Citiți și:
- Remco Evenepoel a câştigat proba contra cronometru la Turul Franței şi se apropie, în clasament, de Tadej Pogacar
- Mark Cavendish a doborât recordul lui Eddy Merckx din Turul Franței. El a obţinut a 35-a victorie de etapă
- Biniam Girmay, ciclist din Eritreea, stabilește o premieră, după 17 ani, în Turul Franţei
Publicitate și alte recomandări video