Pian digital foarte scump pentru eleva talentată dar fără vedere de la Târgu Frumos. Proiect interesant câştigat de Liceul “Moldova”

luni, 29 august 2022, 01:50
1 MIN

Asociaţia Profesională „Bastonul Alb Moldova” din Târgu Frumos a fost admisă pentru finanţare în cadrul Programului MOL de promovare a talentelor, aflat la cea dea XVII-a ediţie. Acesta a fost organizat de Fundaţia pentru Comunitate pe categoria Artă, pentru eleva Frona Livia, şi pe categoria Sport, pentru echipa de Goalball a Liceului Special „Moldova”, liceu pentru elevii cu deficienţe de vedere.

În perioada 23 mai-23 iunie au fost depuse 601 dosare, iar 205 de proiecte au fost desemnate câştigătoare. Printre acestea s-a aflat şi proiectul elevilor de la Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos, care şcolarizează copii şi tineri cu deficienţe de vedere din zona Moldovei.

Cele 205 de proiecte câştigătoare vor primi până la 10.000 de lei fiecare pentru a oferi un sprijin material în dezvoltarea şi continuarea carierei, fie prin achiziţionarea de materiale, echipamente sau instrumente necesare, fie prin acoperirea cheltuielilor de transport, pentru ca participanţii să poată merge în competiţii sau tabere de profil.

Frona Livia este elevă nevăzătoare în clasa a XII-a şi cânta la pian. Prin intermediul Programului MOL va primi finanţare pentru a-şi putea achiziţiona un pian digital .

Echipa de Goalball a Liceului Special „Moldova” promovează sportul de echipă destinat celor cu deficienţă de vedere şi nevăzătorilor. Suma oferită de MOL va servi la achiziţionarea de echipament specific, astfel încât echipa să îşi poată continua antrenamentele.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii